In cura de slabire metabolismul necesita o perioada de adaptare

In cura de slabire metabolismul necesită o perioadă de adaptare dacă vrem ca rezultatele să persiste timp îndelungat. Sunt rezultatele unui studiu recent publicat în jurnalul Obesity.

Adaptarea metabolismului presupune o diminuare a metabolismului ca răspuns la pierderea în greutate.

În studiu au fost incluse 65 de femei tinere sau de vârstă medie, supraponderale, care au urmat diete de slăbit cu 800 cal/ zi timp de 66-252 zile.

Targetul a fost reducerea indicelui de masă corporală BMI sub 25.

Cercetătorii au observat că timpul necesar adaptării metabolismului la scăderea în greutate ar putea fi de vină pentru faptul că inițial se pierd rapid kg, dar ulterior mai greu.

De asemenea, tot adaptarea metabolică ar putea explica recâștigarea greutății când oprim dieta.

Vestea bună este că deși procesul de adaptare metabolică încetinește pierderea în greutate, dacă reușim să menținem dieta suficient de mult timp încât greutatea să se stabilizeze, atunci metabolismul se adaptează la noua balanță energetică. Adaptarea ne ajută să nu mai recâștigăm kg pierdute.

Vreau să slăbesc: Cum calculez balanța energetică?

16% pierdere în greutate după 5 luni de cura de slabire cu 800 cal/ zi

Studiul a urmărit să investigheze în ce măsură adaptarea metabolică este vinovată pentru faptul că durează mult să se atingă targetul de scădere în greutate.

Participantele la studiu au avut vârste cuprinse între 20-41 ani și indice de masă corporală BMI peste 28.

Ele au urmat o dietă cu 800 cal/ zi dintre care: 20-22% grăsimi, 20-22% proteine și 56-58% carbohidrați.

În medie scăderea în greutate la femeile care au fost compliante la dietă a fost de 12,5kg, respectiv 16% în 155 zile.

Adaptarea metabolică a fost estimată la 4 săptămâni după ce s-a atins obiectivul de scădere în greutate. Și s-a constatat că necesitățile metabolice au scăzut.

Rata metabolismului bazal, adică cheltuielile energetice obligatorii ale organismului, a scăzut cu 46 kcal față de cât se aștepta pentru noua greutate.

Datele sunt confirmate la femei și mai ales în perioada de premenopauză.

Nu pot fi considerate valabile deocamdată pentru bărbați și nici pentru persoane în vârstă.

Concluziile studiului actual ”aduc dovezi despre faptul că fiziologia dă înapoi când oamenii se străduiesc să slăbească”, spune David B. Sarwer, unul din cercetători.

Este de vină metabolismul leneș pentru creșterea în greutate?

Prima condiție să reușești este să începi o dietă de slabit

Complianța la adoptarea unei diete este prima condiție ca să slăbești. Iar a doua este să nu te dai bătut, să persiști până ce are loc adaptarea metabolică dacă vrei să se mențină rezultatele.

Efortul merită dacă iei în considerare că o scădere în greutate cu numai 5% reduce semnificativ riscul de afecțiuni asociate cu obezitatea.

Fasting intermitent: dieta de slăbit cu beneficii metabolice

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente