Calculi renali sau litiaza renala: cum ne dăm seama?

Litiaza renală sau calculi renali se referă la depozitele de minerale și săruri care se formează în interiorul rinichilor. Calculii renali pot avea numeroase cauze și pot afecta orice porțiune a tractului urinar, de la rinichi până la vezica urinară.

Cel mai frecvent calculii renali se formează când urina devine concentrată, permițînd mineralelor să formeze cristale care se lipesc unele de altele.

- Advertisement -
eladerm.ro%20
- Advertisement -

Eliminarea lor din rinichi de-a lungul tractului urinar poate fi foarte dureroasa, dar de obicei nu creează leziuni permanente.

În multe situatii e suficient să luăm analgezice si sa bem apă mai multa pentru a le elimina.

Dacă piatra se blochează undeva de-a lungul caii urinare, poate produce complicații, ca infecția urinara sau insuficiența renala (in cazul in care e blocata complet eliminarea urinei la exterior).

Medicul specialist urolog va stabili ce este de făcut in ambele situații.

Cum știu daca am calculi renali?

Aparatul urinar este compus din: rinichi, uretere (conductele care leaga rinichii de vezica urinara), vezica urinară (cavitatea in care se aduna urina) si uretra (conductul de eliminare a urinei la exterior).

Calculul renal format in rinichi poate sa nu dea nici un simptom pana ce nu paraseste rinichiul si nu incepe sa coboare pe ureter. Coborarea lui poate fi semnalizata de:

  • durere severa la nivelul spatelui, in zona lombara, de o parte sau de alta a coloanei vertebrale
  • durere care iradiaza (se extinde) în abdomen sau în testicule
  • durere care vine in valuri, fluctueaza ca intensitate
  • durere la urinat
  • urina tulbure si intens mirositoare
  • greata si voma
  • senzatie permanenta de a urina
  • urinare frecventa, dar in cantitati mici
  • febra si frison daca infectia e prezenta

Durerea cauzata de calculi renali se poate modifica atat ca intensitate, cat si ca localizare. Acest fapt semnalizeaza ca piatra coboara catre vezica urinara sau ca a depasit vezica si s-a blocat in uretra.

Diferența Durere de rinichi vs Durere lombară

Cand să merg la doctor?

Consultul medical se impune daca:

  • durerea este atat de puternica incat nu poti gasi o pozitie confortabila
  • durerea e insotita de greată si vomă
  • durerea e insotita de febra si frison
  • apare sange in urina
  • esti in imposibilitatea de a urina sau urinezi foarte greu

Simptomele ne avertizează că există o infecție și eventual că rinichiul este blocat. Se impune o intervenție rapidă pentru deblocarea căii urinare.

Pielonefrita: cum se manifestă infecția la rinichi?

Cauze de litiaza renală

Litiaza renala nu are o singură cauză, de obicei. Sunt mai multi factori care contribuie la formarea de calculi renali.

De obicei se formează când urina conține substanțe care se pot aglomera in cristale – cel mai frecvent oxalat de calciu si acid uric.

Tipuri de calculi renali

Cunoasterea tipului de calcul te-ar putea ajuta sa eviti formarea lor in viitor. De aceea cand sunt eliminati, pot fi analizati pentru a li se stabili compozitia.

> calculii de calciu

Majoritari sunt calculii de oxalat de calciu. Oxalatul predomină in anumite tipuri de alimente, dar este produs si de propriul ficat.

Anumite fructe si vegetale, nucile si ciocolata au continut ridicat de oxalat.

Dieta, dozele mari de vitamina D, anumite tipuri de interventii chirurgicale (bypass intestinal) si cateva afectiuni metabolice pot creste cantitatea de oxalat din urina.

Fosfatul de calciu e un alt component frecvent al calculilor. Calculii de fosfat apar daca sunt anumite perturbări ale metabolismului.

S-a mai observat asocierea lor cu anumite tipuri de migrena. Sau cu consumul de medicamente anticonvulsivante.

> calculii de struvit 

– apar in urma infectiilor urinare
– pot creste repede si deveni suficient de mari fără sa producă simptome

> calculii de acid uric

– apar de obicei la persoanele care nu consuma apă suficientă
– daca dieta conține proteine in cantitate mare
– daca aveti un diagnostic de guta
– factorii genetici au si ei o implicare in aparitia acestui tip de calculi

Acid uric crescut: 2 motive ca să iei corect tratament de gută

> calculii de cistina

Calculii de cistină apar numai la cei cu o afectiune ereditara care determina rinichii sa elimine cantități mari dintr-un anumit tip de aminoacizi (cistinurie).

Infecție urinară: Simptome și Complicații

Factori de risc pentru calculi renali

Antecedente personale sau familiale: daca cineva la tine în familie a avut pietre la rinichi, ai risc mai mare de a face și tu; daca tu ai mai avut calculi renali, ai risc mai mare să repeti episodul de litiază.

Deshidratarea: daca nu bei apă suficientă, ai risc mai mare de litiaza; daca trăiești intr-un climat foarte cald sau lucrezi intr-un mediu in care se transpira mult crește riscul de deshidratare si sunt conditii favorabile pentru calculi renali.

Anumite diete: cele bogate in proteine, sodiu sau zahăr pot favoriza aparitia pietrelor.

Este important de stiut ca mâncarea prea sărata va creste cantitatea de calciu pe care rinichii trebuie sa o filtreze si creste semnificativ riscul de calculi renali.

Afectiuni digestive si interventii chirurgicale: chirurgia pentru bypass gastric, bolile inflamatorii digestive, diareea, pot provoca modificări ale procesului digestiei în care este afectată absorbtia de apa si calciu. Crește astfel și riscul de litiază renala.

Alte afectiuni: acidoza tubulara renala, cistinuria, guta, hiperparatiroidismul, infectiile urinare si anumite medicamente pot cauza formarea de calculi renali.

Cum scăpăm de pietre la rinichi?

  • -National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Disease. Kidney Stones, update 2017
    Goldman-Cecil Medicine. 25th ed. Philadelphia, PA: Elsevier Saunders; 2016:chap 126.
  • -Mount Sinai Clinic. Kidney Stones

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Vă recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Advertisement -

Stai cu noi

2,258FaniÎmi place
2,529CititoriConectați-vă
22,560CititoriConectați-vă
- Advertisement -

Articole recente