Prima pagină » Sănătate » Tratament cu inhibitori SGLT2 pentru DIABET: cum reducem complicațiile?

Tratament cu inhibitori SGLT2 pentru DIABET: cum reducem complicațiile?

Tratament cu inhibitori SGLT2 pentru diabet – inhibitorii SGLT2 reduc riscul de boli cardiavasculare și boala renala cronica în diabet – medicamente noi antidiabetice: tratament cu inhibitori SGLT2 pentru diabet tip 2 – canagliflozin – forxiga – noul ghid terapeutic pentru diabet – evaluare risc cardiovascular în diabet – reducere complicații diabet

Inhibitori SGLT2 pentru diabet: Ghid Terapeutic

Inhibitorii SGLT2 reprezintă prescurtarea unei clase noi de medicamente antidiabetice: inhibitorii co-transportului sodiu-glucoză de tip 2.
Mecanismul prin care aceste medicamente scad glicemia este creșterea eliminării urinare a glucozei.

FDA (Food and Drug Administration) și EMA ( Agenția Europeană pentru Medicamente) au aprobat până în prezent utilizarea a 4 inhibitori SGLT2: canagliflozin, empagliflozin, dapagliflozin, ertugliflozin).

Aceste medicamente se administrează oral, singure sau în asociere cu alte antidiabetice.

În august 2019, ESC (Societatea Europeană de Cardiologie) și EASD (Asociația Europeană pentru Diabet) au publicat Ghiduri Terapeutice noi, menite să prevină bolile cardiovasculare și complicațiile renale la persoanele cu diabet sau pre-diabet.

Tratament cu inhibitori SGLT2 pentru diabet

Care sunt recomandările cele mai importante?

1.Evaluarea riscului de boli cardiovasculare la persoanele cu diabet

-este necesară o electrocardiogramă (EKG) în repaus la toți pacienții cu diabet zaharat și hipertensiune sau la care se suspectează o boală cardiovasculară

-se ia în considerare Ecografia Doppler a vaselor pentru a detecta prezența unei obstrucții vasculare cu plăci de aterom

2.Prevenirea diabetului

-se recomandă schimbarea stilului de viață pentru a împiedica tranformarea pre-diabetului în diabet

-se recomandă adoptarea dietei mediteraneene pe temen lung, ca mijloc de prevenire a diabetului

3.Controlul glicemiei

-se recomandă auto-controlul glicemiei ca metodă ce crește eficiența tratamentului

-deci este indicat ca fiecare persoană cu diabet să posede un glucometru cu care să-și măsoare glicemia, iar discutarea valorilor obținute cu medicul diabetolog va duce la îmbunătățirea tratamentului

-se recomandă evitarea episoadelor de hipoglicemie

4.Controlul tensiunii arteriale

-se recomandă auto-monitorizarea valorilor tensiunii arteriale, la domiciliu, și colaborarea, în acest fel, cu medicul care stabilește tratamentul

-tratamentul hipertensiunii arteriale bazează pe inhibitori ai sistemului renină-angiotensină asociați sau nu cu calciu-blocante/ și diuretice

-medicul va lua în considerare monitorizarea tensiunii arteriale pentru 24 de ore, în ambulator, cu un sistem Holter

Tratament cu inhibitori SGLT2 pentru diabet

Inhibitori SGLT2 pentru DIABET: când sunt indicați și la cine?

Noul Ghid terapeutic recomandă:

-utilizarea inhibitorilor SGLT2 ( empagliflozin, canagliflozin, dapaglifozin) pentru a reduce riscul de boli cardiovasculare la persoanele cu diabet tip 2 încadrate în clasele de risc crescut/ foarte crescut

inhibitori SGLT2 pentru diabet
RISCUL CARDIOVASCULAR la persoanele cu DIABET

-utilizarea empagliflozid pentru reducerea mortalității la persoanele cu diabet tip 2 și boală cardiovasculară asociată

-utilizarea inhibitorilor SGLT2 ( empagliflozin, canagliflozin, dapagliflozin) pentru a reduce riscul decompensării și spitalizării pentru insuficiența cardiacă

-utilizarea inhibitorilor SGLT2 pentru a încetini evoluția către boală renală cronică a persoanelor cu diabet

Tratament cu inhibitori SGLT2 pentru diabet

Ce putem face singuri pentru reducerea complicațiilor?

Dacă suntem în situația de pre-diabet:

-adoptarea unui stil de viață care să împiedice evoluția pre-diabetului către diabet

Dacă avem diabet și vrem să reducem riscul complicațiilor cardiovasculare și renale:

controale regulate la medicul cardiolog și la cel diabetolog

-colaborarea cu acesta prin auto-monitorizarea glicemiei și a tensiunii arteriale

-discutarea cu medicul diabetolog a oportunității adoptării noilor metode de tratament care reduc riscul cardiovascular și pe cel de boală renală cronică (inhibitorii SGLT2)

-tratarea eficientă a dislipidemiei ( LDL-colesterol crescut, trigliceride crescute); dacă a fost atinsă doza maximă de statine, medicul poate lua în considerare și alte variante, conform noului Ghid terapeutic

-conștientizarea importanței prescripțiilor de dietă și mișcare

Surse: ESC – Diabetes and Cardiovascular Disease Clinical Practice Guidelines (2019)

 

Newsletter

Servus Expert oferă un rezumat gratuit săptămânal, pentru fiecare categorie, al celor mai interesante articole despre sănătate, artă, știință, cultură și alte aspecte care ne ajută să construim o viață sănătoasă și plină de sens. Primește-l și tu:

* obligatoriu