Anunțuri publicitare
iun. 11, 2018 ServusExpert Durerea, Sănătate 11 comentarii

Cum ştiu ce durere am? Durere acută sau durere cronică?

Simptomul de durere acută sau cronică este semnalul prin care propriul nostru corp ne comunică ceva. Este importantă valoarea ei de semnal pentru că ne conduce spre căutarea şi remedierea cauzei. Este o experienţă senzorială, ceva ce simţim obiectiv, dar şi o experienţă emoţională. Cauzele ei sunt multiple, dar tot multiple sunt şi posibilităţile de răspuns pentru că percepţia ei este diferită de la o persoană la alta. Cunoscând tipurile de durere putem avea un punct de pornire în raţionamentele pe care le facem despre propriul nostru corp şi despre necesitatea unui consult medical.

Durere acută

Este severă, dar este legată de o anumită leziune care se rezolvă într-un interval de timp limitat (de exemplu, durerea de dinţi sau durerea postoperatorie în zona în care a fost efectuată intervenţia chirurgicală). Acest tip de durere răspunde bine la analgezice şi alte manevre terapeutice.

Durere cronică

Este cea care persistă mai mult de 3 luni şi depăşeşte intervalul de timp considerat normal pentru vindecare. Aspectul cognitiv-comportamental şi nu durata este, probabil, criteriul esenţial în a defini o durere cronică. Exemple sunt: cefaleea (durerea de cap), fibromialgia, durerea de spate, durerea din artrită şi durerea din cancer. Simptomele însoţitoare includ oboseala, depresia, anxietatea, iritabilitatea şi tulburările de somn.

Diferenţele dintre cele 2 tipuri de durere sunt evidente şi în răspunsul la tratament:

1. Durere acută

Răspunde la acetaminofen, repaus, gheaţă, comprese, imobilizarea temporară a zonei afectate, kinetoterapie.

2. Durerea cronică

Fiind impredictibilă ca durată şi intensitate şi având o componentă psihică importantă, va necesita o abordare multidisciplinară: acupunctură, biofeedback, schimbarea stilului de viaţăa, medicaţie mai complexă, blocuri de nervi, injectarea de steroizi epidural, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), kinetoterapie, tehnici de relaxare, chirurgie sau terapie TENS (Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation)

durere acuta

Ce este de făcut dacă apare simptomul de durere cronică?

Dacă ai o durere cronică este timpul să ceri ajutor, cu cât mai repede cu atât mai bine, deoarece este o condiţie care te izolează de ceilalţi în cel mai înalt grad posibil.

Oamenii cu durere cronică încearcă să facă faţă normal obligaţiilor de zi cu zi: merg la cumpărături, duc şi iau copiii de la şcoală, merg la serviciu, chiar râd şi glumesc cu ceilalţi. Dar când ajung acasă, tot efortul de a face faţă în public îşi spune cuvântul. Este o situaţie diferită pentru ei, dar şi pentru familie. Câteva recomandări ar putea fi utile:

► Durerea nu este doar “în capul tău”.

Aceste persoane au nevoie ca cei din jurul lor să creadă că doare, pentru că durerea este reală.

► Pacientul trebuie să conştientizeze că nu există un tratament miraculos.

Specialistul care conduce terapia durerii cronice va alege de la dietă la medicaţie şi exerciţii fizice, dar procedurile nu au acelaşi efect în fiecare zi. Se va reduce intensitatea durerii, dar, pentru majoritatea tipurilor de durere cronică, nu există un tratament definitiv. Din păcate, aceasta este principala diferenţă între durerea acută şi cea cronică.

► Pacientul trebuie să înţeleagă că unele zile sunt mai bune decât altele.

Ceea ce a fost posibil ieri, nu mai este posibil astăzi. Nivelul durerii creşte şi scade. Cunoscându-ţi durerea, vei şti limita de efort care iţi este permisă.

► Comunicarea este importantă.

Dacă suferi de durere cronică trebuie să ştii că ceilalţi nu pot înţelege exact prin ce treci. Dacă sunt curiosi, oferă-le informaţii. Învaţă să comunici, fără să pară că te plângi neîncetat. Există şi grupuri (forumuri) pe internet cu pacienţi cu aceeaşi durere ca şi tine cu care poţi comunica (forumurile Romedic – http://www.romedic.ro/forum). Medicul de terapia durerii (de regulă medic anestezist) poate oferi ajutorul specializat. El poate stabili un plan terapeutic în care să se focuseze nu doar pe durere, ci pe întregul organism (afectarea psihică, modificări ale stilului de viaţă, proceduri invazive când medicaţia este ineficientă).

Clasificările sunt, de obicei, orientative. Şi, cu atât mai mult în cazul durerii, componenta ei emoţională şi gradele noastre variate de tolerabilitate nu ne lasă aproape niciodată să o situăm exact într-o anumită categorie.

Citeşte şi

Cum ştii care este cauza pentru durerea pelvină cronică? 

Ce este nevralgia occipitală? Cauze, diagnostic, tratament  

Ce este migrena şi cum o putem preveni?

Dr. Corina Golovei
Dr. Corina Golovei, medic primar anestezie-terapie intensiva, este expertul nostru in probleme de sanatate.

Rolul articolelor este educational. Ele nu pot inlocui o consultatie medicala.

Dr. Corina Golovei Dr. Corina Golovei îți răspunde
Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: