Durere în piept care vine și pleacă: este inima de vină?

Durere în piept sau durerea toracică poate să țină de la câteva minute la câteva zile. Cauza poate fi inima, dar nu totdeauna. Având în vedere că una dintre cauze este infarctul miocardic și viața poate fi pusă în pericol, durerea în piept nu trebuie neglijată.

Nu putem interpreta corect durerea în piept fără sfatul unui medic, de aceea este bine să apelăm la acesta. Chiar dacă ne informăm despre corpul nostru și despre afecțiuni, nu este bine să ne autodiagnosticăm.

Informându-ne, însă, suntem mai avizați și mai conștienți faptul că sănătatea este de preț.

Când poate apărea durere în piept fără să fie infarct?

Sunt multe situații în care durerea toracică apare și dispare. Chiar și în cazul infarctului miocardic, durerea se poate atenua și apoi, reapare.

Iată câteva dintre aceste situații:

Probleme digestive

  • refluxul gastroesofagian creează senzație de arsură în piept
  • litiaza vezicii biliare (”pietre la fiere”) poate genera durere care se resimte și toracic, care apare brusc, dispare și reapare
  • ulcerul este altă cauză de durere care apare și dispare

Chiar dacă durerea în piept cauzată de problemele gastrointestinale nu este o urgență, este bine să lămurim la medic cauza simptomelor.

Colecistita cronică provocată de litiază și netratată este una dintre cauzele cele mai importante de pancreatită, o boală cu mortalitate mare.

Refluxul gastroesofagian provoacă disconfort permanent și poate avea complicații nedorite.

Află mai mult Spasmul esofagian: când apare si de ce provoacă durere in piept

Dureri musculare

Durerea toracică este mai probabil să fie din cauza mușchilor dacă:

  • se diminuează după masajul zonei dureroase
  • se agravează la inspir profund
  • este similară unei dureri musculare pe care am resimțit-o și în trecut

Atacul de panică

Este o altă cauză de durere în piept fără ca inima să fie de vină. Dar apariția acestei dureri sporește anxietatea persoanei cu atac de panică. Îi creează senzația că este în pericol de moarte iminentă.

În acest caz durerea poate dispărea la câteva inspiruri profunde. Dacă nu dispare, este greu de spus că nu e vorba despre infarct miocardic. Trebuie apelat la medic urgent.

Află mai mult Cum oprești un atac de panică?

Durere in piept poate însemna o urgență, fără ca inima să fie de vină

Probleme respiratorii

Durerea toracică însoțită de probleme respiratorii trebuie luată totdeauna în serios.

Infecțiile respiratorii, mai ales cele însoțite de tuse, pot provoca durere toracică.

Pleurezia reprezintă inflamația pleurei care învelește plămânii la exterior și poate fi urmarea unei pneumonii severe. Poate fi însoțită de acumularea de lichid. Poate provoca durere în piept care vine și pleacă.

Embolia pulmonară reprezintă blocarea vaselor de sânge care alimentează plămânii; apare atunci când un cheag de sânge se desprinde de la locul la care s-a format (cel mai frecvent o venă de la membrele inferioare) și migrează către plămâni.

Embolia pulmonară este o cauză gravă de durere în piept și dificultăți de respirație și reprezintă o urgență medicală.

Află mai mult Cheag de sânge sau tromboză: semne de alarmă

Cum știm dacă durerea în piept este provocată de inimă?

Durerea toracică este mai probabil să fie legată de o problemă cardiacă dacă:

  • există și factori de risc pentru boli de inimă
  • există deja un diagnostic de boală coronariană sau angină pectorală
  • durerea este însoțită de dificultăți de respirație
  • durerea NU trece dacă luăm calmante obișnuite sau masăm zona
  • durerea se tot accentuează în timp

Durerea în piept este mai probabil să nu fie legată de inimă dacă:

  • se atenuează sau dispare la masaj sau analgetice obișnuite
  • este asemănătoare cu o durere pe care am mai avut-o și știm că nu se datora inimii

Urgența este semnalată de:

  • intensitatea durerii, senzație de durere puternică în mijlocul pieptului
  • accentuarea progresivă a durerii
  • simptome însoțitoare: amețeală, tulburări respiratorii
  • durata mai mare de câteva minute

Durerea toracică este mereu de luat în seamă, la noi și la cei din jur. Cauza ei trebuie lămurită curând după ce a apărut pentru a nu fi în pericol.

Citește mai departe…

Atac de panică vs atac de cord: cum facem deosebirea?
Preinfarct sau infarct miocardic silențios: cum ne dăm seama?
Infarctul miocardic la femei: semne particulare
Angina pectorală: ce pericole semnalează durerea în piept?

Bibliografie

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente