Dureri de picioare in fasciita plantara: 5 remedii usor de aplicat

Dacă ai dureri de picioare, de talpă și călcâi poate fi de vină fasciita plantară. Fascia plantară este o bandă de țesut care se întinde între cele 5 degete de la picior și călcâi. Obezitatea, statul prelungit în picioare, alergarea excesivă, dar și încălțămintea nepotrivită pot genera această afecțiune.

Simptomele care te anunță că este posibil să ai fasciita plantară sunt:

  • durere în talpă, către călcâi
  • durere în mijlocul arcului plantar
  • crampe musculare (cârcei) la laba piciorului și degete
  • durere la palparea tălpii
  • durere ascuțită în talpă când mergi, în special când te dai jos din pat

Fasciita plantara: cauze, simptome, tratament

Dureri de picioare în fasciita plantară

1. Exerciții de stretching pentru fascia plantară

Exercițiile de stretching îmbunătățesc mobilitatea fasciei plantare și, practicate constant, vor conduce la diminuarea durerii.

dureri de picioare în fasciita plantară: exercitii
Foto credit: verywell health

fixăm piciorul gol în fața unui perete (vezi imaginea)

poziționăm piciorul astfel încât degetul mare să se sprijine de perete, iar arcul piciorului să se găsească la câțiva centimetri de sol

împingem ușor cu degetul mare în perete astfel încât acesta să facă o ușoară extensie

o senzație ușoară de întindere ar trebui să se simtă în talpă; menținem această poziție pentru 15 sec, apoi îndepărtăm piciorul de perete

repetăm exercițiul de 5 ori

Dacă efectuarea exercițiului provoacă durere, se poate face stretching și cu mâna în timp ce piciorul afectat este îndoit peste genunchiul celuilalt picior. Sau cu ajutorul unui prosop.

Tendinita ahileana: durere deasupra călcâiului

2. Antrenarea musculaturii care susține piciorul

Uneori musculatura care susține talpa piciorului și glezna este de vină pentru durere de picioare în fasciita plantară.
Antrenarea musculaturii gambei poate îmbunătăți situația.

Contracții simple ale musculaturii pot fi exersate încercând să ridicăm de pe sol un prosop mic sau o cârpă, prinse cu ajutorul degetelor (vezi figura de mai jos).

Repetarea exercițiului înseamnă contracții repetate ale musculaturii gambei.

dureri de picioare în fasciita plantară

Durere de glezna: cum ne dăm seama de entorsă?

3. Masajul pe sticla cu gheață

durere de picioare în fasciita plantară: masaj cu gheata
Foto credit verywell health

Durerea de picioare din fasciita plantară se explică prin inflamația fasciei. Controlând inflamația, controlăm și durerea. Exercițiile devin astfel mai eficiente.

Ne pregătim o sticlă de plastic, cu apă, înghețată în prealabil în congelator.

Mișcările de rulare a tălpii piciorului pe sticla cu gheață (vezi figura) pot fi practicate timp de 10 min. Exercițiul se poate relua de 3-4 ori pe zi.

Unguent antiinflamator pentru durere: ce să alegi?

4. Utilizează talonete ortopedice sau susținători plantari

Talonetele ortopedice sustin arcul piciorului și atenuează șocurile la mers. Purtate constant în încălțăminte pot rezolva problema fasciitei plantare. Agresiunea care generează inflamație va fi diminuată.

Cum scapi de durere de talpă și călcâie: 10 soluții practice

5. Acupunctura

Acupunctura este o metodă ce aparține medicinei tradiționale chineze. Trebuie să ne asigurăm, mai întâi, de priceperea și antrenamentul celui care o practică.

Mai multe studii s-au concentrat pe utilizarea acupuncturii pentru a diminua durerea de talpă și călcâi din fasciita plantară.

S-a practicat atât electro-acupunctura (acele utilizate sunt parcurse de un curent electric de mică intensitate), cât și acupunctura clasică, cu ace sterile și fără curent electric.

Studiile au raportat diminuarea semnificativă a durerii după 4-8 săptămâni de tratament.

Durere de călcâi: cauze și remedii

Surse

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente