dieta pentru gută
dec. 14, 2019 Servus Expert Sănătate Niciun comentariu

DIETA pentru GUTĂ: ce alegem? ce evităm?

DIETA pentru GUTĂ: ce este dovedit științific, ce este bine să respectăm?

Guta este un tip de artrită inflamatorie cauzată de depunerea cristalelor de acid uric la nivelul articulațiilor.

Regimul alimentar joacă un rol important, alături de medicație, în reducerea nivelului de acid uric, în reducerea frecvenței atacurilor de gută.

dieta pentru gută

Guta apare frecvent asociată cu alte afecțiuni: sindrom metabolic, hipertensiune și boli coronariene. Respectarea dietei are efecte benefice și asupra acestor afecțiuni asociate gutei.

Guta și sindromul metabolic

Diagnosticul de sindrom metabolic presupune:

-obezitate de tip abdominal (circumferința taliei mai mare de 94 cm la bărbat și mai mare de 80 cm la femeie)

plus 2 din următoarele 4 criterii:

1.trigliceride în sânge mai mari de 150 mg/dl

2.HDL- colesterol mai mic de 40 mg/dl

3.tensiune arterială mare, peste 130/85  mmHg

4.diabet zaharat tip 2 diagnosticat sau glicemia pe nemâncate peste 100 mg/dl (5,6 mmol/l)

Aproape 63% din persoanele cu gută au sindrom metabolic.

Hipertensiunea la cei cu gută este direct proporțională cu nivelul acidului uric în sânge. De asemenea, riscul de infarct miocardic este crescut cu peste 25% față de persoanele fără gută.

Regimul alimentar joacă un rol important atât în reducerea nivelului de acid uric, dar și în corectarea componentelor sindromului metabolic.

Dieta pentru Gută: principii de urmat

1.Înlocuirea proteinelor de origine animală cu cele de origine vegetală

Degradarea purinelor duce la formarea de acid uric. Iar creșterea acidului uric în sânge poate duce la depunerea cristalelor de acid uric la nivelul articulațiilor.

Alimente bogate în purine: carnea, organele, fructe de mare, legume cu conținut mare de proteine (de exemplu edamame,fasole, linte, năut, quinoa) și ciuperci.

Mult timp s-a recomandat evitarea tuturor acestor alimente pentru a evita atacurile de gută.

Studii recente au demonstrat că:

este importantă sursa de proteine: fiecare porție de carne în plus pe zi crește riscul de gută cu 21%, în timp ce proteinele din surse vegetale nu cresc acest risc

dieta vegetariană scade nivelul de acid uric și este actualmente considerată o dietă promițătoare în tratamentul gutei

2.Evitarea băuturilor comerciale îndulcite

-fructoza provenită din siropul de porumb este îndulcitorul folosit în industria producătoare de băuturi răcoritoare

-fructoza este singurul carbohidrat cunoscut care crește direct acidul uric

-tot fructoza predispune și la apariția rezistenței la insulină și a sindromului metabolic

-studiile recente demonstrează legătura directă între consumul așa-numitelor ”soft-drinks” și creșterea acidului uric

3.Consumul de produse lactate degresate

-consumul unei porții de lapte degresat sau iaurt cu grăsimi puține, chiar și o dată la două zile, conduce la reducerea nivelului de acid uric în sânge

4.Cafea și ceai, avem voie?

-nivelul de acid uric scade odată cu creșterea cantității de cafea băute

-efectul este același și la cafeaua decofeinizată, pentru că nu cafeina este cea care reduce acidul uric

ceaiul nu influențează în niciun fel riscul de gută

Dieta pentru Gută:

5.Evitarea alcoolului

-riscul de gută este semnificativ mai mare la cei ce consumă alcool comparativ cu persoanele care nu consumă de loc

-există însă diferențe și între tipurile de băuturi alcoolice consumate

berea crește cel mai mult nivelul acidului uric: 1 bere pe săptămână crește acidul uric cu 0,03 mg/ dl

efectul este același și pentru berea fără alcool

consumul de vin nu produce creșterea acidului uric în sânge; atenție însă la celelalte efecte negative ale excesului de alcool

6.Vitamina C

-vitamina C stimulează eliminarea acidului uric și scade și producția de urați

-mai multe studii au comparat loturi de persoane cu gută la care s-au administrat suplimente cu vitamina C cu altele la care nu s-a suplimentat această vitamină

-rezultatele au arătat că efectul benefic al vitaminei C apare la doze de minimum 500 mg/ zi

7.Cireșele

-cercetările arată efectul benefic clar al consumului de cireșe, dar încă nu se poate stabili o cantitate recomandată

8.Menținerea greutății corporale optime

-greutatea corporală raportată la înălțime ne permite să calculăm Indicele de Masă Corporală (IMC)

dieta pentru gută

-riscul de gută crește direct proporțional cu greutatea: față de o persoană cu Indice de Masă Corporală de 20 (normal), riscul de gută crește la 78% pentru cei cu IMC 25, 267% la cei cu IMC 30, 362% la cei cu IMC 35, 464% la cei cu IMC 40

Surse:
The American Journal of Medicine – Update on Importance of Diet in Gout, 2019
Clinical Nutrition – Vegetarian diet and risk of gout in two separate prospective cohort studies, 2019
Centers for Disease Control and Prevention – Gout
Nutrients – Dietary Interventions for Gout and Effect on Cardiovascular Risk Factors: A Systematic Review 2019

Lasă un răspuns

Newsletter

Urmărește-ne pe Facebook!
%d blogeri au apreciat: