10 simptome de cancer la care barbatii sa fie atenti

Unele simptome de cancer pot trece neobservate atunci când boala este la început. Dar cu cât suntem mai atenți, cu atât boala este depistată mai rapid și tratamentul este mai eficient.

Simptomele diferă în funcție de tipul de cancer. Scăderea excesivă în greutate, prezența sângelui în urină sau în scaun, palparea unei formațiuni în testicul sau la sân sunt semne care trebuie să ne trimită rapid la medic.

10 simptome de cancer la bărbați

1. Pierderea în greutate

Este bine să ne menținem greutatea ideală pe măsură ce avansăm în vârstă. Mișcarea și dieta echilibrată ne ajută, mai ales dacă suntem atenți la dimensiunea porțiilor.

Dar o scădere excesivă în greutate fără să fi ținut o cură de slăbire este un semn de alarmă. Poate indica prezența unui cancer.

Află mai mult Ce scădere în greutate trebuie să te alarmeze?

2. Oboseala inexplicabilă

Oboseala poate fi cauzată de diverse afecțiuni cum este apneea de somn sau poate să însemne doar că nu te odihnești destul.

Oboseala din cancer este diferită de oboseala obișnuită pe care o simți după o zi de lucru dificilă sau după o noapte de nesomn. De obicei, oboseala din cancer nu se îmbunătățește după somn și nici după o cană de cafea.

Dacă te simți obosit de mai bine de 6 luni, este bine să mergi la medic pentru investigații.

Află mai mult Analize pentru depistarea la timp a cancerului

3. Durerea de spate care nu trece

Durerea de spate este frecventă, dar puțini bărbați se gândesc la un cancer când apare acest tip de durere.

Cancerul de prostată, de exemplu, poate să nu te avertizeze prin niciun simptom înainte de a se răspândi în organism și a produce metastaze osoase și durere de spate.

Află mai mult Cum se depistează la timp cancerul de prostată?

4. Sânge în urină sau hematuria

Hematuria nu trebuie neglijată atunci când apare. Este un simptom frecvent în cancerul de vezică urinară care apare mai frecvent la fumători.

Sânge în urină poate însemna și infecție urinară sau prostatită. Dar medicul urolog trebuie consultat în oricare din variante.

Află mai mult Ce simptome provoacă tumorile de vezică urinară?

5. Simptome urinare

Simptomele care te pot avertiza despre cancerul de prostată pot fi:

  • incontinența urinară
  • imposibilitatea de a urina
  • incapacitatea de a goli vezica complet
  • hematuria
  • urinatul nocturn frecvent

Și tumora benignă de prostată, adenomul, poate da simptome asemănătoare. Dar medicul urolog este cel care va diferenția corect cele 2 boli.

Află mai mult Adenom de prostată sau cancer: cum ne dăm seama?

Simptome de cancer la bărbați

6. Umflătură palpabilă în testicul

Cancerul testicular este mai puțin frecvent decât cancerul de prostată, plămâni sau colon. Totuși, apariția unei umflături la nivelul testiculului nu trebuie ignorată.

Pentru o depistare cât mai precoce este recomandabil un autocontrol o dată pe lună.

Află mai mult Cancer testicular: semne de alarmă

7. Durerea pelvină

Durerea pelvină, sub ombilic și între oasele micului bazin, poate semnala un cancer testicular, cancer de prostată sau cancer de colon.

Durerea poate fi provocată de tumoarea în sine sau de inflamarea ganglionilor.

Orice durere care nu trece de mai multe zile ar trebui investigată la medic.

Află mai mult Durerea pelvină la bărbați: cauze și soluții

4. Ganglioni inflamați

Ganglionii inflamați pot fi un semn că organismul se luptă cu o boală. Poate fi doar o gripă, dar, uneori, umflarea ganglionilor de la gât, de la subraț sau inghinal poate fi un simptom de cancer.

Ganglionii care nu revin la dimensiunile normale, nepalpabili, în 3-4 săptămâni, trebuie studiați de către medic.

Află mai mult Ce cauze pot avea ganglionii inflamați?

9. Sânge în scaun

Sângerarea rectală poate fi un semn că există hemoroizi, dar poate fi vorba și despre cancer rectal.

Când apare sânge în scaun, mai ales dacă fenomenul se repetă și ajunge să provoace anemie prin lipsă de fier, medicul trebuie contactat. Este dificil să stabilești singur dacă este vorba despre cancer sau despre altceva.

Află mai mult 10 cauze digestive pentru care apare sânge în scaun

10. Tuse neobișnuită

Tusea nu apare exclusiv la fumători sau la răceală și gripă. O tuse persistentă, care nu trece, poate însemna un cancer pulmonar.

Dacă nu sunt alte semne de viroză cum ar fi rinoreea și nasul înfundat, ar trebui să verifici cauza tusei.

Analize pentru depistarea cancerului la bărbați. La ce vârstă să le faci?

Surse

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente