infectia urinara
iul. 09, 2018 Servus Expert Sanatate 2 comentarii

Infectia urinara. Infectia tractului urinar (ITU)

Infectia urinara sau infectia tractului urinar este acel tip de infectie care poate afecta oricare dintre portiunile tractului urinar: rinichi, uretere, vezica urinara sau uretra. Femeile au un risc mai mare de a dezvolta acest tip de afectiune. Tratamentul presupune de obicei administrarea de antibiotice. Dar putem lua masuri si pentru a reduce riscul de aparitie a infectiei urinare.

Care sunt simptomele infectiei urinare?

Nu totdeauna provoaca simptome, dar cand acestea apar, pot fi:

  • nevoia imperioasa de a urina
  • senzatie de arsura la urinat
  • cantitati reduse de urina si urinat frecvent
  • urina tulbure
  • urina rosie sau roz, semn ca se pierde sange in urina
  • urina puternic mirositoare
  • durere pelvina la femei

Cum putem sti, dupa simptome, unde e localizata infectia?

Rinichi (pielonefrita acuta): durere lombara inalta, febra mare, frisoane, greata si voma.

Vezica urinara (cistita): durere sub forma de presiune pelvina, disconfort in partea inferioara a abdomenului, urinare frecventa si dureroasa, sange in urina.

Uretra (uretrita): senzatie de arsura la urinat.

Daca va recunoasteti simptomele in acest tablou clinic, este bine sa va adresati cat mai curand medicului. Rezolvarea nu vine de la sine, iar automedicatia nu este de dorit!

Cum se produce infectia tractului urinar?

Tractul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica urinara si uretra. Cu exceptia uretrei, restul tractului urinar ar trebui sa fie steril. Protectia fata de microbi este asigurata de diverse substante solubile prezente in urina si de barierele anatomice (o placa de glicoproteine numite uroplakine si un strat de mucus) care apara tractul urinar pe dinauntru. In plus, celulele epiteliale si celule ale sistemului imunitar asigura o aparare eficienta.

Majoritatea infectiilor urinare, la persoanele sanatoase, sunt cauzate de Escherichia coli (E.Coli), o bacterie cu origine in intestin. Aceste bacterii ajung in tractul urinar prin zona perineala. E.Coli si alte bacterii responsabile de infectiile urinare, numite uropatogene, au o virulenta deosebita care le permite sa depaseasca barierele de aparare ale tractului urinar.

Sistemul imunitar are un rol important in anihilarea acestor bacterii. Studiile arata ca o deficienta in functionarea acestuia este responsabila de faptul ca infectia recidiveaza (revista NATURE – „The nature of immune responses to urinary tract infections).

Care sunt factorii care favorizeaza infectia urinara?

  • anatomia feminina: uretra femeii este mult mai scurta decat cea a barbatului, ceea ce scurteaza distanta pe care o are de parcurs bacteria.
  • activitatea sexuala: femeile cu viata sexuala activa au mai frecvent infectii urinare.
  • anumite tipuri de metode contraceptive: diafragma aduce un risc crescut.
  • menopauza: scaderea nivelului de estrogeni aduce modificari si la nivelul tractului urinar, creand conditii favorizante pentru infectie.
  • anomaliile anatomice: explica infectiile urinare la copii.
  • blocarea tractului urinar: prostata marita sau calculii renali neeliminati pot bloca eliminarea urinei si cresc asfel riscul de infectie.
  • sonda vezicala: necesitatea utilizarii ei la bolnavi care nu pot urina singuri din diverse cauze (neurologice, paralizii, etc.) creste riscul aparitiei infectiei.
  • interventiile urologice recente care implica utilizarea a diferite instrumente care patrund in caile urinare, cresc de asemenea riscul.

Cum prevenim aparitia infectiei urinare?

Cateva masuri sunt utile:

  1. consumand suficiente lichide, in special apa; astfel, urinand frecvent, vom antrena si eliminarea bacteriilor
  2. golind vezica urinara imediat dupa contactul sexual
  3. mentinand o igiena corespunzatoare in zona perineala
  4. renuntand la diafragma ca metoda contraceptiva

Cum va pune medicul diagnostic?

Daca este o infectie urinara simpla, la prima manifestare, sunt utile:

  • Sumar de urina: o proba de urina in care se vor vedea tipurile de celule prezente, dar si bacteriile. Apoi vi se va explica recoltarea corecta a acestei probe.
  • Urocultura: prelucrarea unei probe de urina astfel incat sa se permita germenilor sa creasca. Aceasta va permite totodata si specificarea antibioticelor la care bacteria este sensibila. Acesta este modul corect de a alege antibioticul ce trebuie administrat. Ceea ce a luat vecina, cand a avut o suferinta asemanatoare, NU este o varianta optima de tratament!

Daca este o infectie urinara recidivata, ar putea fi necesare:

  • Metode imagistice: urografie, computer tomografie(CT)
  • Cistoscopia, atunci cand este indicata, permite medicului urolog vizualizarea uretrei si a vezicii urinare din interior.

Care este tratamentul infectiei urinare?

Infectia simpla

Antibiotice.Cele mai folosite sunt: Trimetoprim/Sulfametoxazol, Fosfomicina, Nitrofurantoin, Cefalexin, Ceftriaxon. Din clasa fluorquinolonelor: ciprofloxacina, levofloxacina, etc. sunt antibiotice de obicei eficiente, dar riscurile secundare nu justifica folosirea lor in infectiile urinare simple.

Alegerea antibioticului se va face dupa efectuarea uroculturii, in functie de rezultatul acesteia.

Simptomele se vor reduce intr-o zi sau doua, dar antibioterapia e de obicei recomandata mai multe zile.

La antibiotice se pot asocia antiinflamatoare nesteroidiene pentru a calma durerea si a reduce procesul inflamator.

Medicul va opta pentru tratamentul care tine cont si de celelalte afectiuni pe care le aveti, in special alergii. De asemenea, va stabili durata terapiei.

Infectia urinara repetata

Medicul are cateva alternative:

  • doze mici de antibiotic zilnic, initial pentru 6 luni
  • doza unica de antibiotic dupa contact sexual
  • terapie cu estrogeni vaginal, daca este perioada de menopauza

Infectia urinara severa

Necesita spitalizare si antibioterapie intravenoasa.

Citeste si

Calculi renali. Litiaza renala. Colica renala – diagnostic si tratament 

Calculi renali. Litiaza renala. Pietre la rinichi.

Cum stii care este cauza pentru durerea pelvina cronica?

Dr. Corina Golovei
Dr. Corina Golovei, medic primar anestezie-terapie intensiva, este expertul nostru in probleme de sanatate.

Rolul articolelor este educational. Ele nu pot inlocui o consultatie medicala.

Urmăriți-ne pe Social Media



Booking.com


Facebook Pagelike Widget
Dr. Corina Golovei Dr. Corina Golovei îți răspunde