Aromaterapie. Uleiuri esentiale utile uneori

Aromaterapie este terapia complementară cu uleiuri esentiale extrase din diferite plante și prelucrate prin distilare.

Uleiurile hipercocentrate pot fi inhalate sau aplicate pe piele, folosite la masaj sau încorporate în loțiuni și săruri de baie.

Unele uleiuri esențiale sunt recomandate de producătorii lor pentru uz intern, dar nu există suficiente cercetări care să ateste siguranța acestei căi de administrare. Nu trebuie deci să înghițim uleiuri esențiale.

În general, sunt puține studii care să susțină științific folosirea uleiurilor esențiale, dar cele care sunt notează efecte benefice ale aromateraiei pentru:

Câteva cercetări au sugerat că uleiul de lavandă ar putea fi benefic în:

  • reducerea durerii de genunchi la cei cu osteoartrită (gonartroză)
  • îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu demență
  • reducerea durerii în litiaza renală

Mecanismul prin care se crede că acționează uleiurile esențiale este acela al stimulării receptorilor pentru miros din nas. Mesajul este transmis de către aceștia la sistemul nervos central, într-o zonă care controlează și emoțiile (sistem limbic)

În SUA, uleiurile esențiale nu sunt sub controlul FDA (Food and Drug Administration) și nu sunt certificate de această agenție pentru a fi utilizate.

Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili în ce măsură folosirea acestor uleiuri esențiale este sigură pentru copii și femeile gravide sau care alăptează.

Un studiu destul de amplu apărut în 2015 în Asian Pacific Journal of Tropical Biomedicine face o trecere în revistă a tipurilor de plante și întrebuințarea uleiurilor esențiale obținute. Le reluăm mai jos.

Aromaterapie. Ce uleiuri esențiale ar putea fi benefice și pentru ce?

Pentru insomnie:

  • Angelica archangelica (angelica)
  • Cananga odorata (ylang ylang)
  • Chamaemelum nobile (mușețel)
  • Citrus bergamia (bergamot)
  • Citrus limon (lămâie)
  • Lavandula angustifolia (lavanda)
  • Valeriana officinalis (valeriană)

Pentru durere:

  • Eucalyptus smithii (eucalipt)
  • Lavandula angustiflora (lavanda)
  • Pinus mugo (pin)
  • Rosmarinus officinalis (rozmarin)
  • Zingiber officinalis (ghimbir)

O analiză a mai multor studii științifice susține eficiența aromaterapiei în diminuarea durerilor la naștere, chiar dacă rezultatele nu sunt comparabile cu terapiile standard pentru durere.

De asemenea, masajul abdominal cu ulei de lavandă se dovedește a fi o bună variantă pentru evitarea antiinflamatoarelor nesteroidiene pentru crampele menstruale (dismenoree)

Află mai mult Remedii pentru crampe menstruale

Pentru anxietate, agitație, stres, modificări de comportament:

  • Angelica archangelica (angelica)
  • Lavandula angustifolia (lavanda)
  • Ocimum basilicum (busuioc)

Pentru oboseală:

  • Angelica archangelica
  • Coriandrum sativum (coriandru)
  • Eucalyptus radiatha, smithii
  • Mentha

O altă utilizare demnă de reținut a terapiei cu uleiuri esențiale este aceea de a combate greața și vărsăturile. Studiile au fost făcute cu ulei de ghimbir separat sau cu combinații: ghimbir, mentă și lavandă.

De asemenea, au fost studiate persoanele care au suferit intervenții chirurgicale în anestezie generală. Greața este unul din simptomele cele mai frecvente postoperator.

Află mai mult Ce să faci ca să te simți mai puțin obosit în cursul zilei?

Aromaterapia poate avea efecte secundare?

Studiul susține că folosirea uleiurilor esențiale este, pe cât se pare, sigură, cu un minimum de efecte secundare. Nu pentru a fi înghițite, ci pentru a fi inhalate.

Pot provoca iritații ale ochilor, mucoaselor și pielii.

Pot genera alergii, în special la aplicarea topică (pe piele)

Își pierd proprietățile dacă sunt stocate timp îndelungat.

Concluzie: dacă nu avem așteptări uriașe și ne informăm corect asupra uleiurilor folosite, aromaterapia (inhalator sau la masaj) pare o metodă relativ sigură.

Remedii naturiste pentru care sunt dovezi științifice

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente