dec. 15, 2018 Servus Expert Doctorul zilei, Sănătate Niciun comentariu

Cistita: inflamația vezicii urinare. Cum o prevenim?

Cistita este termenul medical care înseamnă inflamația vezicii urinare. Cel mai frecvent inflamația este cauzată de bacterii și vorbim despre infecția urinară.

Dar cistita poate apărea și în alte situații: anumite medicamente, radioterapie, diverși factori iritanți.

Cistita este însoțită de durere sâcâitoare și, dacă este o cauză infecțioasă, poate fi însoțită de afectarea rinichilor.

Tratamentul cistitei este cu antibiotice doar dacă este vorba despre infecție urinară.

Cistita: semne și simptome

-urgența de a urina

-senzație de arsură la urinat

-urinare frecventă și în cantități mici

sânge în urină (hematurie)

-urină tulbure și urât mirositoare

-disconfort și senzație de presiune în partea inferioară a abdomenului

-febră (nu foarte mare)

Atenție! La copii, faptul că scapă urina în cursul zilei sau în cursul nopții, când acest lucru deja nu mai este conform cu vârsta, poate să însemne infecție urinară și cistită.

Când să mergem de urgență la medic?

Apelați urgent la medic dacă apar:

durere la nivelul spatelui, la nivel lombar

febră și frison

greață și vomă

urină cu sânge/ urină roșie

Ce complicații pot apărea în cistită?

Dacă este tratată corect și la timp, cistita poate duce rar la complicații. Netratată, cistita poate provoca unele complicații:

infecția rinichilor (pielonefrita ) și afectarea de durată a rinichilor; copii, tinerii și vârstnicii sunt în pericol de a fi mai afectați de această complicație, deoarece simptomele sunt mai ușor trecute cu vederea

♦ sânge în urină (hematurie); acest simptom este mai rar în cistita produsă de bacterii, dar mai frecvent dacă inflamația vezicii urinare apare în cursul radioterapiei/ chimioterapiei pentru cancer

Care sunt cauzele de cistită?

Cauze de cistită infecțioasă, provocată de bacterii

Tractul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica urinară și uretra. Cu excepția uretrei, restul tractului urinar ar trebui să fie steril.

Protecția fată de microbi este asigurată de diverse substanțe solubile prezente în urină și de barierele anatomice (o placă de glicoproteine numite uroplakine și un strat de mucus) care apără tractul urinar pe dinăuntru. În plus, celulele epiteliale și celule ale sistemului imunitar asigură o apărare eficientă.

Majoritatea infecțiilor urinare, la persoanele sănătoase, sunt cauzate de Escherichia coli (E.Coli), o bacterie cu origine în intestin. Aceste bacterii ajung în tractul urinar prin zona perineală.

E.Coli și alte bacterii responsabile de infecțiile urinare, numite uropatogene, au o virulență deosebită care le permite să depășească barierele de apărare ale tractului urinar.

Cauze de cistită ne-infecțioasă

cistita interstițială/sindromul de vezică dureroasă apare frecvent la femei; este dificil de diagnosticat și tratat

cistita indusă medicamentos; în special chimioterapia din cancer poate genera cistita – ciclofosfamida, isofosfamida

cistita din radioterapie – iradierea terapeutică produce iritația vezicii

cistita de corp străin – utilizarea timp îndelungat a sondei vezicale predispune la infecție urinară sau provoacă leziuni ale mucoasei vezicale; ambele cauze întrețin inflamația vezicii

cistita chimică – unele persoane pot fi sensibile la contactul cu unele substanțe chimice: sarea de baie, spray- uri pentru igienă feminină intimă, geluri spermicide ș.a.; apare o reacție de tip alergic și inflamația este consecința

♦ cistita apărută ca o consecință a altor afecțiuni: litiaza renală (pietre la rinichi), diabet, adenom de prostată (prostata mărită)

Cum știm dacă este vorba despre o cistita infecțioasă?

Analizele care confirmă diagnosticul sunt:

-sumarul de urină

-urocultura cu antibiogramă: identifică bacteria responsabilă și ne spune și care e antibioticul cu care trebuie să tratăm cistita

Cum aflăm cauza de cistită ne- infecțioasă?

Cistoscopia este o manoperă chirurgicală la care urologul apelează pentru a vizualiza aspectul vezicii urinare și a stabili cauza cistitei.

Abia după aceea, în funcție de cauză, va stabili tratamentul.

Cum prevenim cistita?

hidratarea abundentă, astfel încât cantitatea totală de urină pe 24 ore să fie în jur de 2 litri; consumul de apă este cel indicat, în mod special; dacă cistita apare în context de chimioterapie/radioterapie este foarte important consumul de apă în perioada tratamentului.

micțiunea/urinatul frecvent; imediat ce apare senzația, nu trebuie amânată eliminarea urinei din vezică

igienă atentă a zonei perineale

dușul, mai degrabă decât baia în cadă

golirea vezicii cât mai rapid după un act sexual

♦ evitarea folosirii spray-urilor sau altor produse de igienă intimă

renunțarea la diafragmă ca mijloc de protecție contraceptivă

sucul de merișoare sau  tabletele pe bază de merișoare care conțin antocianine, se pare că sunt de folos.

Efectul este susținut mai ales la femeile care fac frecvent cistită.

Efectul merișoarelor este susținut de câteva studii, iar de altele nu; dacă urmați în paralel un tratament cu anticoagulante (Trombostop, Sintrom ș.a) trebuie ținut cont de faptul că merișoarele accentuează efectul anticoagulant; efectul poate fi sângerarea.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: