- Advertisement -

HIPERTIROIDISM: simptome, analize, tratament

Hipertiroidism – Simptome hipertiroidie – Glanda tiroida analize – TSH marit – TSH scazut – T4 – T3 – Glanda tiroida diagnostic – Tratament hipertiroidism

Hipertiroidism semnifică faptul că glanda tiroida secretă hormoni tiroidieni – T4 și T3 – în exces. Glanda tiroidă este controlată de glanda hipofiza. Aceasta produce TSH – hormonul stimulator tiroidian care reglează cantitatea de T4 și T3 pe care o produce tiroida.

Hipertiroidismul accelerează toate reacțiile metabolice. Așa se explică simptomele: scăderea în greutate, palpitații, irascibilitate, transpirații și altele.
Diagnosticul se stabilește cu analize de sânge și metode imagistice. Tratamentul este cel mai frecvent medicamentos. Uneori este necesară intervenția chirurgicală.

hipertiroidism
Foto: Mount Sinai Health System (adaptare)

Hipertiroidism: Simptome

În condiții normale tiroida folosește iodul pentru a produce hormonii tiroidieni. Acești hormoni sunt implicați în modul în care organele, glandele, țesuturile și celulele utilizează oxigenul și energia. Aceste reacții chimice și procese fac parte din metabolism.

Dacă hormonii tiroidieni sunt în exces toate procesele și reacțiile organismului sunt accelerate.
Așa se explică simptomele de hipertiroidism.

Hipertiroidismul poate debuta mai încet și semnele să nu dea de gândit. La început, nervozitatea care se observă poate fi pusă pe seama stresului.

Simptome
anxietate, iritabilitate, nervozitate
scădere în greutate fără diete de slăbit
senzație de cald când altora le este frig
slăbiciune musculară
transpirații excesive
păr subțire și moale
gușa palpabilă
puls accelerat
tulburări de ritm cardiac
tensiune arteriala crescută
tremorul mâinilor
tulburări de somn
crampe abdominale și diaree
oboseală exagerată și respirație dificilă la efort (mai ales la vârstnici)

Nu este obligatoriu să apară toate simptomele enumerate. Hipertiroidismul este suspicionat cu ajutorul simptomelor și va fi confirmat numai prin analizele medicale ulterioare.

Cauze de hipertiroidism

Cea mai frecventă cauză de hipertiroidism (70% din cazuri) se datorează bolii Graves.
În această afecțiune sistemul imunitar produce anticorpi numiți anticorpi stimulatori ai tiroidei (TSI).
Glanda tiroidă este stimulată și produce hormoni tiroidieni în exces.

Boala Graves este deci o afecțiune a sistemului imunitar. Poate apărea la oricine, dar s-a observat că riscul este crescut pentru:
-femei
-persoane care au și alte afecțiuni autoimune, cum este poliartrita reumatoidă sau diabet zaharat tip 1
-vârsta sub 40 ani
-stres emoțional
-sarcina
-fumat
-istoric familial de boala Graves

Alte cauze de hipertiroidism:
gușa toxică multinodulară
noduli tiroidieni
tiroidita, inflamație a tiroidei care poate fi declanșată de infecții, traumatisme, iradiere sau postpartum (după naștere)
hipertiroidie prin exces de iod
hipertiroidism tranzitor în sarcină
hipertiroidism provocat de funcționarea anormală a glandei hipofize

Hipertiroidism: analize

Analize de sânge

TSH – hormon stimulator al tiroidei

TSH este un hormon produs de glanda hipofiză și destinat să controleze funcția tiroidei.

TSH normal: 0,5 – 5 mUI/ l

Dacă există boala Graves, TSH are valori scăzute și hormonii tiroidieni (FT4, FT3) au valori crescute.

TSH singur, nu este suficient pentru diagnosticul inițial. Medicul va solicita și determinarea hormonilor tiroidieni (FT4 sau tiroxina și FT3 sau triiodotironina), tot dintr-o probă de sânge.

TSH scăzut + FT4, FT3 crescute = hipertiroidism primar (care ține de glanda tiroidă) cum este boala Graves
TSH normal sau crescut + FT4, FT3 crescute = afectare a glandei hipofize
TSH scăzut + FT3 crescut și FT4 normal = boala Graves sau noduli tiridieni care produc prea mulți hormoni
TSH scăzut + FT4 crescut și FT3 normal poate apărea din cauza dozelor prea mari de hormoni tiroidieni în tratament sau din cauza tratamentului cu amiodaronă (medicament folosit în tulburări de ritm cardiac)
TSH scăzut + FT4, FT3 normale poate apărea în hipertiroidismul din sarcină

Anticorpi tiroidieni – un test pozitiv poate pune diagnosticul de boala Graves

Analize imagistice

-proba de încărcare cu iod radioactiv

Se administrează iod sub formă lichidă. Câteva ore mai târziu se măsoară nivelul sanguin de iod și se efectuează o radiografie.
În hipertiroidism, glanda tiroidă apare pe radiografie supraîncărcată cu iod.

-ecografia tiroidiana: poate pune în evidență noduli tiroidieni, poate stabili dacă volumul tiroidei este mărit sau poate observa anumite anomalii de structură
-tomografia computerizată (CT) și rezonanța magnetică nucleară (RMN)

Tratament

Netratat, hipertiroidismul poate provoca la bătăi cardiace aritmice, hipertensiune arterială și poate crește riscul de infarct miocardic și accident vascular.

Medicul va propune una din următoarele 3 variante:

➤ tratament medicamentos cu medicamente antitiroidiene

Aceste medicamente sunt: propiltiouracil și metamizol.
Deoarece riscul de insuficiență hepatică este mai mare după propiltiouracil, metamizol este prima alegere de începere a tratamentului.
În schimb, propiltiouracil este preferat de medic pentru hipertiroidismul apărut în sarcină.

Efectele secundare ale ambelor medicamente includ: erupții cutanate, dureri articulare, insuficiență hepatică și scăderea capacității de apărare a sistemului imunitar.

Beta-blocante

Nu sunt medicamente care tratează boala tiroidiană, dar se administrează pentru a diminua efectele hipertiroidismului. Ameliorează destul de rapid tremorul, bătăile neregulate ale inimii, anxietatea și iritabilitatea, transpirațiile excesive, slăbiciunea musculară.

Exemple de beta-blocante: propranolol, atenolol, metoprolol

Nu se prescriu, de obicei, la persoane cu astm deoarece pot declanșa criza astmatică. De asemenea, pot influența negativ controlul glicemiei la diabetici.

ablația tiroidei cu iod radioactiv

Iodul radioactiv duce la distrugerea țesutului tiroidian. Este utilizat pentru a trata majoritatea cazurilor cu boala Graves. Metoda nu poate fi folosită la gravidele cu hipertiroidism.

Iodul radioactiv se administrează în doză unică sub formă de capsule, pe cale orală. Simptomele de hipertiroidism diminuează în câteva săptămâni sau luni.

intervenție chirurgicală care îndepărtează tiroida

Intervenția chirurgicală are ca scop îndepărtarea unei porțiuni din tiroidă (tiroidectomie subtotală) sau a întregii glande (tiroidectomie totală).

După operație este nevoie de administrarea de hormoni tiroidieni (tablete) pentru a compensa funcția tiroidei care lipsește.

Riscurile intervenției chirurgicale includ: afectarea nervilor care inervează corzile vocale, afectarea glandelor paratiroide (aflate în vecinătatea tiroidei).
Glandele paratiroide controlează nivelul de calciu din organism.
Complicațiile sunt rare dacă medicul chirurg este experimentat în operațiile de acest tip.

Operația se desfășoară în anestezie generală.

Surse:
-American Thyroid Association Hyperthyroidism.
-Autoimmun Rev. Hashimoto thyroiditis: clinical and diagnostic criteria. 2014
Am Fam Physician Hyperthyroidism: Diagnosis and Treatment. 2016

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Articole Similare

Rămâi conectat

1,861FaniÎmi place
2,623CititoriConectați-vă
18,317CititoriConectați-vă
- Advertisement -vegis.ro%20

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Advertisement -

Articole recente