Anunțuri publicitare
aug. 05, 2018 Servus Expert Copii și Adolescenți, Educație, Lecția zilei Niciun comentariu

Învăţarea de dragul cunoașterii vs. Învăţarea pentru teste

Învăţarea de dragul cunoașterii poate să fie doar un exercițiu de imaginație, ca și Platlanda. Dar așa cum povestea cu Platlanda te face să realizezi a patra dimensiune a spațiului, tot așa dezbaterea pe tema învățării din bucuria de a afla, te poate face să realizezi că aceasta nu este doar un mod ideal de a învăța. Omul a evoluat prin cunoaștere, înclinația este naturală, nu trebuie inventată. Trebuie doar creat cadrul ca să se manifeste.

Dacă așteptările noastre de la școală au ajuns să fie foarte mici, nu înseamnă că nu putem face ceva pentru noi înșine, dacă suntem elevi, sau pentru copiii noștri, dacă suntem părinți.

Dar să vedem cum putem începe să gândim problema

John Taylor conduce departamentul Learning, Teaching and Innovation la Cranleigh boarding school Surrey. El face o pledoarie pentru învăţarea de dragul cunoașterii și ne invită să-i ținem companie în raționamentul lui.

Visați cu ochii deschiși împreună cu mine în timp ce îmi imaginez clasa ideală. Primul lucru care te izbește când intri este aranjarea ei. Nu șiruri de bănci aliniate în fața tablei, ci scaune confortabile plasate în cerc. Acest aranjament transmite un mesaj: aici este un spațiu pentru discuții deschise și schimb liber de idei.

Pe perete este un portret al lui Bertrand Russell cu citatul: ”Cei mai mulți oameni ar putea muri mai curând decât se gândesc și cei mai mulți chiar o fac”. Este și o vitrină cu dizertațiile studenților, acoperind teme diverse ca: etica afacerilor, inginerie, arhitectură, istorie politică, lingvistică și filozofia științei.

Studenții intră, își ocupă locurile în cerc, gata să înceapă seminarul. Profesorul stă cu ei în cerc și este gata să se apuce de treabă. ”Sunt eu aceeași persoană cu cea care am fost ieri?”, întreabă ea. Dezbaterile încep imediat. Profesoara spune puțin, intervine ocazional pentru a puncta câte ceva sau sugerează să fie luat în considerare și alt argument la opinia formulată de câte un elev.

Învăţarea este condusă de curiozitate și interes

Atmosfera în clasă e relaxată, se bazează pe colaborare și curiozitate. Profesoara nu oferă răspunsuri, ci consemnează comentariile în timp ce clasa discută. Nici o lecție nu se încheie cu răspunsuri. De fapt, nici nu se încheie când sună clopoțelul: elevii încă discută în timp ce ies din clasă.

Aceasta este clasa mea ideală. De fapt, este mai mult decât un vis, cel puțin din când în când. Am învățat când am început profesoratul că lecțiile în care elevii sunt activ implicați în discuții, dezbateri și întrebări sunt mult mai agreabile și memorabile atât pentru elevi, cât și pentru profesor. De aceea încerc, de câte ori e posibil, să desfășor lucrurile în acest fel.

Este clar că autorul nu aduce în discuție subiectul doar ca să se confeseze. Și chiar dacă uneori reușește să construiască clasa ideală (ceea ce și pe la noi se mai întâmplă în cazuri izolate), aceasta nu este regula. Folosește doar pretextul acestei construcții pentru a sesiza o problemă a sistemului de învățământ. ”Învăţarea pentru teste” – conduita care sufocă educația astăzi.

Este consemnat și un sondaj făcut printre profesorii universitari care punctează aceleași probleme:

  • lipsa de curiozitate
  • absenţa interesului pentru a cerceta un subiect
  • abordarea greșită de a reduce învăţarea la pregătirea pentru teste
  • elevii ajungând să creadă că ”a ști” este egal cu ”a ști răspunsul corect”

Și mai grav este faptul că problema vizează sistemul de educație în general, nu este doar ocazional prezentă.

A preda pentru test, conduita care domină în clase, generează pasivitatea elevilor și rutinarea profesorilor. (Martha Nussbaum- ”Not for Profit”)

O altă consecință pe care o remarcă Taylor este faptul că:

Studenții ajung în universități nepregătiți pentru mediul academic

Într-un interviu dintr-o dezbatere despre viitorul educației la Davos în 2016, un student din Hong Kong susținea că actuala abordare creează o producție de masă, industrializată, de genii care excelează la examinări, dar care sunt ușor de doborât când au de înfruntat provocări.

Taylor nu este singurul care-și pune problema. Au făcut-o înaintea lui alții și continuă să o facă în paralel. Ceea ce se poate observa este că oamenii care conduc departamente în educație sesizează probleme. Mai mult, le fac publice, nu încearcă să ascundă nimic sub preș, încearcă să forțeze decizii ale forurilor competente.

Dacă mă gândesc la viitor, visez să găsesc o școală în care oamenii tineri să învețe fără plictiseală, să fie stimulați să ridice probleme și să le discute. O școală în care ”să nu se studieze de dragul examenelor”. (Karl Popper – 1974)

Reformarea sistemului de învățământ în UK a început undeva în anii 70, când s-a considerat că era neperformant, nemodernizat, ineficient. De atunci este permanent supus dezbaterii și modificărilor în pas cu vremea.

Ce soluții ar fi?

Eu cred că școala ar deveni mult mai agreabilă și mai eficientă dacă, în loc să învățăm elevii cum să treacă examenele, i-am învăța să gândească pe cont propriu.

