Balonare: cauze, prevenire, remedii

Balonare reprezintă distensia abdomenului însoțită de senzația de preaplin și, uneori, de crampe abdominale. Uneori balonarea este legată de ceea ce mâncăm și mai ales de cantitatea de alimente consumate. Dacă nu este însoțită de simptome alarmante cum sunt prezența de sânge în scaun, scădere în greutate sau dificultăți de înghițire, balonarea nu este un simptom pentru care să ne alarmăm.

Ce cauze are balonarea?

Sunt 3 mecanisme prin care se produce balonarea (distensia abdominală):

  • acumularea de gaz
  • acumularea de fluide sau grăsime
  • modificarea organelor și țesuturilor din abdomen

Dacă balonarea este continuă, este vorba despre acumulare de fluide (ascita) sau grăsime (obezitate) și modificari ale țesuturilor și organelor intraabdominale (de exemplu, tumori intraabdominale sau constipația care generează compresie pe celelalte organe).

Dacă balonarea apare intermitent, este vorba despre exces de gaze sau fluide în stomac și intestine.

Unele cauze țin de comportamentul nostru alimentar:

  • mâncăm prea mult
  • mâncăm prea repede și înghițim aer
  • alimente bogate în fibre – pot cauza balonare, mai ales dacă nu suntem obișnuiți cu ele
  • alcoolul sau băuturi alcoolice carbogazoase pot irita mucoasa gastrică și pot provoca gastrita alcoolică însoțită de balonare

Alte cauze de balonare:

Persoanele cu intoleranță la lactoză nu posedă enzima numită lactază care permite o bună digeatie a produselor lactate.
De aceea, la aceste persoane apare balonare și greață în decurs de 30 min- 2 ore de la ingestia de lapte sau produse lactate.

Intoleranța la lactoză este altceva decât alergia la lapte.

Persoanele cu boala celiacă (celiachie) sau cu sensibilitate la gluten, simt balonare după ce consumă alimente cu gluten.

  • sindrom premenstrual

Modificările hormonale din timpul ciclului menstrual pot conduce la reținerea unei cantități mai mari de fluide în organism și pot fi și cauza balonării.

Ce alimente duc la formare de gaze în exces?

Stomacul și intestinul subțire nu digeră în totalitate anumiți carbohidrați. Carbohidrații nedigerați ajung în intestinul gros care conține bacterii. Aceste bacterii continuă digestia carbohidraților și produc gazele (hidrogen, metan, dioxid de carbon)

Zaharuri

Zaharurile care sunt mai puțin digerabile sunt lactoza (din lapte), sorbitol (folosit ca îndulcitor) și fructoza ( în siropul de porumb folosit în industria alimentară ca îndulcitor)

Polizaharide sau amidonuri: grâu, ovăz, cartofi, porumb, orez

Alimentele care produc gaze sunt prescurtate cu acronimul FODMAP care înseamnă Oligozaharide, Dizaharide, Monozaharide și Polioli Fermentabile.

Sunt multe alimente care se încadrează în categoria FODMAP și este dificil să le eliminăm pe toate. Dar pentru a evita balonarea putem urmări să nu asociem mai multe alimente din această categorie.

Oligozaharide:

Vegetale: sparanghel, usturoi, praz, ceapa, salata
Cereale: orz, secară, grâu
Nuci: fistic, caju
Leguminoase: fasole, năut, linte, soia

Dizaharide:

Lapte
Produse lactate: iaurt, brânză, înghețată, margarina

Monozaharide:

Fructe: mere, pere, mango, smochine
Siropuri bogate în fructoză

Polioli

Fructe: mere, piersici, cireșe, prune, nectarine
Legume: conopida, ciuperci, dovleac
Îndulcitori: sorbitol, manitol, xilitol

Află mai mult Dieta low FODMAP pentru colon iritabil

Cum prevenim balonarea?

Nu mânca prea mult – sunt preferabile porțiile mai mici și mai dese atunci când suferi de balonare

Mănâncă mai încet – înghițirea rapidă a alimentelor antrenează și aer și poate duce la balonare

Evită asocierea mai multor alimentele care produc gaze

Adaugă progresiv alimente bogate în fibre – alimentele cu fibre au multe beneficii, dar pot cauza gaze și balonare; se recomandă introducerea lor progresiv în dietă

Evită băuturi carbogazoase

Exercițiile fizice, mișcarea ușoară ajută la eliminarea gazelor

Află mai mult 7 remedii pentru durere de burtă și balonare

Balonare: tratament

Dacă măsurile de prevenire a balonării nu sunt suficiente:

antiacide cu simeticonă – 2-4 linguri la 1-2h după masă

cărbune activat administrat imediat înainte de masă și încă o dată la 1h după masa. Poate reduce gazele substanțial.

bismut subsalicilat poate reduce mirosul produs de gaze

probiotice – bacterii utile care se găsesc în iaurt, kefir sau suplimente alimentare

enzime digestive care pot ajuta digestia la persoane cu diferite deficiențe ale acestor enzime (de exemplu, în intoleranța la lactoză este utilă enzima numită lactaza)

∎ laxative pentru combaterea constipației, dacă aceasta este cauza balonării

medicamente pentru a îmbunătăți motilitatea intestinală pentru persoanele cu colon iritabil

Află mai mult Cum ajuți bacteriile intestinale dacă ai colon iritabil?

Când trebuie să mergi la medic pentru balonare?

Balonarea este rar semnul unei afecțiuni grave.

Dacă balonarea este însoțită de durere abdominală, diaree, sânge în scaun, vărsături ar putea fi vorba despre:

  • cancer de colon
  • ocluzie intestinală
  • boala celiacă
  • sindrom de colon iritabil

Simptomele asociate cu balonarea trebuie să ne trimită la medicul gastroenterolog.

Dacă balonarea este continuă, mai degrabă decât intermitentă, atunci cauza este creșterea în volum a organelor abdominale: tumori, ascita, obezitate.
De exemplu, cancerul de ovar are între primele simptome balonarea.

Dacă balonarea este intermitentă și este însoțită de creșterea producției de gaze și flatulență atunci digestia și dieta sunt cauzele.

Dacă balonarea este observată după consumul de lapte (lactoza), sorbitol sau fructoză atunci aceste zaharuri sunt de vină.

Cauza trebuie lămurită înainte de a ne autotrata cu suplimente alimentare.

Colon iritabil. Nu mai știi ce să mănânci ca să fie bine?

Bibliografie

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente