CANCER TIROIDIAN: cauze și semne de alarmă

Cancer tiroidian este un diagnostic care apare mai frecvent la vârste tinere. Și de 3 ori mai frecvent la femei decât la bărbați. Persoanele cu nivel scăzut de iod și cu expunere la radiații au un risc crescut de cancer de tiroida.

Unele simptome ale cancerului tiroidian pot fi sesizate la timp. Depistarea rapidă permite mai multe variante de tratament.

Cancer tiroidian: Simptome frecvente

Multe persoane cu cancer tiroidian nu au simptome. Sunt descoperite întâmplător la examinări ecografice sau CT ale gâtului.

Dacă apar simptome, cele mai frecvente sunt:

creșterea rapidă a unui nodul tiroidian

nodul tiroidian care la palpare este aderent de țesuturile de dedesubt

prezența unui ganglion limfatic palpabil, inflamat, de aceeași parte cu nodulul tiroidian

Pentru a stabili dacă nodulul tiroidian este malign sau benign se practică biopsia pe ac fin.

Cancer tiroidian: simptome rare care pot atrage atenția

durere la nivelul gâtului care iradiază în mandibulă sau în urechi

senzația de nod în gât

dificultăți la înghițire (dacă tumoarea împinge esofagul)

tuse persistentă, fără alte semne de răceală

răgușeală (dacă tumoarea se extinde la corzile vocale)

Autoverificarea tiroidei

Asociația Americană a Endocrinologilor recomandă autoexaminarea gâtului.

Dacă sesizăm prezența unui nodul tiroidian putem semnala medicului. Și crește șansa descoperirii cancerului la timp.

Cum este recomandată autoexaminarea?

  • stai în fața unei oglinzi
  • ia o înghițitură de apă și ține-o în gură
  • dă capul pe spate și înghite apa
  • urmărește în oglindă dacă apare o umflătură sub mărul lui Adam, în zona tiroidei
  • palpează zona pentru a detecta vreo umflătură
  • dacă detectezi un nodul mergi la medicul endocrinolog

Medicul va confirma prezența nodulului cu ajutorul ecografiei.

Ulterior va solicita analize de sânge: TSH, hormoni tiroidieni, tireoglobulina și nivelul de calciu.

Calcemia crescută este specifică în cancerul tiroidian forma medulară.

Tot medicul endocrinolog va stabili necesitatea puncției-biopsie pentru confirmarea sau infirmarea unui diagnostic.

De ce apare cancerul tiroidian?

Cancerul tiroidian apare atunci când ADN-ul celulelor tiroidiene suferă mutații și încep să se multiplice excesiv și necontrolat.

Aceste celule se acumulează și formează o tumoare care ulterior se poate extinde în alte zone ale corpului.

Sunt 4 mari tipuri de cancer tiroidian: papilar (cel mai frecvent), folicular, medular și anaplastic.

Mutațiile genetice sunt uneori moștenite. Cancerul tiroidian poate apărea la mai mulți membri ai unei familii.

Alteori nu se poate identifica o cauză genetică.

Există câțiva factori de risc care s-a observat că pot provoca mutațiile genelor și apariția cancerului tiroidian.

vârsta și sexul

Este mai frecvent la femei decât la bărbați. Din 4 cazuri de cancer tiroidian, 3 sunt femei.

Femeile sunt afectate mai frecvent între 40-50 ani, iar bărbații între 60-70 ani.

nivelul scăzut de iod

S-a observat că dacă iodul este mai scăzut în dietă, apare mai frecvent cancerul tiroidian de tip folicular.
Dacă peste acest factor de risc se suprapune și expunerea la radiații, riscul crește suplimentar.

expunere la radiații

Este vorba de expunere la radiații în situațiile accidentelor nucleare, cum a fost cel de la Cernobâl în 1986.

S-a observat o creștere a incidenței cancerului tiroidian la 5 ani de la accident. Mai ales în zonele unde populația nu a primit tablete cu iodura de potasiu care absorb iodul radioactiv dacă sunt administrate câteva ore înainte și câteva ore după expunere.

Dar și radioterapia poate avea efecte similare.

Copiii și tinerii care au primit doze mari de radiații pentru a trata limfoame, au un risc crescut de a face ulterior cancer tiroidian.

Investigațiile imagistice cu raze X cresc riscul. Mai ales dacă sunt expuneri multiple. Și mai ales dacă expunerea a fost la vârste tinere.

Sunt incluse aici și radiografiile dentare sau examinările CT repetate.
Ortodonția necesită, de obicei, radiografii repetate.

O metodă de prevenire este să solicităm un guler de protecție pentru tiroidă în timpul radiografiei.

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Vă recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Advertisement -

Stai cu noi

2,258FaniÎmi place
2,529CititoriConectați-vă
22,559CititoriConectați-vă
- Advertisement -

Articole recente