Boala Lyme: Ghid Vizual muscatura de capusa

Ce este boala Lyme?

muscatura de capusa

Boala Lyme sau borelioza este o afecțiune provocată de o bacterie: Borrelia burgdorferi. Boala apare la persoane care au fost mușcate de o căpușă infectată cu Borrelia.

Nu orice căpușă provoacă boala, ci doar cele infectate.

Boala Lyme nu se poate transmite sexual sau prin sărut sau dacă bem apă din același pahar cu cineva care are această afecțiune.

Borelioza nu se poate transmite de la animalul de companie infectat. Dar căpușa poate migra de la animal la stăpân provocând infecția.

Boala Lyme: simptomul cel mai frecvent

boala lyme simptome

Această roșeață circulară se numește erythema migrans și apare la 7-14 zile de la mușcătura de căpușă. Dar există și excepții de la regulă, roșeața apărând mai devreme sau mai târziu.

Erytema migrans sau eritem în ochi de bou, apare la 90% din persoanele cu boala Lyme.

Boala Lyme: simptome de răceală

boala lyme simptome

Alte simptome de borelioză care apar frecvent sunt: febra, dureri musculare, dureri articulare, oboseala, frisoane, dureri de cap, ganglioni inflamați.

Aceste simptome sunt asemănătoare cu ale oricărei infecții virale, dar la borelioză dispar și reapar de mai multe ori.

Complicații

boala lyme complicatii

Dacă boala nu este tratată la timp, va afecta articulațiile, inima și sistemul nervos.

La săptămâni sau luni de la mușcătură pot apărea: durere și slăbiciune în mâini sau picioare, erupții cutanate în diferite zone ale corpului, dureri articulare, durere de cap, pareză facială, tulburări de memorie, tahicardie. Este tipică inflamația și durerea de genunchi.

Cum se pune diagnostic de boală Lyme?

Eritemul cutanat în ”ochi de bou” este specific boreliozei, dar sunt cazuri în care nu apare.

Diagnosticul se pune corelând simptomele cu analiza de sânge care depistează anticorpii anti-borelia.

În primele săptămâni după infectare testul poate ieși negativ, nefiind suficient timp pentru apariția anticorpilor.

Boala Lyme: Tratament

antibiotic pentru lyme

Borelioza se tratează cu antibiotice. Cu cât mai repede după mușcătură, cu atât mai bine.

Se folosesc doxiciclina, cefuroxim, amoxicilina per os pentru 14 zile. Medicul decide dacă este bine să prelungească terapia câteva săptămâni. Dacă apare artrita sau simptomele neurologice se administrează ceftriaxon intravenos.

La copii se folosesc aceleași antibiotice. La gravide nu se folosește doxiciclina care poate afecta dezvoltarea fătului.

Ce este boala Lyme cronica?

Borelioza cronică se mai numeste sindromul post-tratament al bolii Lyme. Simptomele continuă să apară deși tratamentul s-a încheiat. Cel mai frecvent apar: tulburări de somn, tulburări de memorie, depresie, dureri musculare și articulare, oboseala.

Specialiștii consideră că fenomenul apare la persoanele predispuse genetic la boli autoimune.

Cum prevenim borelioza?

repelent capusa boala lyme

Prevenim, de fapt, muscatura de capușă, nu borelioza.

Măsuri utile: evitarea zonelor cu iarbă mai ales între lunile mai – iunie. Haine cu mâneci lungi și pantaloni dacă urmează să mergem în zone cu risc de existență a căpușilor.

Repelentul anti-căpușă care conține permetrin NU se aplică niciodată direct pe piele, ci doar pe haine. Inspectarea pielii după ce venim de afară pentru a depista și a extrage căpușa. La fel procedăm și cu animalul de companie.

Cum se extrage o căpușă?

extragere capusa boala lyme

Căpușa trebuie extrasă în totalitate, așa cum este figurat. Se folosește o pensetă. Este importantă extragerea capului insectei. Se extrage cu o mișcare lentă, verticală, fără să răsucim penseta. Apoi se spală zona cu apă și săpun.

Borelioza: simptome după mușcătura de căpușă

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente