Anunțuri publicitare
dec. 02, 2018 Servus Expert Nutriție - Diete - Rețete, Sănătate Niciun comentariu

Îndulcitori artificiali. Beneficii sau riscuri ?

Îndulcitori artificiali sunt compușii chimici care îndulcesc alimentele, ca și zahărul. Dar sunt de 30- 13000 de ori mai dulci decât zahărul de masă (sucroza). Fiecare gram de zahăr obișnuit aduce 4 calorii, în timp ce 1g de îndulcitor artificial are calorii aproape zero. Este infirmată ipoteza că îndulcitorii artificiali sunt responsabili de a produce cancer. Dar asta nu înseamnă că se pot folosi fără risc.

Gustul dulce provoacă dependență. Un studiu recent susține că efectul asupra creierului este similar cocainei și opioidelor.

Totodată, una dintre cele mai frecvente recomandări de dietă este reducerea consumului de zahăr.

Îndulcitorii artificiali sau substituenții de  zahăr sunt larg utilizați în diverse produse dietetice ca alternativă pentru zahăr.

FDA (Food and Drug Administration) a aprobat, considerându-le fără risc, pe următoarele:

  • zaharina
  • aspartam
  • sucraloza
  • neotam
  • acesulfam-K (E 950)
  • stevia (rebiana)
  • extract de fruct Swingle

La acestea se adaugă: ciclamat utilizat în peste 50 de țări (nu și SUA) și alitam, aprobat în America de Sud, China și Australia.

Îndulcitori artificiali. Beneficii presupuse

Sunt larg utilizați de către populație deoarece se crede că reduc apetitul și, prin aceasta, conduc la scăderea în greutate și îmbunătățirea riscului cardiovascular și a metabolismului.

În special persoanele cu diabet folosesc acest tip de îndulcitori. Dar utilizarea lor a crescut la toate categoriile de populație (adulți și copii, slabi și obezi, diabetici sau nu) datorită politicilor de marketing și reclama beneficiilor pentru sănătate.

Îndulcitori artificiali. Beneficii sau riscuri? Ce spun cercetătorii?

Ciclamatul a fost interzis în 1970 datorită presupunerii că ar produce cancerul. Suspiciunea nu s-a confirmat în totalitate. S-a observat că doar la un consum mare (mai mult de 1.600 mg/zi) ar putea produce cancer de vezică urinară.

Câteva studii (2009- 2012) din Marea Britanie, care au urmărit 11-12 ani consumul de îndulcitori artificiali la diferite grupe de populație, au concluzionat că 2 sau mai multe băuturi dietetice (soft drinks) pe zi cresc riscul de boli coronariene și boli renale cronice.

Aduc calorii foarte puține, dar nu s-a constatat beneficiul pentru obezi deoarece crește tentația de a mânca mai mult pentru compensarea deficitului de calorii. Oamenii consumă cantități mai mari de alimente cu îndulcitori artificiali considerând greșit că dacă sunt sugar-free sunt ”sănătoase”.

Un studiu care a inclus copii a observat o legătură între consumul de băuturi cu îndulcitori și creșterea în greutate.

Un studiu care a inclus aproape 60.000 de femei gravide care consumau produse cu îndulcitori artificiali, a concluzionat o legătură între acest consum și nașterea înainte de termen.

Îndulcitorii artificiali sunt considerați ca factori declanșatori ai migrenei la persoanele care au acest tip de durere cronică de cap.

Îndulcitori artificiali. Ghid corect de comportament alimentar

  • Majoritatea presupuselor beneficii ale îndulcitorilor artificiali NU sunt confirmate în practică. Utilizarea lor este bine să fie ghidată de un medic dietetician-nutriționist, care poate aprecia în ce cantitate este bine să le folosim fără riscuri, în funcție de afecțiunile pe care le avem.
  • Diabeticii ar trebui să le folosească doar în cantitățile minim admise.
  • Consumul de băuturi cu îndulcitori artificiali sau cu zahăr obișnuit, crește riscul de a face diabet de tip 2.
  • Consumul unei singure băuturi cu îndulcitori artificiali pe zi a dus la creșterea riscului de hipertensiune la femei. Consumul constant, zilnic, de asemenea băuturi s-a constatat că aduce după sine probleme vasculare similare celor produse de băuturile îndulcite cu zahăr.
  • Creșterea în greutate și obezitatea sunt semnificativ mai mari la cei care consumă constant băuturi îndulcite artificial.
  • Băuturile cu îndulcitori artificiali (soft drinks) cresc riscul de sindrom metabolic de 2 ori față de neconsumatori. Sindromul metabolic asociază: hipertensiune + glicemie mare + creșterea stratului de grăsime pe talie + colesterol mărit.

Îndulcitorii artificiali

  • NU se vor utiliza deloc pentru copiii sub 2 ani și minimum/ deloc la copiii mai mari
  • Se vor restricționa la minimum/ deloc la femeia gravidă sau care alăptează
  • NU se vor utiliza deloc/ se vor restricționa la minimum la persoanele cu migrenă sau epilepsie
  • NU se vor utiliza deloc produsele cu zaharină, sucroză sau ciclamat
  • Datorită capacității mari de îndulcire a îndulcitorilor artificiali, ceea ce este îndulcit cu zahăr obișnuit ni se pare nedulce; asta va duce la creșterea consumului de alimente per total și, deci, la creșterea în greutate
  • Zahărul obișnuit rămâne alegerea cea mai bună; consumul a 6 lingurițe/zi pentru femei și 9 lingurițe/zi pentru bărbați este optim. Dacă vrem să reducem consumul de zahăr este bine să știm sub ce denumiri se ascunde pe etichete.

Putem opta pentru îndulcitori naturali:

  • miere –  îndulcește, dar are și proprietăți antibacteriene
  • sirop de arțar – îndulcește și are și un conținut mare de antioxidanți
  • scorțișoara – ideală pentru a îndulci cafeaua sau ca adaos în lapte/iaurt seara și dimineața
  • sirop de orez brun – cu mai multe substanțe nutritive

Ideal este să optăm pentru fructe proaspete, consumate ca atare, în cadrul unei diete care are principii sănătoase ( vezi ⇒

Îndulcitorii artificiali NU sunt soluția problemelor pe care le avem cu greutatea.

Vezi și : Zahărul din alimente și sucuri de fructe. Ce consum este recomandat?⇒

Surse:

Arun Sharma & all – ”Artificial sweeteners as a sugar substitute: Are they really safe? – PubMed – 2016

Guy Fagherazzi & all – ”Consumption of artificially and sugar-sweetened beverages and incident type 2 diabetes” – American Journal of Clinical Nutrition – 2013

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: