Cum poate gripa să afecteze inima?

Gripa declanșează un lanț de reacții negative care pot duce la infarct miocardic. Dacă ești cardiac, riscul este de 10 ori mai mare.

Un studiu clinic desfășurat în Spania scoate în evidență o legătură care nu se cunoștea, între virusurile gripale , temperaturile scăzute și posibilitatea ruperii plăcilor de colesterol din interiorul vaselor de sânge.

Plăcile de colesterol (arterioscleroza) poate fi prezentă și dacă nu suntem cardiaci cunoscuți.

Analizele de sânge care indică nivelul de colesterol, efectuate regulat, ne permit un control la timp asupra riscului cardiac.

Studiul a inclus 8240 de persoane care au suferit un infarct miocardic în timpul a 5 sezoane consecutive de gripă, în Madrid.

Mecanismul presupus este declanșarea unei furtuni de citokine, un proces inflamator generalizat care afectează și pereții vaselor de sânge. Așa s-ar explica ruperea plăcilor de colesterol formate anterior.

Află mai mult De ce vremea rece agravează problemele cardiace?

Care sunt semnele de infarct miocardic?

Infarctul apare când se întrerupe fluxul de sânge către o anumită zonă a inimii. Această zonă a mușchiului cardiac nu mai poate participa la contracțiile normale ale inimii.

Semne de infarct:

  • durere în piept sau greutate, disconfort
  • durere extinsă pe brațul stâng sau în mandibulă
  • dificultăți de respirație
  • oboseală extremă
  • greață și disconfort gastric
  • palpitații
  • anxietate
  • transpirații

Bine de știut
La femei, infarctul se poate manifesta fără durere toracică. Mai frecvent apar dificultăți de respirație, oboseală și insomnie care preced infarctul miocardic.

Află mai mult Cum îți dai seama că ai făcut preinfarct?

Ce alte complicații mai poate da gripa?

De obicei neglijăm sezonul de gripă și nu cunoaștem simptomele prin care se diferențiază de răceala obișnuită.

Și chiar dacă le cunoaștem, odată instalată, gripa poate duce la complicații severe:

  • pneumonie și insuficiență respiratorie care poate duce la internare în ATI cu intubație și necesitatea oxigenoterapiei
  • miocardita (inflamația mușchiului cardiac
  • accident vascular cerebral, prin același mecanism care provoacă și infarctul
  • encefalopatie – afectare severă

Află mai mult Vaccinul antigripal: Tot ceea ce trebuie să știi

Cum poți să previi complicațiile cardiace provocate de gripa?

Vaccinul antigripal – reduce semnificativ riscul de gripă.

Evită contactul cu persoane bolnave. Nu este momentul strângerilor de mână în sezonul de gripă. Igiena mâinilor și purtarea măștii în magazine aglomerate sau în mijloace de transport reduc semnificativ riscul de gripa.

Nu neglija simptomele care îți par a fi gripă. Dacă te prezinți la medic din timp, medicamentul antiviral este mai eficient.

Verifică sănătatea inimii periodic dacă știi că ai deja un diagnostic de tipul: hipertensiune, aritmie, fibrilație atrială, insuficiență cardiacă.

Simptomele gripei: cum te orientezi rapid?

Surse

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente