IMUNITATEA. Cum ne apărăm de INFECȚII?

Sistemul imunitar este o rețea de țesuturi, celule, organe, care ne ajută să luptăm cu bacteriile, virusurile, fungii/ciupercile și paraziții și cu orice agent din mediul exterior cu care venim inevitabil în contact. Imunitatea ne permite să ne apărăm de infecții. Prin ce mecanisme reușește acest lucru?

Rețeaua de apărare este complexă și pentru a o putea înțelege, o împărțim în categorii.

Prima categorie: imunitatea specifică și nespecifică

♦ Imunitate nespecifică include mecanismele de apărare ale organismului îndreptate împotriva oricărui corp străin. Este formată de așa-numitele bariere fizice (mucoasa care căptușește diferite organe , genele, firele de păr din nas etc) sau chimice (sucul gastric, enzimele prezente în lacrimi, ceara de la nivelul urechilor, mediul alcalin din vagin).

♦ Imunitatea specifică include mecanismele de apărare împotriva bacteriilor, virusurilor sau ciupercilor. În acest caz, ”metodele” pe care le folosește sistemul imunitar pentru a se lupta cu un ”dușman”, NU le poate folosi și contra altuia. Sunt specifice unui anumit agent patogen.

De exemplu, imunitatea față de virusul rujeolic (care provoacă rujeolă sau pojar) înseamnă că la un contact cu virusul organismul știe să se apere și are armele pregătite. Dar nu înseamnă că este pregătit să se lupte și cu virusul hepatic.

A doua categorie: imunitatea dobândită și cea înnăscută

♦ Imunitatea înnăscută include mecanisme de apărare pe care le moștenim genetic. Aceste mecanisme ne asigură apărarea de la naștere până la deces. Organismul se luptă declanșând inflamația, o reacție cu etape bine stabilite și care sunt parcurse indiferent despre ce ”atacator” este vorba.

♦ Imunitatea dobândită include mecanisme de apărare îndreptate împotriva unui anumit agent patogen. Aceste mecanisme pot apărea ca urmare a unei infecții – la un nou contact cu același ”dușman”, sistemul imunitar îl recunoaște și are cu ce să-l anihileze pentru că la primul contact a produs anticorpi.

Sau organismul dezvoltă anticorpi ca urmare a unui vaccin și, din nou, este pregătit în cazul în care vine în contact cu același ”agresor”.

A treia categorie: imunitatea activă și cea pasivă

Imunitatea activă

♦ apare prin expunerea la un anumit agent patogen

♦ pe suprafața acestuia se află anumite zone care pot fi recunoscute de anticorpi

♦ aceste zone sunt denumite antigene; aici se vor lega anticorpii pe suprafața ”agresorului”

♦ anticorpii sunt molecule de proteine în formă de Y care, fie circulă singure, fie sunt atașate de niște celule specializate în apărare

♦ exemple de imunitate activă:

imunitatea activă obținută artificial prin vaccinare – asigură anticorpii cu care organismul se va apăra la un nou contact cu același antigen
imunitatea activă manifestată ca un răspuns exagerat de apărare – vizibilă în reacțiile alergice; organismul se apără foarte ”zgomotos” în cazul alergiei, dar reacțiile declanșate sunt pe modelul oricărei reacții de apărare; intensitatea este diferită și mult mai mare.

♦ care sunt caracteristicile imunității active?

pentru a se declanșa necesită contactul organismului cu un agent patogen sau cu antigenul de pe suprafața agentului patogen
acest contact duce la formarea de anticorpi; anticorpii fixați pe suprafața ”agresorului” le comunică limfocitelor – celule din sânge specializate în apărare – ce trebuie să ”distrugă”
limfocitele fac parte dintre globulele albe/leucocite; sunt de mai multe tipuri și fiecare are un rol bine stabilit: limfocite T (citotoxice, helper, cu memorie, supresoare) și limfocite B (cu memorie)
se numesc limfocite ”cu memorie” unele dintre ele deoarece ”rețin” faptul că au mai întâlnit altădată același ”agresor” și știu că trebuie atacat
imunitatea activă care acționează în acest mod poate persista perioade îndelungate; uneori toată viața
dacă acest tip de reacții se declanșează împotriva țesuturilor proprii ale organismului, apar bolile autoimune; nu se știe exact de ce sistemul imunitar face această încurcătură și nu mai recunoaște țesuturile proprii; considerându-le străine le atacă așa cum atacă orice ”agresor” din afară.; este cazul în: lupus, vitiligo, sindrom Sjogren, artrita reumatoidă și multe alte afecțiuni
tot imunitate activă, dar de o amploare exagerată, cu simptome supărătoare, este alergia; sistemul imunitar declanșează reacția de apărare prin anticorpi la un ”agresor” din afară (praf, polen, alimente etc); dar amploarea reacției este exagerată

Imunitatea pasivă

♦ nu necesită ca organismul să producă anticorpi; îi primește gata formați din afara organismului

♦ este cazul anticorpilor primiți prin laptele matern sau al celor injectați

♦ organismul se apără în acest caz, chiar dacă nu a mai întâlnit altădată același ”agresor” pe care să-l ”țină minte”

♦ acționează prompt, fără întârziere, pentru că nu-i trebuie timp să producă anticorpii; îi are deja

♦ spre deosebire de imunitatea activă care durează foarte mult (uneori toată viața), imunitatea pasivă este de scurtă durată – de ordinul zilelor

Anunțuri publicitare

VEZICA BILIARĂ. Cum funcționează și cum se poate îmbolnăvi?

Ficatul și vezica biliară sunt două organe care participă la digestie alături de intestinul subțire. Ficatul are multe funcții importante în organism: metabolizarea carbohidraților, lipidelor și proteinelor, detoxifierea organismului de diferite reziduuri. În plus, ficatul produce bila – un lichid care se depozitează în vezica biliară.

Vezica biliară este un organ de mici dimensiuni, aflat sub ficat, Bila care se depozitează în colecist ajută la digestia grăsimilor ce ajung în intestinul subțire.

Digestia este procesul prin care organismul nostru transformă ceea ce mâncăm în compuși chimici pe care îi recunoaște și îi folosește.Nutrienții majori sunt glucidele (carbohidrați), proteinele și lipidele (grăsimile).

Pentru ca organismul să poată folosi acești nutrienți este necesar să-i descompună în forme pe care le poate asimila. Ceea ce nu-i este necesar, elimină.

Toate organele tubului digestiv participă la acest proces. Fiecare are rolul lui în transformarea alimentelor.

Ce rol are vezica biliară?

Intestinul subțire este împărțit în 3 porțiuni: duoden, jejun și ileon. Sucurile digestive sunt eliberate în intestinul subțire de către vezica biliară și pancreas.

Aceste sucuri conțin bicarbonat care neutralizează acidul provenit din stomac, enzime – compuși chimici care digeră proteinele, carbohidrații și grăsimile – și bila care ajută la absorbția grăsimilor/lipidelor.

Ficatul este cel care produce bila. Apoi o stochează în vezica biliară pentru a fi eliminată în intestinul subțire la momentul oportun.

Înainte să mâncăm, vezica biliară este plină cu bilă.

La un anumit semnal, vezica biliară eliberează bila în intestinul subțire printr-un canal numit duct biliar.

În intestinul subțire, bila va produce emulsificarea grăsimilor ajunse aici. Acesta este un proces prin care molecule mari de grăsimi devin mult mai mici și mai ușor de absorbit.

După ce mâncăm, vezica biliară rămâne goală, ca un balon dezumflat.

Îndepărtarea vezicii biliare prin intervenție chirurgicală, înseamnă că bila nu mai are unde să se depoziteze între mese; se va elimina din ficat direct în intestin; pot apărea mici probleme (absorbția deficitară a lipidelor, diaree), dar, în general, organismul se adaptează ușor.

Ce afecțiuni ale vezicii biliare apar mai frecvent?

Litiaza biliară

cei doi compuși principali ai lichidului biliar – bilirubina și colesterolul – sunt în exces; se formează calculi/pietre prin suprasaturarea bilei cu acești compuși
dacă pietrele sunt mici, dar blochează canalul de eliminare a bilei în intestin, apare colecistita – inflamația colecistului( vezi⇒)
dacă blocajul este complet, apare icterul – pielea și sclerele devin galbene datorită creșterii bilirubinei în sânge
poate fi afectată și funcția pancreasului cu care vezica biliară colaborează la digestie: apare pancreatita, o afecțiune foarte gravă
dacă pietrele din colecist sunt mari poate fi resimțită durere abdominală, în special în partea dreaptă, sub coaste

Colecistita – Inflamația

Apare în două situații:

infecție bacteriană
blocarea ductului (canalul prin care vezica elimină bila în intestin) care va duce la creșterea presiunii asupra pereților vezicii

Cancerul de vezică biliară

Este rar și apare la vârste înaintate. Dar apare de 4-5 ori mai frecvent la cei cu litiază( pietre în colecist). De asemenea, este de 3-5 ori mai frecvent la femei.

PANCREAS. Cum reglează organismul GLICEMIA ?

Glanda voluminoasă numită pancreas este situată sub stomac și participă la digestia alimentelor prin enzimele pe care le secretă. Al doilea rol important este acela de glandă endocrină, deoarece produce 2 hormoni importanți: insulina și glucagonul. Cu ajutorul lor organismul reglează glicemia: insulina scade glicemia, iar glucagonul o crește.

photo: adaptată după webmd

Cele două roluri distincte, secreția de enzime și secreția de hormoni, justifică de ce este considerată glanda pancreas, atât glandă exocrină, cât și glandă endocrină.

Glandele exocrine sunt acele glande a căror secreție (ceea ce produc) nu se eliberează direct în sânge. Așa se întâmplă cu enzimele produse de rolul de pancreas exocrin. Nu sunt eliberate direct în sânge, ci în tubul digestiv. Prin intermediul unui canal (ductul pancreatic) ajung în intestin unde participă la digestia alimentelor ce au coborât din stomac.

Glandele endocrine sunt cele a căror secreție se eliberează direct în sânge. Rolul de pancreas endocrin este denumirea pe care o dăm celulelor pancreatice grupate ca niște insule (insulele Langerhans) și care produc cei 2 hormoni: insulina și glucagonul. Aceștia sunt eliberați direct în sânge și sunt principalii reglatori ai nivelului de glucoză din sânge (glicemia).

De ce îi trebuie organismului uman glucoza?

♦ glucoza este sursa de energie pentru majoritatea celulelor

♦ glucoza provine din carbohidrații aduși de dietă sau din transformarea aminoacizilor (componentele proteinelor) în glucoză

♦ carbohidrații din alimente sunt digerați până la nivel de molecule de glucoză în intestinul subțire

♦ de aici moleculele de glucoză trec în sânge și sunt livrate celulelor (sângele este vehiculul de transport al nutrienților, oxigenului și a multor altor compuși)

Dar ce se întâmplă dacă organismul nu are nevoie de toată cantitatea de glucoză pe care i-o livrăm?

♦ ficatul și mușchii rezolvă problema: depozitează glucoza care nu e necesară; doar că nu o depozitează ca atare, ci sub formă de glicogen

♦ reacția de transformare a glucozei în glicogen se numește glicogenogeneză (adică generarea de glicogen)

Ce se întâmplă când organismul vrea să apeleze la rezervele de glucoză?

♦ glicogenul depozitat se retransformă în glucoza pe care celulele știu să o folosească; reacția se numește glicogenoliză

♦ ficatul care depozitează glucoza va elibera combustibil din depozite în sânge; sângele o va duce unde este nevoie

Cum face organismul să păstreze constant în sânge nivelul de glucoză din sânge?

♦ cantitatea de glucoză în sânge se menține în jurul valorii de 90 mg/100 ml sau 90 mg/dl

♦ limitele de variație sunt 70-105 mg/dl (verificăm pe buletinul de analize care este intervalul normal al laboratorului care o dozează; acesta poate fi puțin diferit în funcție de metoda de dozare pe care o folosește laboratorul)

♦ organismul menține constant acest nivel cu ajutorul pancreasului în special

♦ cei doi hormoni produși de acesta sunt: insulina și glucagonul; insulina scade glicemia, iar glucagonul o crește

♦ și alți hormoni participă la menținerea constantă a glucozei din sânge, dar nici unul nu are un efect așa de pronunțat ca și hormonii pancreatici

Cum reglează insulina și glucagonul nivelul glicemiei?

♦ dacă o persoană mănâncă o dietă cu carbohidrați, crește nivelul glucozei în sânge

♦ pancreasul ”vede” modificarea și secretă insulina

♦ insulina este singurul hormon din organism care are ca scop diminuarea glicemiei

♦ cum? – insulina stimulează pătrunderea glucozei în celule și folosirea ei ca și ”combustibil”; la nivelul ficatului crește depozitarea glucozei ca glicogen și păstrată ca rezervă pentru alte situații

♦ insulina acționează până când glicemia scade la 80- 85 mg/dl; apoi, secreția de insulină începe să scadă

♦ când glucoza în sânge scade către 50 mg/dl, pancreasul secretă glucagon

♦ glucagonul are efect invers: stimulează eliberarea glucozei din depozitele din ficat, cu scopul de a o readuce către 80- 85 mg/dl în sânge

Care sunt cele mai frecvente boli de pancreas?