Ca să înțelegem cum se poate obține asta, ar trebui să ne amintim ceva asupra căruia Socrate atrăgea atenția cu mult timp în urmă, dar despre care noi am uitat, în agitația noastră de a transforma școlille în motoare ale productivității economice: educația este un proces filozofic. Începe cu întrebări bazate pe curiozitate și merge către înțelegere profundă.

Călătoria curiozității e fundamentată pe reflecția critică, discuții și dezbateri. Nu conduce la răspunsuri finale, dar ne face să realizăm limitele cunoașterii noastre, ale lumii în care trăim și ale propriului eu.

Există ideeea că Socrate a definit ÎNȚELEPCIUNEA. El a încercat să-și stimuleze concetățenii atenieni să înceapă să gândească pe cont propriu punându-le întrebări astfel încât să realizeze propriile limite de înțelegere ale conceptelor fundamentale ale vieții lor, cum ar fi DREPTATEA sau CURAJUL. Procedând la modul constructiv, întrebările socratice au devenit un punct de plecare pentru un proces care extinde înțelegerea. A dat un început și modestiei și deschiderii către părerea altuia.

Dacă școlile vor să-și împlinească menirea, ele nu pot neglija această dimensiune filozofică a învățării. Trebuie să se vadă pe sine nu doar ca instrumente de împărțit cunoștințe necesare pe piața muncii, ci ca și comunități de reflecție filozofică, spații în care elevii să poată explora sensul a ceea ce învață și să înțeleagă pe cont propriu ce înseamnă să trăiești bine.

Soluția lui Taylor pare de nepus în practică la o scară largă, dar dă de gândit. Aplicarea ei nu cred că este doar de datoria școlii.

Copiii trebuie învățați și acasă cu acest mod de a gândi

Nu putem aștepta ca sistemele să se reformeze și apoi să schimbăm și noi ceva, pentru că aproape sigur trece rândul generației noastre.

Performanța academică, scorul IQ, nu sunt doar efectul codului genetic.Ela se dezvoltă prin educație.Inteligența nu este doar viteza cu care rezolvi o problemă.

Vezi ⇒ Testele IQ. Putem influența performanța creierului prin educație?

 

Educația filozofică începe cu un profesor care adoptă rolul de ”mentor socratic”.[…] Este un proces în care profesorul ghidează clasa spre înțelegere prin DIALOG, nu prin monolog.[…] Când profesorul adoptă rolul mentorului socratic, întrebările lui stimulează elevul să gândească problema pe cont propriu, nu să absoarbă pasiv niște informații.

Ar putea fi unii care să întrebe dacă este posibil să înveți pe cineva să gândească, dar asta se întâmplă natural, în condiții normale. Cum învățăm orice învățăm? Aristotel spunea că învățăm făcând.[…]. Învățăm să înotăm încercând să înotăm, învățăm să cântăm la flaut încercând să cântăm.

Ceea ce nu menționează Aristotel este necesitatea supervizării. Avem nevoie de cineva care să ne privească, să ne spună când greșim și cum să ne îmbunătățim.

Învăţarea este o încercare supervizată

Elevii/studenții învață să gândească gândind, sub ochiul atent al unui mentor socratic care-l ghidează cum să-și îmbunătățească procesul de gândire.”

Obiecția care se ridică este cum să faci asta când volumul de predat este foarte mare și abia se predă o lecție că se și trece la următoarea.

Lucrul pe proiecte ar crea cadrul pentru dezvoltarea gândirii. Proiectul necesită mai multe săptămâni de reflecție, perseverență, planificare, învățare din greșeli, creativitate și reflecție critică.

Evident trebuie abandonate acele ”proiecte” pentru care copiii noștri copiază două-trei vorbe de pe internet și ”împușcă” o notă. Căci, din păcate, așa a înțeles școala românească adaptarea la metodele moderne de teaching”

Învăţarea independentă

Nici învățarea independentă nu este o idee bună, ne spune autorul. O consideră chiar o concepție naivă.

„Elevii au nevoie să fie învățați să fie independenți. În exemplul cu care am început, profesoara ghida discuția. Introducea argumentele principale, sublinia raționamentul, rezuma și critica argumentele, introducea terminologia și explica conceptele de bază.

De așa ceva este nevoie, nu de un profesor care stă în fața clasei și vorbește, predându-le elevilor cum să gândească.

Elevii care sunt învățați să gândească, să analizeze, să critice, vor fi mai bine pregătiți pentru examene.

În ciuda avantajelor evidente ale acestui mod de învățare, modalitatea dominantă rămâne cea tradițională, cu tot caracterul ei retrograd.

Bucuria cunoașterii este asfel îngropată și educația se reduce la un proces steril de ”furnizare” a unui material prescris, dictat de necesitatea testelor standardizate.

În afară de faptul că afectează dezvoltarea intelectuală a elevilor, această abordare sterilă este social și politic indezirabilă. Școlile care adoptă acest mod de pregătire […] riscă să crească generații prost echipate pentru a rezista la retorica simplistă, populistă și demagogică.

Avem niște concluzii de tras din ultimele afirmații, dar vă las, socratic, să concluzionați singuri, gândind critic și analizând învăţarea din această perspectivă.

Citeşte şi

Ebook şi Audiobook. Cărţile de poveşti şi Motivaţia de a citi a copiilor

Copilul nu citeşte. Cum să faci copilul să citească?

Cum dezvoltăm abilităţile sociale ale copilului în 5 paşi?

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: