Durere de sold: ce efect are infiltratia cu corticosteroizi?

Când este indicată infiltrația cu corticosteroizi pentru durere de sold? Ce precauții sunt necesare? Ce beneficii aduce injectarea intraarticulară de corticosteroizi?

Injectarea intraarticulară de corticosteroizi este o metodă de tratament pentru articulații dureroase și inflamate.

Utilizarea metodei a început încă din 1951 si este larg folosită astăzi.

Cum lămurim cauza durerii de sold ?

Inflamația este reacția de răspuns a organismului la orice agresiune. Celulele lezate stimulează sistemul imunitar să producă leucocite și alte tipuri de celule.

Se declanșează o cascadă de reacții ce are ca și consecințe:

  • durere
  • edem
  • roșeața tegumentelor
  • încălzirea zonei dureroase

Dacă o persoană are o durere de șold a cărei cauză nu este cunoscută, injecția de corticosteroizi va putea lămuri cauza:

-dacă durerea trece după injectare, înseamnă că șoldul este cauza durerii

-dacă durerea nu trece, atunci nu șoldul este cauza; ar trebui căutată în altă parte sursa durerii

Deși nu este o metodă care tratează cauza definitiv, oferă 2 avantaje:

  • permite amânarea sau evitarea intervenției chirurgicale, pentru că durerea cedează pentru o durată lungă de timp
  • calmează durerea celor la care nu există o rezolvare chirurgicală sau la care operația are riscuri mult prea mari

Află mai mult Durerea de șold: Remedii pentru acasă

Când poate fi încercată infiltrația ?

Corticosteroizii sunt medicamente antiinflamatoare puternice.

Durerea de șold este provocată de inflamație. Cauzele cele mai frecvente ale inflamației șoldului pot fi:

  • osteoartrita
  • bursita
  • traumatisme, accidente
  • alte afecțiuni: artrita reumatoidă, artrita din psoriazis, artrita septică ( ce apare în septicemii), cancere osoase sau metastaze, sciatica, afecțiuni ginecologice, osteoporoza, guta.

Osteoartrita – este o boală degenerativă ( se agravează în timp) care afectează persoanele peste 50 ani în proporție de peste 30%.

Boala poate afecta orice articulație, dar mai ales articulațiile care susțin greutatea corpului cel mai mult. Articulația șoldului este una dintre ele.

Cartilajul articulației se distruge și oasele articulației se freacă unul de altul. Inflamația cronică este un fenomen însoțitor.

Apare durere, rigiditate, dificultăți tot mai mari la mișcare. Activitățile de zi cu zi sunt tot mai greu de efectuat.

Bursita – are inflamația la originea durerii. Bursele sunt ”săculeții” umpluți cu lichid care sunt prezenți în jurul articulații.

Rolul lor este de a proteja oasele, tendoanele și mușchii din jurul articulațiilor. Inflamația apare la nivelul acestor burse.

Semnele că este vorba despre bursită: durere mai mare când apăsăm pe sold sau când facem mișcare, rigiditatea articulației, edem și roșeață.

Medicul trebuie consultat urgent dacă: durerea apare brusc și este imposibilă mișcarea articulației sau dacă este febră.

Bursita apare mai frecvent dacă există mișcări repetitive ale aceleiași articulații sau pe fondul unei alte afecțiuni: diabet, guta, artrita reumatoida.

Află mai mult Bursita șoldului: cauze, exerciții, tratament

Cine și cum efectuează infiltrația cu corticosteroizi?

Injecția intraarticulară în șold este efectuată cel mai frecvent de către medicul ortoped sau medic anestezist.

Există și clinici specializate în Terapia durerii.

-nu este necesară internarea pentru a efectua injecția

-poziția în timpul injectării este în culcat în poziție laterală, pe șoldul sănătos

-zona unde urmează să fie făcută injectarea este dezinfectată

-locul exact de injectare se poate repera ecografic sau medicul folosește anumite repere anatomice

-soluția ce urmează să fie injectată conține cel mai frecvent un amestec de substanțe: anestezic + corticosteroid

-anestezicul va duce la încetarea rapidă a durerii dacă originea ei a fost șoldul

-corticosteroidul va acționa timp mai îndelungat asupra procesului inflamator din articulație; se folosesc : triamcinolon, metilprednisolon, prednisolon, hidrocortizon acetat

-după injectare durerea se poate accentua pentru câteva zile, până când corticosteroidul începe să acționeze

-beneficiile maxime apar în aproximativ 10 zile

-injectarea nu va duce la dispariția definitivă a durerii, dar va asigura o perioadă îndelungată de confort și mobilitate

-după ce durerea s-a diminuat, este recomandabilă mișcarea ușoară; treptat se pot relua activitățile normale

Află mai mult Ce este sacroileita și cum se rezolvă?

Ce precauții presupune injecția intraarticulară în sold?

Este obligatoriu ca medicul să știe dinainte dacă avem în tratament medicamente anticoagulante sau antiagregante: aspirina, trombostop, sintrom, ticlopidina, xarelto, eliquis, pradaxa, brilique ș.a.

Înaintea injectării vom fi sfătuiți dacă aceste medicamente se pot întrerupe și cu ce poate fi înlocuit efectul lor

Injectarea poate fi repetată de câteva ori, la intervale stabilite de medic.

Procedura este minim invazivă și puțin riscantă; poate avea un procent de reacții adverse inițiale: decolorarea pielii, sângerare la locul injectării, edem; foarte rar pot apărea infecții (dacă nu se iau măsuri corecte de sterilitate la momentul efectuării) sau ruptura unui tendon.

Nu este bine să se efectueze de prea multe ori într-un an din cauza efectelor secundare pe care le pot genera corticosteroizii.

Află mai mult Ce este necroza de cap femural și cum se rezolvă?

Ce beneficii aduce infiltrația în articulația șoldului?

  • este o bună metodă de diminuare a durerii
  • este utilă indiferent de cauza durerii de sold: osteoartrita, bursita, traumatisme sau alte afecțiuni
  • crește gradul de mobilitate și calitatea vieții
  • facilitează exercițiile impuse de un program de kinetoterapie; mișcările vor putea fi efectuate mai ușor
  • permite evitarea operației acolo unde riscul unei intervenții chirurgicale este mare
  • permite reducerea calmantelor orale pe care le folosesc uneori în exces cei cu durere de șold: antiinflamatoare nesteroidiene, opioide.

Dureri de șold cauzate de coxartroză: ce soluții sunt?

Surse
- Anunț -

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

tratamentul infectiei urinare

Tratamentul infecției urinare

0
Tratamentul infecției urinare cu antibiotice nu este necesar totdeauna și nici nu este suficient dacă nu ne hidratăm corespunzător. În același timp, după tratarea unui episod acut de infecție urinară, sunt necesare măsuri preventive...
complicațiile infecției urinare

Complicațiile infecției urinare

0
Infecția urinara este frecventă și poate afecta oricare din porțiunile aparatului urinar: rinichi, vezica urinară sau uretra. Complicațiile infecției urinare apar în lipsa tratamentului sau atunci când coexistă și alte afecțiuni renale, diabet sau...
remedii din plante

Remedii din plante interzise înainte de operație

0
Folosirea unor remedii din plante înainte sau după o intervenție chirurgicală ne poate expune la pericole. Așa cum aspirina sau anticoagulantele trebuie întrerupte și înlocuite cu alte tratamente în preajma unei operații, tot așa...

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,349FaniÎmi place
2,482CititoriConectați-vă
23,214CititoriConectați-vă
- Anunț -