Diabetul de tip 1: sistemul imunitar atacă și distruge celulele pancreasului producătoare de insulină. Este necesară administrarea de insulină injectabilă pe tot parcursul vieții pentru a menține nivelul normal al glicemiei.

Diabetul de tip 2: pancreasul își pierde capacitatea de a produce și elibera insulina. Apare și rezistența la insulină – celulele corpului nu mai răspund corespunzător la insulină care și așa, este în cantitate mică. Glicemia crește.

Pancreatita: în pancreas se produce un proces inflamator și este afectat chiar de enzimele pe care el însuși le secretă; cel mai frecvent consumul de alcool sau pietrele/litiaza vezicii biliare sunt cauzele. Pancreatita este o afecțiune severă( vezi⇒

Cancerul de pancreas: de obicei nu dă simptome decât când tumoarea este deja foarte mare.

Surse:

Radu Cârmaciu – note de curs – UMF Carol Davila – 1996

Infecția urinară repetată – o problemă greu de rezolvat Infecția urinară recidivată este definită prin 2 sau mai multe episoade de infecție urinară în 6 luni sau 3 episoade într-un an. Semnele cele mai frecvente sunt: urgența de a urina, durere pelvină, senzație de usturime și durere la urinat. 85% din cazuri sunt cauzate de … … Continuă să citești →
Infecții care produc cancer: Helicobacter, virusuri hepatice, HPV … Continuă să citești →
10 semne precoce de Boală Alzheimer Boala Alzheimer este un tip de demență care apare la adultul vârstnic.1 din 14 persoane peste 65 ani are această boală. Totuși, primele semne pot apărea înaintea vârstei de 65 ani. Este o boală degenerativă, ceea ce înseamnă că simptomele se agravează cu timpul. Principalele semne sunt legate de … … Continuă să citești →

INIMA și VASELE de SÂNGE. Cum sunt construite și cum funcționează?

Inima are ca rol fundamental pomparea sângelui către celelalte organe. Face acest lucru de 70-75 ori/minut și reușește să împingă în vasele de sânge 5 litri/minut (debit cardiac). În timpul efortului fizic are capacitatea de a pompa și mai mult: până la 30 litri/minut, deci poate să-și crească activitatea de 6 ori. Sunt și alte situații în care inima e solicitată mai mult decât în repaus: febra, sarcina, traiul la altitudini mari. Dar sunt și situații în care se odihnește, cum este somnul; atunci debitul cardiac scade.

Cum arată inima și de ce este construită așa?

♦ inima este adăpostită de cutia toracică formată de coaste, stern și coloana vertebrală

♦ este așezată între cei doi plămâni, în partea stângă a sternului

♦ privită din afară arată ca un mușchi de formă piramidală

♦ chiar este un mușchi puternic și funcționează ca o pompă pentru a propulsa sângele în artere

♦ este învelită la exterior de pericard: 2 membrane cu fluid între ele; membrana exterioară este fibroasă, adică lipsită de elasticitate; ajută la menținerea inimii în poziție fixă în timp ce bate

♦ privită dinăuntru, are 4 camere:

2 superioare, numite atrii, în care sângele este adus de către venele mari
2 inferioare, numite ventricule, care propulsează sângele în artere

♦ partea dreaptă a inimii este formată din atriul drept și ventriculul drept; este separată de partea stângă printr-un perete numit sept

♦ cele două părți ale inimii se contractă simultan, funcționează ca un tot, dar partea dreaptă a inimii nu comunică cu partea stângă; sângele nu se amestecă în mod normal

♦ atriile sunt cavitățile în care ajunge sânge adus de vene: venele cave în atriul drept și venele pulmonare în atriul stâng

♦ sângele trece din atrii în ventricule

♦ ventriculele împing sângele în artere: ventriculul drept în artera pulmonară, ventriculul stâng în artera aortă

♦ între atrii și ventricule, dar și între ventricule și artere există valve care permit prin modul lor de deschidere, ca sângele să circule doar într-un sens, să nu se reîntoarcă de unde a venit

Ce sunt și cum sunt conectate vasele de sânge?

♦ inima – acest mușchi puternic – este conectată cu celelalte organe ale corpului printr-un sistem de tuburi, vasele de sânge

♦ inima dreaptă (adică atriul și ventriculul drept) pompează sânge neoxigenat către plămâni prin artera pulmonară

♦ la plămân sângele va elibera dioxidul de carbon (CO2) și se va încărca cu oxigen (O2)

♦ sângele oxigenat se întoarce la inima stângă prin venele pulmonare

♦ același sânge oxigenat trece în ventriculul stâng și este pompat în artera aortă – artera cea mai mare din organism

♦ artera aortă va da toate ramurile care vor iriga organele cu sânge oxigenat

♦ după cedarea oxigenului la fiecare celulă, sângele preia CO2 și se reîntoarce la inimă – în atriul drept – prin vena cavă superioară și vena cavă inferioară

♦ sângele neoxigenat adus la atriul drept coboară în ventriculul drept și din nou va ajunge la plămâni prin artera pulmonară

Observații:

prin inima dreaptă circulă mereu sânge neoxigenat (adus de venele cave și împins în artera pulmonară), în timp ce prin inima stângă circulă mereu sânge oxigenat (adus de venele pulmonare și împins în aortă)
arterele sunt vasele care duc sânge oxigenat la celule, cu o excepție: artera pulmonară care transportă sânge neoxigenat
venele sunt vasele care aduc sânge neoxigenat de la celule, cu o excepție: venele pulmonare care transportă sânge oxigenat proaspăt și care va fi distribuit de aortă în tot organismul
inima furnizează sânge oxigenat și pentru ea însăși, prin arterele coronare desprinse din artera aortă⇒
în afară de O2 și CO2 sângele transportă și numeroși alți compuși și substanțe nutritive necesare fiecărei celule

Infecția urinară repetată – o problemă greu de rezolvat Infecția urinară recidivată este definită prin 2 sau mai multe episoade de infecție urinară în 6 luni sau 3 episoade într-un an. Semnele cele mai frecvente sunt: urgența de a urina, durere pelvină, senzație de usturime și durere la urinat. 85% din cazuri sunt cauzate de … … Continuă să citești →
Infecții care produc cancer: Helicobacter, virusuri hepatice, HPV … Continuă să citești →
10 semne precoce de Boală Alzheimer Boala Alzheimer este un tip de demență care apare la adultul vârstnic.1 din 14 persoane peste 65 ani are această boală. Totuși, primele semne pot apărea înaintea vârstei de 65 ani. Este o boală degenerativă, ceea ce înseamnă că simptomele se agravează cu timpul. Principalele semne sunt legate de … … Continuă să citești →

HORMONII – ce sunt și cum acționează?

Hormonii – ce sunt și cum acționează? Sunt substanțe chimice care circulă prin sânge și duc cu ele ”comenzile” pe care le dau cei ce conduc organismul: sistemul nervos și sistemul endocrin.

Deși inima noastră bate de 100 000 de ori pe zi și respirăm de 1 milion de ori pe an, nu ne gândim prea des cum e posibil acest lucru. Durerea este semnalul prin care corpul nostru anunță că ceva nu este în regulă și că ar trebui să-i acordăm atenție.

Sunt foarte multe situații în care organismul știe singur să-și facă reparațiile: face cheag când avem o rană, se luptă cu virusuri/bacterii prin sistemul imunitar, ș.a. Aceste acțiuni ale corpului nostru necesită o coordonare care este realizată de sistemul nervos și principalul său subordonat, sistemul endocrin.

Hormonii – ce sunt ?

Hormonii sunt substanțe chimice produse de glandele endocrine. Sângele îi transportă, prin vasele de sânge, către ”celulele țintă”.

”Celulele țintă” sunt celule ale diferitelor organe. Ele au pe suprafața lor o proteină numită receptor. Acel receptor recunoaște hormonul și îi îndeplinește comanda transmisă. Dacă celula nu are acel receptor specific unui anumit homon, nu va putea îndeplini comanda, nu va putea răspunde la semnalul hormonului.

Deci, hormonii sunt substanțe chimice produse de anumite celule și special destinate să acționeze pe alte celule. Denumirea lor vine de la cuvântul hormao, din greaca veche și înseamnă ”a excita”, ”a pune în mișcare”.

Sunt descriși aproximativ 50 de hormoni diferiți pe care îi produce corpul nostru. Ei sunt principalii mesageri ai sistemului nervos și sistemului endocrin. Ei dictează reacțiile noastre rapide (frecvența bătăilor inimii, nivelul glicemiei din sânge ș.a), dar și reacțiile care necesită timp (creșterea, dezvoltarea, reproducerea ș.a).

Sunt două categorii mari de hormoni:

Steroizi: testosteron, estrogeni, progesteron, cortizon, 1,25-dihidroxicolecalciferol (o rudă a vitaminei D). Structura acestor hormoni este de lipide – și de aceea, caracteristica lor chimică de bază, este că nu se dizolvă în apă
Non-steroizi: insulina, hormonul de creștere, hormonii tiroidieni. Structura lor este de proteine (lanțuri formate din aminoacizi) și sunt solubili în apă.

De ce este important că hormonii au structură de lipide sau de proteine?

Pentru că peretele celulei (membrana) este constituit în principal din lipide. De fapt, arată ca un sandwich care are lipide pe post de felii de pâine; la mijloc sunt proteine; glucide sau glicoproteine (glucide+proteine împreună) sunt cele care nu au un loc clar în sandwich-ul nostru și se așează de-a curmezișul, traversând membrana.

Datorită acestei structuri membrana unei celule se mai numește ”bistrat lipidic”. Și tot datorită ei:

hormonii care au structură de lipide, o traversează ușor și pătrund ușor în celulă
hormonii care au structură de proteine nu pot pătrunde ușor în celulă; necesită unele modificări.

Hormonii – cum acționează?

”Celula țintă” trebuie să înțeleagă mesajul pe care îl transmite hormonul pentru a ști ce are de făcut.

Comunicarea acestui mesaj se face printr-un ”limbaj chimic”. ”Cuvintele” sunt reacții chimice.

Se parcurg următoarele etape:

hormonul ajuns la ”celula țintă”, se atașează de un receptor de pe membrana celulei
receptorul își modifică structura (adică aspectul și înfățișarea) ca urmare a contactului cu hormonul
modificarea aspectului receptorului de pe membrană este sesizată de către întreaga celulă
rezultatul este executarea de către celulă a comenzii aduse de către hormon: se declanșează un lanț de reacții chimice care pune în practică comanda venită de la sistemul nervos sau sistemul endocrin

Exemplu: ADRENALINA

este eliberată de anumiți neuroni (celule ale sistemului nervos), dar și de glandele corticosuprarenale (componente ale sistemului endocrin)
este transportată în sânge către diferite ”celule țintă”
dacă privim o celulă a mușchiului cardiac în contact cu adrenalina: adrenalina se fixează pe receptorul de pe membrană ⇒ celula observă și înțelege mesajul transmis de adrenalină ⇒ se declanșează cascada de reacții care determină celula să se contracte ⇒ per total inima se va contracta de mai multe ori pe minut decât o făcea fără adrenalină ⇒ pulsul crește

Dar dacă adrenalina acționează asupra altei celule decât cea a mușchiului cardiac, efectul e diferit. Efectul depinde de specializarea pe care o are celula respectivă.

Așa cum angajații unei companii sunt specializați în diferite activități și celulele noastre se pricep să facă lucruri diferite. Comanda managerului (sistemul nervos) este îndeplinită diferit. Doar cel care a dat comanda știe ce efect vrea să obțină de la fiecare ”angajat”.

Vezi și: Sistemul endocrin și Sistemul nervos. Cum se ajută reciproc?⇒

Infecția urinară repetată – o problemă greu de rezolvat Infecția urinară recidivată este definită prin 2 sau mai multe episoade de infecție urinară în 6 luni sau 3 episoade într-un an. Semnele cele mai frecvente sunt: urgența de a urina, durere pelvină, senzație de usturime și durere la urinat. 85% din cazuri sunt cauzate de … … Continuă să citești →
Infecții care produc cancer: Helicobacter, virusuri hepatice, HPV … Continuă să citești →
10 semne precoce de Boală Alzheimer Boala Alzheimer este un tip de demență care apare la adultul vârstnic.1 din 14 persoane peste 65 ani are această boală. Totuși, primele semne pot apărea înaintea vârstei de 65 ani. Este o boală degenerativă, ceea ce înseamnă că simptomele se agravează cu timpul. Principalele semne sunt legate de … … Continuă să citești →

1 2 3 Pagina următoare »

Servus Expert

Publicat în Corpul nostru: cum funcționează