Cancer la vezica urinara: Tratament

Cancer la vezica urinara înseamnă că există o tumoare vezicală malignă. Tratamentul trebuie început cât mai rapid pentru a crește șansele de supraviețuire.

Tratamentul tumorilor vezicale depinde de stadiul și tipul de tumorii. Medicul urolog este cel care stabilește diagnosticul și conduita corecte.

Cancer la vezica urinara: Stadii

Dacă tumoarea crește în interiorul vezicii urinare, dar nu afectează stratul muscular al peretelui vezical se numește tumoare non-invazivă.
Este tipul cel mai frecvent de cancer vezical. Rar este un cancer agresiv. Chiar dacă tumoarea reapare după ce a fost îndepărtată, de obicei nu este letală.

Dacă tumoarea invadează stratul muscular al vezicii urinare, este considerată o tumoare invazivă. Acest tip de cancer se poate răspândi la alte organe și poate să dea metastaze.

Cancer vezical: semne de alarmă

Cancer la vezica urinara: Diagnostic

Diagnosticul de cancer la vezica urinara se pune cu ajutorul investigațiilor imagistice: CT, RMN, urografie, ecografie,

La acestea se adaugă cistoscopia, o procedură la care medicul urolog poate vedea direct interiorul vezicii urinare cu ajutorul unui aparat numit cistoscop.

Urina cu sânge sau hematuria: de ce apare, ce trebuie să facem?

Cancer la vezica urinara: Tratament

Tratamentul tumorilor vezicale presupune intervenție chirurgicală precedată sau urmată de alte terapii.

Ce intervenții chirurgicale sunt practicate?

Rezecția transuretrală a tumorii
Tumoarea vezicală este îndepărtată printr-o operație endoscopică (fără incizie). Procedura este și terapeutică și diagnostică deoarece se face analiza la microscop a țesutului tumoral.

După acest tip de intervenție chirurgicală este necesar un tratament de prevenire a recidivei. Instilațiile vezicale cu chimioterapice se fac în acest scop.

• Cistectomia este operația prin care este îndepărtată definitiv vezica urinară. Se practică în cancere vezicale avansate, invazive.
O nouă vezică poate fi construită dintr-o porțiune de intestin (neovezica).
Sau, printr-un alt procedeu, urina se golește într-o stomă (o pungă) la nivelul pielii și care va trebui golită pe parcursul zilei de mai multe ori.

Cistectomia este o intervenție chirurgicală de amploare, cu grad mare de risc. Poate fi urmată de complicații ca: acidoza metabolică, deficit de vitamina B12, afectarea funcției rinichilor, infecții urinare sau litiaza renală.
Discuția cu medicul urolog este obligatoriu să fie amănunțită înaintea acestei operații.

Medicul poate indica chimioterapie sau imunoterapie înaintea intervenției chirurgicale.

Aparatul urinar: Cum funcționează?

Ce înseamnă instilații vezicale?

Instilațiile vezicale presupun introducerea unor medicamente direct în vezică. Sunt proceduri care se practică în spital, de către medic. Dar nu necesită, de obicei, internare.

Medicamentele sunt folosite după ce tumoarea a fost îndepărtată. Se intenționează fie reducerea șanselor de reapariție a tumorii, fie blocarea răspândirii ei în profunzimea peretelui vezicii urinare.

Se folosesc:
chimioterapice, ca mitomicina
imunoterapie cu vaccin BCG deoarece s-a observat că stimulează organismul să distrugă tumoarea

La aproximativ 3 luni de la ultima instilație, medicul urolog face o cistoscopie pentru a vedea rezultatele.

Ce se întâmplă dacă operația este prea riscantă pentru pacient?

Dacă intervenția chirurgicală are riscuri prea mari se apelează la medicul oncolog pentru chimioteraie și/sau radioterapie.

Unde apar mai frecvent metastaze ale cancerului vezical?

Metastazele sunt tumorii apărute la distanță de vezica urinară, în alte organe. Tumorile vezicale dau mai frecvent:

  • metastaze pulmonare (tuse și dificultăți la respirație)
  • metastaze renale (afectarea funcției rinichilor, picioare și mâini umflate)
  • metastaze osoase (dureri osoase)
  • metastaze hepatice sau în ganglioni limfatici din abdomen (dureri abdominale)

Analize de screening pentru bărbați: la ce vârste sunt indicate?

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente