De citit: ”Viața unui bărbat necunoscut” de Andrei Makine

Andrei Makine despre ”celebritatea” omului necunoscut, despre faptul că nimic nu contează dacă Ea și El privesc cerul în același timp, despre greutatea de Siberie a celui strămutat din patria sa, a celui deposedat de ”propriu și personal”.

andrei makine

Andrei Makine nu este un scriitor francez de origine rusă. Este ”un rus la Paris”. Vei simți adesea, citind, sensibilitatea rusească, aceea care l-a făcut pe Tolstoi să scrie ”Anna Karenina” pornind de la brațul gol și delicat al unei femei zărită în treacăt, la un geam.

Șutov și Volski sunt cei doi bărbați necunoscuți care ”scriu” cartea.

Șutov este cel plecat din Rusia în perioada comunistă (ca și Andrei Makine) pentru a se stabili la Paris, unde trăiește drama celui abandonat, de mamă (cândva demult), de țară, de vechea iubită rusoaică și de cea proaspătă franțuzoaică.

cea mai veche amintire a vieții lui: un copil vede o ușă care se închide, nu știe cine a plecat, dar ghicește că e cineva pe care îl iubește cu toată ființa sa minusculă și încă mută.

Makine știe să redea povara de ocnaș a fugarului din cele ce-i sunt aproape. Autentic. Nostalgia lui Șutov după Rusia cea veche revine obsedant.

” Te iubesc, Nadenka!” repetă mereu în contextul parizian și nu știi cine e Nadenka. Intuiești că ar putea fi prima iubire, cu care privea ”aurul toamnei” în Golful Finlandei, dar poate fi foarte bine numele de răsfăț al patriei lui. Sentimentul este, oricum, la fel de devastator. Iubirile lui Șutov se îngemănează într-o magmă din care răzbește mereu la suprafață ” Te iubesc, Nadenka!”.

Makine știe să apeleze la senzorial prin tabloul întreg. Știe să te mobilizeze să-l compătimești pe Șutov, să crezi că înțelegi și simți drama celui desțelenit din ale lui, neadaptat într-o lume pariziană care nu-l absoarbe.

Dar… odată ce bătrânul Volski își începe povestea, uiți cu totul de Șutov, te jenezi, chiar, că ai empatizat și l-ai compătimit. Șutov însuși va realiza până la finalul istorisirii lui Volski că viața lui de dinainte de Volski nu mai are aceeași semnificație, că i s-au descoperit sensuri, că prăpastia depresiei ce era aproape să-l cuprindă s-a nivelat, că viața lui de acum e alta, mult mai ușor de purtat pe umeri.

Volski este inițial un tânăr cu aspirații, idealuri și orgolii. Pornește viața cu aceleași iluzii ca și Șutov. Dar începe cel de-Al Doilea Război Mondial și devenim martorii asediului Leningradului văzut prin ochii lui Volski.

trebuia să uite de tânărul care, într-o seară de iunie, își bea ciocolata și se simțea cu îngâmfare învingător

Makine creionează permanent în contrast: oroarea foamei ”eviscerante” cu ziua frumoasă, ” limpede și albastră”, cu visurile tânărului de a deveni muzician, cu iubirea ce părea să se fi ivit în ultima seară de dinainte de asediu, cu ”ceașca de ciocolată caldă”.

A doua zi dimineață, consultând termometrul atârnat la geam (minus douăzeci și șapte), regăsi în el un ecou de fericire: un patinoar, siluete rapide, un difuzor revărsând valsuri și tangouri… Acum, micșorarea capilarului roșu nu mai însemna decât un lucru: fixitatea progresivă a corpurilor.

Dimineața aceea marcă istoria orașului asediat. Rația de pâine se reduse la o sută douăzeci și cinci de grame de persoană.[…] O felie de pâine pe zi, epuizarea, nemișcarea, neantul. Cei care puteau prinde posturile de radio occidentale, aflară hotărârea lui Hitler: orașul, în curând ocupat, nu va fi golit de locuitori, aceștia vor rămâne pe loc, rupți de lume, fără hrană, fără apă, fără îngrijiri medicale și, la sfârșitul anului, armata Reichului va proceda la ”lucrări de întreținere sanitară.[…]

Ziua era limpede, albastră, mai frumoasă ca niciodată, mulțumită absenței mulțimii și vehiculelor. ”Un giulgiu magnific”, se gândi Volski.

Viitorul la care visa îi defila în gând, ca un joc teatral exagerat: fluturări de lumini, arii de operă intonate pe ritmurile refrenelor de varietăți, aplauze frenetice… Toate astea erau incredibil de apropiate. Și deja zadarnice, derizorii.[…]

Volski a fost uimit de simplitatea alegerilor impuse de război: dacă nu ar fi reușit să stingă incendiul, această mamă și copilul ei ar fi murit. Poate că supraviețuirea lor nu va dura, amenințată de noi bombe, de foame, de căderea capilarului roșu al termometrului. Și, totuși, pentru amânarea asta merita să-ți riști viața. Da, pentru zâmbetul obosit al femeii, pentru răsuflarea liniștită a copilului, trebuia să uite de tânărul care, într-o seară de iunie, își bea ciocolata și se simțea, cu îngâmfare, învingător.

De la începutul blocadei, nu se gândise niciodată că o viață salvată cu riscul propriei vieți ar putea fi destinul său.

Asediul Leningradului prin ochii omului mărunt, ”supus vremurilor”, este tulburător, zguduitor, răstoarnă polii. Și, ca și cum n-ar fi destul, după război începe teroarea comunismului, absurdul arestărilor nocturne și al motivațiilor de condamnare.

Frica, războaiele, goliciunea neputincioasă a vieții particulare, imposibilitatea de a împărtăși deznădejdea. Extrema dificultate de a crede în bunătatea omenească și, în același timp, conștiința faptului că doar această credință te mai poate mântui.

Cartea lui Andrei Makine este despre ”aceste femei necunoscute și acești bărbați necunoscuți care se iubeau și al căror glas a rămas mut”. Probabil că ne-am gândit uneori că acești oameni au existat, i-am numit uneori eroi, am stat poate aproape de unii dintre ei fără să știm, dar Makine îi aduce aproape, îi face tangibili cu sufletul.

Cartea aparține Editurii POLIROM și se găsește la⇒  Libris  Cărturești   LibHumanitas, Emag.

Recenzie: Să nu mă părăsești – Kazuo Ishiguro

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente