Copilul nu citește. Cum să faci copilul să citească?

Copilul nu citește? Acum, că a trecut timpul şi am depăsit această problemă, îmi pot permite să dau sfaturi, învăţate din propriile mele greşeli.

Experiența personală, dar și părerile specialiștilor în educație și sfaturile lor practice pe această temă constituie subiectul articolului de astăzi.

Copilul nu citeste. Cum sa faci copilul sa citeasca?

5 lecţii pe care le-am învăţat de la fiul meu

Trebuie să recunosc, am învăţat de la fiul meu tot atât de multe cât a învăţat şi el de la mine.

Şi nu pentru că mi le-a predat ca la şcoală, ci pentru că s-a opus cu obstinaţie la multe din propunerile mele până când am înţeles că sunt nepotrivite.

Care ar fi ideile principale?

1. Copilul nu citește? Copilul tău citeşte mai mult decât crezi!

O face pe dispozitive moderne. Şi nu citeşte cărţi, ci culege informaţii. Are alt fel de a citi. Asta-i tot.

Într-adevăr sunt temeri că noul fel de a citi, numit skim-reading, adică cititul relativ superficial și în diagonală, va duce la o lipsă de profunzime și chiar la modificări ale creierului, în timp. Dar adevărul este că fenomenul este prea recent ca să ne pronunțăm. Iar faptul că tinerii care petrec mult timp cu video-gamingul performează mai bine la unele testări, ne dă de gândit.

Citeste intr-un alt mod

2. Gândeşte-te ce model oferi!

Copilul nu citește? Dar tu citeşti? Te vede măcar uneori cu o carte în mână? Afirmaţii de tipul: “Eu am citit la viaţa mea!” nu sunt convingătoare.

Dacă totuşi eşti în categoría care citeşte, atunci povesteste-i sau citeşte-i pasaje dintr-o carte. Comunică permanent și nu uita să-l întrebi ce a aflat azi nou de pe net.

Poţi profita de ocazia mesei. Este un bun prilej să vă împărtăşiţi unii altora poveşti din viaţă sau din carte.

3. Copilul nu citeşte pentru că “nu se întamplă repede”

Într-o epocă în care totul se întâmplă la un click distanţă, nu-l poţi acuza de lipsă de răbdare.

Tot noi, adulţii, trebuie să învăţăm să fim concişi, să le oferim resurse din care să culeagă informaţia rapid, să profităm de timpul petrecut împreună şi să “livrăm” rezumate ale propriilor noastre experienţe.

Copilul nu citește? Atunci să știți ca există şi varianta audiobook, foarte bună pentru parinţii obosiţi sau în pană de poveşti.

4. Obligaţiile şcolare legate de citit şi felul în care este abordată literatura sunt mult mai potrivite copiilor din gimnaziu decât celor din liceu

În gimnaziu nu li se cere să-și testeze memoria, ci doar să deosebească speciile literare între ele. Faptul că, totdeauna, primesc un test la prima vedere îi încurajează să aibă opinii.

Nu sunt inhibaţi de mult prea stufoasele aprecieri critice competente şi nu sunt obligaţi să le reproducă. Dar, din pacate, această linie nu este păstrată în anii de liceu.

Și tocmai în adolescență ar trebui să li se ofere prilejul opiniei personale. Adolescența este, oricum, vârsta revoltei și a tendinței de a adopta opinia contrară celei a adulților. E păcat că nu reușim nici noi, nici educatorii lor de la școală, să ne desprindem de ideea aproape obsesivă că memorarea este singura dovadă a inteligenței copiilor noștri.

Ce putem face dacă, totuși, copilul nu citește?

Să punem mereu în discuţie una sau alta din temele pe care le citim. Copiii au, de obicei, opinii originale, ştiu să le susţină şi aţi putea avea surprize plăcute. Iar dacă nu au păreri, pot fi stimulaţi cu acest prilej să critice personajele în acelaşi mod în care o fac cu semenii lor. Comunicarea cu copii noștri este esențială pentru dezvoltarea modului lor de gândire.

5. Nu cantitatea cărţilor citite va conta în viitor, ci felul în care vor utiliza informaţiile din ele

O carte este utilă, nu doar ca mijloc de delectare estetică, ci pentru că le oferă prilejul să aibă altă părere decât autorul. Îi stimulează, îi motivează si le oferă şansa să-l contrazică cu argumente. Aşa ar trebui să se desfăşoare ora de literatură română. De-aici ar porni învăţarea gândirii critice, adică a raţionamentelor cauză-efect care dezvoltă logica.

Dar să vedem ce ne spun și specialiștii în educație despre ce putem face pentru a dezvolta dragostea pentru citit a copiilor noștri. Pentru că nu suntem noi, românii, singurii care avem problema că, totuși, copilul nu citește.

În ciuda eforturilor care se fac pentru a stimula copiii să citească (concursuri cu premii, postere, cărți deosebit de îngrijit ilustrate), un sondaj extins arată scăderea clară a interesului după vârsta de 8 ani. În 2015, 51% dintre copii răspundeau pozitiv la întrebarea dacă le place să citească. Ar putea părea mult, dar procentul este în scădere cu 9% față de 2010!!!

Și încă o constatare a sondajului: clasamentul țărilor în care copilul nu citește de plăcere are pe primele locuri Albania, Turcia și Kazahstan.

Daniel Willingham – autorul cărții ”Raising Kids Who Read: What Parents and Teacher can do” și profesor de psihologie la University Virginia – ne dă câteva sfaturi în acest sens.

În primul rând ar trebui ajustată motivația care stă în spatele dorinței de a citi.

D.Willingham sugerează ca părinții să vadă actul cititului ca având mai puțină legătură cu școala și mai multă legătură cu viața frumos trăită.

Adică, în loc să spunem copiilor să citească pentru că vor avea note mai bune sau vor avea o carieră mai bună, să-i facem să vadă cititul ca pe o parte a unei valori mai mari, care caracterizează familia: dragostea de a învăța.

Familiile ar trebui să încurajeze permanent aflarea de lucruri noi și nu doar în contextul școlii

”Când învățarea despre lume, prin intermediul cărților, devine o valoare a familiei și nu o responsabilitate școlară, părinții nu mai sunt cei care forțează cititul, ci participă și se bucură împreună de informații noi.”

Mesajul pe care ar trebui să-l perceapă copiii, spune Willingham, este:

”Cititul este important pentru cine suntem noi cu adevărat: cititul este ceea ce facem, ocupația noastră”.

El mai avertizează că, la momentul adolescenței, când crește autonomia și plăcerea de a socializa, lupta părintelui pentru a forma un cititor poate fi mult mai dificilă.

De aceea, este bine de acționat mult înaintea vârstei de 11-12 ani.

Sfaturi practice oferite de D.Willingham:

  1. Asigură-te că în casă sunt cărți și copilul are acces la ele. Treci mai des pe la bibliotecă/librărie, lasă cărți prin casă, în mașină, în baie, etc.
  2. NU controla cititul copilului. A institui un număr obligatoriu de pagini citite va crea o reacție de respingere. Copilul nu citește niciodata din obligație!
  3. NU te preocupa dacă copilul nu citește Shakespeare! Scopul tău este să înțeleagă ce lucruri minunate sunt în cărți. Sunt mai folositoare, în acest scop, cărțile comice, cărțile grafice și cele un pic sub nivelul de vârstă  și cunoștințe ale copilului. În fond, nici noi nu ne grăbeam să citim ”Marile speranțe” în copilărie!
  4. Modelul părintelui care citește e esențial. Chiar dacă citești, ca părinte, de pe un dispozitiv digital, ai grijă să-i spui copilului că citești. Copilul nu citește, la început, decât ca să imite parinții !
  5. NU recompensa perioada de citit din cărți (real reading) cu cadouri de tip ”screen time”. Părinții sunt tentați să facă asta deoarece simt că timpul care ar putea fi dedicat cititului, este petrecut online. Dar Willinghton ne avertizează că nu este o metodă eficientă. Și nici indicată! Nu faci decât să accentuezi frustrarea copilului că nu ajunge mai repede la computer din cauza cititului.  Copilul nu citește pentru recompense! Aversiunea lui pentru citit va fi și mai mare.

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente