DURERE DE SANI care apare ciclic: cauze și soluții

Dintre femeile care merg la medic pentru durere de sani, doar 0,2% sunt diagnosticate cu cancer mamar
Durerea de sani poate fi ciclică sau nonciclică
Durerea ciclică nu este, de obicei, un semn al cancerului de sân

Durere de sani ciclică: ce cauze are?

Durerea de sâni ciclică este durerea apărută la intervale regulate de timp. Este legată, în cele mai multe cazuri, de modificările hormonale care însoțesc ciclul menstrual.

Acest tip de durere este specific la femeile în perioada fertilă, înainte de instalarea menopauzei. Durerea de sâni apărută la menopauză nu este ciclică.

Mastalgie este termenul folosit pentru durerea de sâni apărută în contextul ciclului menstrual.
Mastalgia survine în două momente ale ciclului:

în perioada ovulației (faza luteală a ciclului menstrual)
Durerea este în acest caz, difuză, sâcâitoare, prezentă în ambii sâni și extinsă subraț.
în cadrul sindromului premenstrual, în jurul etapei de menstruație a ciclului
Durerea se însoțește de senzația că sânii sunt plini, grei, inflamați. Dar și de celelalte fenomene premenstruale: crampe abdominale, iritabilitate, oboseală.

Aceste tipuri de dureri sunt considerate normale, fiziologice și nu trebuie să ne sperie.
Îngrijorarea poate fi eliminată de consultul medical și eventuale investigații suplimentare atunci când știm că avem un risc crescut de cancer mamar.

Alte cauze pentru durere de sani ciclică

Modificări fibrochistice ale glandei mamare – sunt modificări benigne, fără risc de a se transforma în cancer mamar.
Țesutul normal este înlocuit cu țesut fibros. Estrogenii sunt hormonii implicați. Durerea apare chiar înaintea apariției menstruației.
Mamografia și ecografia pot identifica acest tip de modificare.

Dilatarea ducturilor mamare – este o modificare benignă în care se dilată și se inflamează ductele (canalele) din interiorul glandei.
Pot să nu apară simptome. Dacă apare durerea de sâni și scurgeri sau umflături la nivelul mamelonului, cauza trebuie lămurită.
Trebuie exclusă posibilitatea cancerului mamar.

Durerea de sâni cauzată de consumul de contraceptive orale – medicul poate alege anticoncepționale cu altă combinație hormonală dacă cele folosite dau durere de sâni

Durere de sani ciclică: ce poți face singură?

Dacă durerea este sâcâitoare și greu de suportat, sunt câteva soluții care au dat rezultate în cercetările științifice.

∎ antiinflamatoare aplicate topic (diclofenac)
antiinflamatoare nesteroidiene per os (ibuprofen, naproxen) sau acetaminofen (paracetamol)
anumite combinații hormonale din anticoncepționale
medicamente cu prescripție medicală: bromocriptina, tamoxifen, danazol
aplicarea de comprese calde sau reci; se pot folosi compresele cu gel termic care se răcesc sau se încălzesc ușor. Se aplică pentru 20 min odată și se folosește un prosop între compresă și sân

Alte măsuri eventual utile:

evită să consumi băuturi cu cafeina: sucuri, cafea, ceai, ciocolată.
Unele studii susțin o legătură între consumul de cafeină și durerile ciclice de sâni. Multe femei spun însă că nu au observat acest lucru.

hidratează-te suficient, dar încearcă să reduci aportul de sare
Sarea favorizează reținerea apei și poate determina edem care accentuează durerea

încearcă să dai jos 1-2 kg dacă ești supraponderală
Scăderea în greutate, chiar dacă nu este semnificativă, poate duce la diminuarea durerii ciclice de sâni.
Postul intermitent poate fi o metodă rapidă de a pierde câteva kilograme.

tratamente pe bază de plante și vitamine
Sunt puține dovezi științifice pentru eficiența acestor terapii
Unele persoane afirmă efectul benefic al suplimentelor pe bază de ulei de primula (evening primrose oil).
Sau vitamina E și vitamina B6.
Cere sfatul medicului înainte de a consuma suplimente alimentare. Nu uita de efectele toxice ale excesului de vitamine.

∎ reducerea stresului
Stresul poate amplifica și alte dureri pe care le avem, nu doar durerea de sâni.
O baie caldă, exerciții simple de respirație sunt câteva tehnici de reducere a stresului.

Când trebuie să mergi la medic cât mai rapid?

Semne de alarmă, care pot însemna cancer mamar:
scurgere cu aspect sangvinolent sau clară la nivelul mamelonului
umflătură apărută recent la nivelul sânului și care nu dispare după menstruație
durere de sâni inexplicabilă, persistentă
semne de infecție: tegument roșu, edem, durere și febră
roșeața și îngroșarea tegumentului, cu aspect de ”coajă de portocală”

Surse:


- Anunț -

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

adaptare la stres

Sindromul de adaptare generală la stres

0
Sindromul de adaptare generală la stres este un proces în 3 etape prin care organismul răspunde atunci când sesizează un pericol sau amenințări repetate. Toate mecanismele adaptării generale sunt normale și numai când stresul...
dependența de tristețe

Putem fi dependenți de tristețe și nefericire?

0
Tristețea este o emoție la fel de importantă ca și fericirea. Este perfect normal să resimțim uneori tristețe în raport cu ceea ce ni se întâmplă nouă sau celor dragi. Dar, în societățile moderne, persoanele...
antidiabeticele noi

Antidiabeticele noi care reduc riscul de AVC

0
• Persoanele cu diabet au un risc de 2 ori mai mare de accident vascular decât persoanele fără diabet. Antidiabeticele tradiționale reduc glicemia, dar nu și-au dovedit niciodată eficiența în reducerea riscului de accident...

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,349FaniÎmi place
2,482CititoriConectați-vă
23,214CititoriConectați-vă
- Anunț -