Trist, plictisit si singur, după ce familia sa se mută din Berlin într-un loc numit „Out-With” în 1942, Bruno, fiul de 9 ani al unui ofițer nazist, se împrietenește cu un băiat cu pijamale vărgate care trăiește împreuna cu mulți alti oameni in pijamale în spatele unui gard de sârmă ghimpată.
Sigur ca ar fi fost imposibil în realitate.
Dar tocmai de aceea fabula e mai puternică. Te obligă să ignori neverosimilul factual și, sub reflectoarele întregii tale atenții rămâne miezul mesajului.
Când o carte are în titlu cuvântul pijama ești trimis spre zonele semantic rezonante: confort, intimitate, moliciune moțăindă.
E pentru contrast.
După copertă, păstrăm o vreme inocența personajului principal, prin ochii căruia facem cunoștință cu lumea poveștii lui.
Apoi, întorcând paginile, în timp ce inocența lui Bruno rămâne intactă, cea a cititorului se destramă treptat. Mai multe indicii îi permit să-și dea seama cam în ce lume trăiește Bruno,
ce înseamnă in limba inocenței Out-with, cine e Fury (furia) și ce sunt pijamalele … Auschwitz, furer, zeghe…
O fabulă nu este un documentar istoric. S-a reproșat cărții că edulcorează atrocitatea holocaustului, că e criminală prin faptul că lasă să se înțeleagă că lucrurile nu erau chiar îngrozitoare în lagărele de concentrare, că falsifică istoria.
Un tânăr care nu are idee de holocaust nu va fi mai informat în urma lecturii cărții.
Da, e adevărat, nu va fi mai informat … dar sigur va fi mai om – ceea ce e mult mai important în istorie!
Fabula, ca gen, e neverosimilă în mod evident și deliberat; boul și vițelul, acul si barosul nu stau de vorbă, dar fabula are potențialul de a transmite ceva mai adânc, falsificând posibilitățile personajelor.
Fiul de 9 ani al unui șef nazist nu se poate întâlni regulat la gardul lagărului /taberei cu un copil în pijama/zeghe din ,,tabără’’, fără ca nimeni să observe. Pe de altă parte, tocmai pentru că e atât de evidentă improbabilitatea unei asemenea situații, ești trimis spre o altă grila perceptivă și spre înțelegerea fabulei, mai mult cu inima, dincolo de bombănelile minții.
Bruno si Șmuel descoperă că sunt de aceeași vârstă și născuți în aceeași zi. Cât de apropiate pot fi cele mai depărtate lumi posibile…
Dintr-o necesitate narativă, autorul îl aduce pe Șmuel, pentru câteva ore, în casa lui Bruno pentru a lustrui ceva ce numai niște mâini foarte mici ar putea. Bruno îi strecoară niște mâncare lui Șmuel.
Șmuel e acuzat că a furat mâncarea dar Bruno, paralizat de frică, nu îl apără. Neagă chiar că el i-ar fi dat ceva și Șmuel este bătut în fața ochilor lui Bruno. Pentru a-și răscumpăra lașitatea Bruno e hotărât să îl ajute pe Șmuel să își găsească tatăl.
Însă evenimentele se precipită. Întoarcerea lui Bruno cu mama și sora la Berlin pare brusc iminentă. Așa că cei doi prieteni, Șmuel si Bruno, au un plan îndrăzneț. Ce și cum se întâmplă până la final, în crescendo dramatic, ar dăuna prea mult lecturii să vă fie dezvăluit. Pentru că ceea ce nu știți încă luminează altfel și decisiv ceea ce știți deja, întreaga poveste si personajele ei.
