Crema de protectie solara. Numai 1 din 4 ne protejeaza eficient

Crema de protecție solară este importantă pentru a preveni arsurile pielii și apariția cancerului de piele. Dar când alegem trebuie să fim atenți la ingrediente și la eficiență.

Cercetarea efectuată de organizația americană non-profit Environmental Working Group a inclus 1850 de tipuri de creme de protecție solară.

Raportul lor atrage atenția că aproximativ 75% din aceste produse nu asigură protecția necesară și au și ingrediente care ar putea fi nocive.

Grupul a evaluat atât cremele minerale, cât și cremele chimice sau non-minerale.

Crema de protectie solara minerala conține oxid de zinc și dioxid de titan. Are rolul de a reflecta razele de soare care vin în contact cu pielea. Nu se absoarbe în piele.

Cremele chimice sau non-minerale conțin substanțe de tipul oxibenzona și avobenzona și se absorb parțial în straturile pielii.

Care sunt îngrijorările consemnate referitor la crema de protecție?

Prima îngrijorare se referă la utilizarea oxibenzonei în cremele de protecție chimice sau non-minerale.

Oxibenzona are riscul potențial de a influența secreția hormonală și în plus, sensibilizează pielea. Ambele efecte sunt nocive atât pentru adulți, cât și pentru copii.

A doua preocupare se referă la contaminarea produselor de protecție solară cu benzen.

Benzenul este asociat cu apariția leucemiei și a altor tipuri de boli sanguine.

Dar producătorii se apără spunând că în cremele de protecție solară se găsesc numai urme de benzen care nu pun probleme în ceea ce privește siguranța utilizării.

A treia consemnare a Grupului se referă la protecția insuficientă față de razele ultraviolete A (UVA).

Se știe că factorul de protecție SPF consemnează doar protecția față de razele ultraviolete B (UVB). Protecția față de UVA trebuie să fie consemnată separat pe tubul de cremă.

Constatarea investigatorilor este însă că, deși protecția UVA este consemnată, nu este reală totdeauna.

Academia Americană de Dermatologie își exprimă îngrijorarea că aceste constatări făcute publice ar putea să genereze o reacție a populației față de toate produsele de protecție solară, ceea ce ar fi nociv.

Cremele de protecție solară alături de recomandările de a evita expunerea excesivă la soare sunt mijloacele esențiale de protecție față de melanomul malign. Dar și de a evita arsurile solare.

Cancer de piele sau melanom: autoexaminarea alunițelor

Cum alegem cremele de protecție în România unde nu există o preocupare de informare a populației pe această temă?

Câteva criterii în alegerea produselor de protecție solară sunt utile:

pentru copii sunt de preferat cremele de protecție minerale, cu oxid de zinc și dioxid de titan
Asemenea produse, deși puține, există și pe piața românească.

produsele americane sunt verificate începând din 2022 de FDA (Food and Drug Administration) ceea ce le conferă o mai mare siguranță, deci sunt de preferat.

pe ambalaj trebuie să fie consemnată măcar aprobarea europeană CE dacă nu reușim să găsim un produs de fabricație americană.

produsul trebuie să aibă specificate ingredientele: atenție la oxibenzonă și urmele de benzen.

crema trebuie să protejeze atât față de UVB, cât și față de UVA.

Organizația non-profit care a efectuat cercetarea ne oferă și un Ghid pentru creme de protecție solară unde au inclus produsele considerate de ei sigure.

Cum alegi crema cu factor de protecție SPF?

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente