Învățarea este definită automat ca ceea ce se face la școală. Jocul este o pauză de la învățat. Din acest punct de vedere, vacanța de vară este doar o pauză mult prea lungă.
Dar există și un alt mod de a vedea lucrurile: joaca este învățare. La joacă învață copiii cele mai importante lecții ale vieții, cele care nu se pot învăța la școală.
Ca să învețe bine aceste lecții, copiii trebuie să se joace mult și de multe ori, fără interferența adulților.
Acesta este unghiul de vedere din care ne invită să vedem educația şi jocul în educaţie Peter Gray, psiholog și cercetător la Boston College, autorul cărților ”Free to learn” (2013) și ”Psychology” (2011).
Jocul în educația copilului
Jocul ca o pauză de la învăţat
Articolul de azi rezumă punctul său de vedere care ni se pare interesant în condițiile în care și copiii noștri sunt supraîncărcați cu teme, chiar și cu ”teme de vacanță”.
Perioada vacanței nu mai este demult văzută ca o ușă deschisă spre alte moduri de cunoaștere, ci doar ca ”ceva” inconvenient, care întrerupe șirul ”învățării adevărate”.
Despre timpul pentru joaca nici nu poate fi vorba! Iar despre jocul în educaţie nici atât!
Cultura învățării pentru a performa la teste nu putea conduce în altă parte. A reușit să omoare dorința naturală a omului de a cunoaște, cea care nu are nevoie de stimulente, teme și alte constrângeri ca să persiste și să fie practicată cu plăcere.
Află mai mult ⮕ Cum să construiești o relație bazată pe încredere cu tinerii
Joaca este învăţare
Principiul ”longlife learning” nu va putea fi atins cu modul actual de a face educație. Este clar că ceva trebuie să schimbăm noi, ca adulți. Pentru asta trebuie luate în considerare mai multe puncte de vedere. Iar schimbarea ar trebui să pornească de acasă.
Niciodată o instituție nu va putea face mai mult decât un părinte care ”stă aproape”. De aceea ar trebui introdus jocul în educaţie, ca un prim pas spre viitorul copilului.
Performanțele academice și, chiar scorul IQ, depinde foarte mult de stilul de parenting, de încrederea pe care o insuflăm copilului. Este dovedit că inteligența nu este un simplu dat genetic.
Teoria practică a învățării
Dar să ne întoarcem la Peter Gray, psiholog evoluționist, cum se definește el însuși, și să vedem cum gândește și cum argumentează:
”Toți puii de mamifere se joacă. De ce? De ce ar cheltui energie și și-ar risca viața jucându-se când ar putea doar să stea? Acesta este genul de întrebare pe care o poate pune un psiholog evoluționist.”
Primul care și-a pus această întrebare, din perspectiva darwiniană, a fost filozoful german KARL GROSS – ”The Play of Animals”- 1898. El a argumentat că joaca este un mecanism de selecție naturală care îi asigură animalului practica abilităților pentru a reuși să supraviețuiască și să se reproducă.
Aceasta se numește astăzi ”teoria practică a învățării” și este larg acceptată de cercetători.
Gross și-a continuat argumentarea într-o carte ulterioară – ”The Play of Man” (1901) în care și-a extins raționamentul asupra oamenilor. El a accentuat faptul că, oamenii având mai multe de învățat decât animalele, sunt, în consecință, cele mai jucăușe dintre acestea.
”Copiii au nevoie să învețe diferite aptitudini în funcție de cultura în care se dezvoltă. De aceea, selecția naturală la om îi împinge pe copii să observe toate activitățile adulților și să le integreze în joc.”
Află mai mult ⮕ 10 secrete de parenting de la experți
Jocul în educația copilului
Jocul social dezvoltă abilitățile sociale
Acesta este punctul de pornire al cercetărilor lui Gray și face, pe baza lui, câteva observații pertinente:
” Pentru a avea o căsnicie fericită sau prieteni buni sau colegi buni la serviciu, trebuie să știi să interacționezi cu alți oameni. Jocul social este academia la care se învață abilitățile sociale.”
Jocurile sociale implică o mulțime de negocieri și compromisuri. De exemplu, dacă Betty încearcă să facă ea toate regulile jocului și nu acordă atenție celorlalți parteneri, aceștia o vor abandona și vor începe alt joc în altă parte.
Acesta este un semnal pentru Betty că data viitoare trebuie să fie mai atentă. Pentru a avea farmec jocul social, trebuie să fii sigur pe tine, dar nu dominator.
Urmăriți orice grup de copii jucându-se și veți vedea negocieri și compromisuri multiple. De exemplu, preșcolarii care se joacă ”de-a casa”, pierd mai mult timp discutând despre cum să se joace (negociază) decât jucându-se.
Regula de aur a jocului social este ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”. Copiii exersează asta permanent în jocurile lor. Egalitatea în joc vine din respectarea diferențelor și luarea în considerare a nevoilor și dorințelor fiecăruia.
Nu suntem egal de puternici, egal de isteți, egal de sănătoși, dar merităm în mod egal respect și satisfacerea necesităților noastre.
Deci, jocul îi învață aptitudinile sociale fără de care viața ar fi mizerabilă.
Află mai mult ⮕ Cum dezvoltăm abilități sociale utile copiilor
Jocul social controleaza sentimentele negative
” Jocul îi învață și cum să controleze emoțiile negative, ca frica și furia. Copiii experimentează furia când se joacă. Furia se naște din incapacitatea de a câștiga o dispută sau dintr-o îmbrânceală. Dar copiii care doresc să continue să se joace trebuie să-și controleze furia. Tantrumurile merg când sunt doar cu părinții, dar niciodată nu merg cu partenerii de joacă.”
Astfel învață să-și controleze furia și agresivitatea prin jocul social.
La școală și în multe alte situații, adultul ia decizii și rezolvă problemele copilului. Copilul este slab și vulnerabil.
La joacă, copilul este puternic!
” În lumea jocului el practică, de fapt, ce înseamnă să fii adult.”
Noi considerăm joaca o copilărie, dar pentru copil este o practică de a fi adult: cu autocontrol și responsabilități.
Dacă îi împiedicăm să se joace, îi privăm de a practica postura de adult, creăm oameni care vor trece prin viață cu o atitudine de dependență și victimizare, cu senzația că, totdeauna, trebuie să existe o autoritate care să le spună ce trebuie să facă și să le rezolve problemele.
În ultimele decade, noi, ca societate, am condus un experiment al privării de joc a copiilor noștri. Astăzi copiii sunt lipsiți de joacă față de anii 60 sau mai înainte. Nu este bine. Printre altele, acest lucru deschide calea spre anxietate, depresie, suicid,narcisism și pierderea creativității. Este timpul ca acest experiment să înceteze.
Află mai mult ⮕ Traumatisme emoționale în copilărie: ce consecințe sunt?
Jocul în educaţia copilului
Unul dintre clișeele pe care le servim copiilor şi adolescenţilor este: Caută-ţi şi urmează- ţi o pasiune!
Pledoaria lui Peter Gray este de a oferi timpul necesar pentru această căutare. Jocul este, prin definiţie, ceva ce copilul face din pasiune.
De aceea jocul în educaţie ar trebui să fie piatra de temelie pe care să se construiască viitoarele pasiuni şi interese ale adultului.
Copilul îşi va petrece timpul numai cu activităţi de care este interesat. Motivaţia acumulării diferitelor abilităţi şi cunoştinţe va fi ghidată numai de interes.
Einstein, de exemplu, se referea la activităţile lui legate de matematică şi fizică teoretică cu expresia „jocuri combinatorice”. Dar, aşa cum se ştie din biografia lui, şcoala aproape reuşise să omoare această pasiune.
Poate că principala greşeală a adulţilor este faptul că îşi evaluează copilul mereu în raport cu ceilalţi şi îi pretinde performanţe comparabile. Doar că oamenii sunt foarte diferiţi încă de când sunt copii. Conduita optimă ar fi să îi ajutăm să găsească adevăratele interese şi pasiuni, adevărate pentru ei înşişi.
Jocul în educaţie este una dintre modalităţile de a face acest lucru.
