Infecția urinară sau infecția tractului urinar este acel tip de infecție care poate afecta oricare dintre porțiunile tractului urinar: rinichi, uretere, vezica urinară sau uretra.
Ca orice infecție, se însoțește de inflamație și poate evolua grav până la septicemie. Femeile au un risc mai mare de a dezvolta acest tip de afecțiune.
Tratamentul presupune, de obicei, administrarea de antibiotice. Dar putem lua măsuri și pentru a preveni apariția infecției urinare.

Care sunt simptomele de infecție urinară ?
Nu totdeauna provoacă simptome, dar când acestea apar, pot fi:
∎ nevoie imperioasă de a urina
∎ senzație de arsură la urinat
∎cantități reduse de urină și urinat frecvent
∎ urină tulbure
∎ urină rosie sau roz, semn că se pierde sânge în urină (hematuria)
∎ urină puternic mirositoare
Cum putem ști unde este localizată infecția urinară ?
Rinichi (pielonefrita acuta): durere lombară înaltă, febră mare, frisoane, greață și vomă.
Vezica urinară (cistită): durere sub formă de presiune pelvină, disconfort în partea inferioară a abdomenului, urinare frecventă și dureroasă, sânge în urină.
Atenție! Cauzele urinei cu sânge ( hematurie ) pot fi mult mai grave decât o infecție urinară.
Uretra (uretrita): senzație de arsură la urinat.
Cum se produce infecția tractului urinar?
Tractul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica urinară și uretra. Cu excepția uretrei, restul tractului urinar ar trebui să fie steril.
Protecția fată de microbi este asigurată de diverse substanțe solubile prezente în urină și de barierele anatomice (o placă de glicoproteine numite uroplakine și un strat de mucus) care apără tractul urinar pe dinăuntru.
În plus, celulele epiteliale și celule ale sistemului imunitar asigură o apărare eficientă.

Majoritatea infecțiilor urinare, la persoanele sănătoase, sunt cauzate de Escherichia coli (E.Coli), o bacterie cu origine în intestin.
Aceste bacterii ajung în tractul urinar prin zona perineală.
E.Coli și alte bacterii responsabile de infecțiile urinare, numite uropatogene, au o virulență deosebită care le permite să depășească barierele de apărare ale tractului urinar.
Sistemul imunitar are un rol important în anihilarea acestor bacterii. Studiile arată că o deficiență în funcționarea acestuia este responsabilă de faptul că infecția recidivează
Infectie urinara: factori favorizanți
∎ anatomia feminină: uretra femeii este mult mai scurtă decât cea a bărbatului, ceea ce scurtează distanța pe care o are de parcurs bacteria.
∎ activitatea sexuală: femeile cu viață sexuală activă au mai frecvent infecții urinare.
∎ anumite tipuri de metode contraceptive: diafragma aduce un risc crescut.
∎ menopauza: scăderea nivelului de estrogeni aduce modificări și la nivelul tractului urinar, creând condiții favorizante pentru infecție.
∎ anomaliile anatomice: explică infecțiile urinare la copii.
∎ blocarea tractului urinar: prostata mărită sau calculii renali neeliminați pot bloca eliminarea urinei și cresc asfel riscul de infecție.
∎ sonda vezicală: necesitatea utilizării ei la bolnavi care nu pot urina singuri din diverse cauze (neurologice, paralizii, etc.) crește riscul apariției infecției.
∎ intervențiile urologice recente care implică utilizarea a diferite instrumente care pătrund în căile urinare, cresc de asemenea riscul.
Cum prevenim apariția infecției urinare?
Câteva măsuri sunt dovedite și utile:
∎ consumând suficiente lichide, în special apă; astfel, urinând frecvent, vom antrena și eliminarea bacteriilor
∎ golind vezica urinară imediat după contactul sexual
∎ mentinând o igienă corespunzatoare în zona perineală
∎ renuntând la diafragmă ca metodă contraceptivă
Cum va pune medicul diagnosticul de infectie urinara ?
Daca este o infecție urinară simplă, la prima manifestare, sunt utile:
∎ Sumar de urină: o probă de urină în care se vor vedea tipurile de celule prezente, dar și bacteriile.
∎ Urocultura: prelucrarea unei probe de urină astfel încât să se permită germenilor să crească. Aceasta va permite totodată și specificarea antibioticelor la care bacteria este sensibilă.
Acesta este modul corect de a alege antibioticul ce trebuie administrat. Ceea ce a luat vecina, când a avut o suferință asemănătoare, NU este varianta optimă de tratament!
Dacă este o infecție urinară recidivată (care reapare, în ciuda tratamentelor), ar putea fi necesare:
∎ Metode imagistice: urografie, computer tomografie (CT)
∎ Cistoscopia, atunci când este indicată, permite medicului urolog vizualizarea uretrei și a vezicii urinare din interior.
Care este tratamentul pentru infectie urinara?
1.Infecția simplă
Antibiotice. Cele mai folosite sunt: Trimetoprim/Sulfametoxazol, Fosfomicina, Nitrofurantoin, Cefalexin, Ceftriaxon.
Din clasa fluorquinolonelor: ciprofloxacina, levofloxacina, etc. sunt antibiotice de obicei eficiente, dar riscurile secundare nu justifică folosirea lor în infecțiile urinare simple.
Alegerea antibioticului se va face după efectuarea uroculturii, în funcție de rezultatul acesteia.
Simptomele se vor reduce într-o zi sau două, dar antibioterapia este, de obicei, recomandată mai multe zile.
La antibiotice se pot asocia antiinflamatoare nesteroidiene pentru a calma durerea și a reduce procesul inflamator.
Medicul va opta pentru tratamentul care ține cont și de celelalte afecțiuni pe care le aveți, în special alergii. De asemenea, va stabili durata terapiei.
2.Infecția urinară repetată
Infecția urinară recidivată este definită prin 2 sau mai multe episoade de infecție urinară în 6 luni sau 3 episoade într-un an. Medicul are câteva alternative pentru a preveni această situație:
∎ doze mici de antibiotic zilnic, inițial pentru 6 luni
∎ doza unică de antibiotic după contact sexual
∎ terapie cu estrogeni vaginal, dacă este perioadă de menopauză
3.Infecția urinară severă
Necesită spitalizare și antibioterapie intravenoasă.Există riscul afectării rinichilor, cu pielonefrită și insuficiență renală acută.
Surse:
-Nature. The nature of immune responses to urinary tract infections, 2015
-Urology Care Foundation. American Urologic Association. Urinary Tract Infections in Adults
-National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases. What is a bladder infection? Updated March 2017.