Boala autoimuna: o complicatie posibila după COVID

Boala autoimuna este provocată de autoanticorpi produși de sistemul imunitar și îndreptați împotriva propriului organism. Un studiu recent a constatat că jumătate din persoanele spitalizate cu COVID-19 prezentau autoanticorpi. Acest tip de răspuns imunitar ar putea explica simptomele sindromului post-COVID, dar și existența formelor severe de boală.

COVID-19 încă rămâne o boală la care răspunsul organismului este impredictibil. Unele persoane se recuperează ușor. Altele fac forme medii sau severe care lasă în urmă simptomele long COVID.

Cercetătorii au constatat că aceste variante diferite de răspuns s-ar putea datora modului diferit în care reacționează sistemul imunitar.

Autoanticorpii sunt anticorpi produși de sistemul nostru imunitar și care, în mod greșit, atacă propriile țesuturi ale gazdei.

Sunt cunoscute peste 80 de tipuri de boli autoimune: lupus eritematos, artrita reumatoidă, bolile inflamatorii de colon și multe altele. Sunt afecțiuni care nu se vindecă niciodată și care necesită tratament antiinflamator a la long.

Unul din studiile recente atenționează că autoanticorpii care există înainte de infecția cu SARS-CoV2 sunt răspunzători pentru 20% din cazurile severe de boală.

Pe de altă parte, o altă investigație clinică a constatat că există și posibilitatea apariției autoanticorpilor după ce am făcut boala COVID-19.

Boli autoimune: Care sunt și de ce apar?

Risc de boala autoimuna după COVID-19

Studiul a fost publicat în Nature Comunication în septembrie 2021 și a fost condus de o echipă mixtă de cercetători de la Universitatea Stanford, Universitatea Marburg, Germania și Universitatea Pennsylvania, SUA.

Au fost incluși în studiu 150 de participanți spitalizați pentru COVID. Și 41 de voluntari sănătoși.

Jumătate din pacienții cu COVID au dezvoltat cel puțin un tip de autoanticorpi după boală.
La unii dintre aceștia nivelul de autoanticorpi a fost foarte mare, similar celor întâlnite în bolile autoimune.

Unul din mecanismele care ar putea explica acest lucru ar fi inflamația excesivă care apare în cursul infecției cu SARS-CoV2 și care declanșează fie apariția de autoanticorpi, fie crește nivelul autoanticorpilor prezenți înainte de boală.

Pe de altă parte, la persoanele vaccinate nu s-a constatat prezența de autoanticorpi nou formați după boală.

”Pacienții care, după vaccinare dezvoltă rapid anticorpi anti-proteina spike este foarte puțin probabil să mai genereze autoanticorpi.” spune Dr. Utz (Universitatea Stanford).

Cercetările următoare se vor focusa pe stabilirea riscului de boala autoimuna la persoanele la care s-au dezvoltat autoanticorpi.

Sindrom post-COVID: Ce simptome rămân după boală?

Surse

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente