MEMORIA. Cum ne păstrăm amintirile?

Memoria este procesul de codificare, stocare și redare a experienței și cunoștințelor noastre. Memoria ne face să fim cine suntem.

Ceea ce înțelegem în general prin memorie se referă la capacitatea noastră de a înmagazina şi a ne reaminti ulterior date de tipul: numele persoanelor sau întâmplări diverse din trecut sau ce am învățat la școală. Aceasta este denumită memoria explicită.

Dar există și memoria implicită, care este, poate, mai importantă.
De exemplu, când vorbim, folosim memoria motorie pentru a ne mișca buzele și limba într-un mod care să producă sunetele pe care le-am învățat.
Când mergem, folosim memoria motorie ca să coordonăm mișcările.

Dacă nu am avea memorie am fi doar niște corpuri incapabile să comunicăm sau să identificăm pericolele si, deci, incapabili să supraviețuim.

Pe scurt, memoria este crucială pentru transformarea noastră dintr-un nou-născut neputincios, într-un adult capabil.

Memoria are o legătură indestructibilă cu identitatea noastră – de la amintirile legate de bunici, până la cele legate de măncarea preferată.

Memoria explicită (reamintirea numelor sau a întâmplărilor din trecut) este cea afectată de bolile neurodegenerative, cum este boala Alzheimer. Se mai numește și memoria conștientă.

Memoria implicită sau inconștientă se referă la memorarea motorie: învățăm să mergem și nu mai uităm; sau învățăm să înotăm sau alte tipuri de memorare a mișcărilor.

Atât una cât și cealaltă aparțin memoriei de lungă durată.

Dar dispunem și de memoria de lucru sau cea de scurtă durată care ne permite, de pildă, să ținem minte un număr de telefon până când ne implicăm în alt proces cognitiv.

Cum se formează amintirile?

Neuronii

Celulele din care este alcătuit sistemul nervos (neuronii) – comunică la nivelul sinapselor.
Comunicarea este chimică şi electrică.
Sinapsa este deci, exprimându-ne plastic, masa rotundă la care doi neuroni conversează.

Anatomic vorbind, este un mic spatiu interneuronal unde are loc schimbul de informații prin intermediul unor substanțe chimice numite NEUROTRANSMIȚĂTORI.
Tot aici va fi declanșat și semnalul electric ce va propulsa informația la alți neuroni.

În funcție de cât de des se utilizează o anumită rețea neuronală, ea poate deveni mai puternică. Sau, dacă este utilizată rar, poate dispărea.

Imaginați-vă o rețea de prieteni care țin legătura, se întâlnesc frecvent, se anunță unii pe alții despre diverse știri.
Legătura lor se consolidează progresiv. Dacă nu fac toate aceste lucruri, prietenia lor se estompează și poate dispărea.

Memoria se bazează pe toate acele acțiuni care întăresc o anumită rețea neuronală. Cu cât rețeaua este utilizată mai mult, cu atât devine mai puternică.

Neurogeneza

Sunt dovezi științifice că și alte mecanisme ar putea fi implicate în memorare.
Una dintre structurile creierului numită HIPOCAMPUS este capabilă de NEUROGENEZĂ, adică de formarea formarea de noi neuroni.

Studiile de laborator, deocamdată, au arătat că stimularea neurogenezei ar îmbunătăți memoria.
La om, studiile au demonstrat creşterea în volum a hipocampului dacă menţinem o activitate fizică constantă. Exercițiile fizice legate de creşterea în volum a hipocampului ne sugerează că există o stimulare a neurogenezei.

În concluzie, a rememora înseamnă a reactiva un anumit grup de neuroni, o rețea formată anterior în cadrul unui proces de învățare.

Somnul este un alt fenomen fiziologic foarte important pentru memorare.
În timpul somnului HIPOCAMPUL și NEOCORTEXUL (scoarța cerebrală) dialoghează.
Neuronii hipocampului se activează în timpul somnului repetat, ajutând astfel neocortexul să-și updateze informațiile vechi, să stocheze noutățile.

Acest fenomen apare numai în timpul somnului. Deci, dacă nu respectăm un anumit număr de ore de somn, nu lăsăm  creierul să consolideze informațiile stocate.

Unde sunt stocate amintirile?

În anatomie se folosesc denumirile în limba latină ale structurilor, așa cum vedem în figura de mai sus.

Memoria explicită (evenimente, nume)

Este stocată în hipocampus, neocortex și amigdală.

Hipocampusul este locul unde se formează amintirile episodice și sunt indexate pentru a putea fi accesate ulterior. De exemplu, aici se formează amintirea faptului că azi am băut cafeaua cu un prieten.

Neocortexul – scoarța cerebrală – este implicat în activități complexe, cum ar fi: percepția senzorială, comenzile motorii, limbaj.
În timp, informațiile stocate temporar în hipocamp vor fi transferate în neocortex.
Cercetătorii susțin că acest transfer are loc în somn.

Amigdala este o mică structură aflată în lobul temporal, care atașează semnificații emoționale amintirilor.
Așa explicăm că amintirile cu puternică încărcătură emoțională (rușine, fericire, iubire) vor fi greu de uitat. Un alt rol al amigdalei este în formarea de amintiri noi, în special cele legate de frică.

Memoria implicită

Are două zone de stocare: ganglionii bazali și cerebelul.

Ganglionii bazali se găsesc într-o zonă profundă a creierului. Sunt implicați în emoții, formarea obiceiurilor, mișcare și invățare.

Sunt deosebit de importanți în activități care necesită o secvență motorie: cântatul la un instrument, dansul, jocul de baschet, etc. Aceasta e zona afectată cel mai mult în boala Parkinson.

Cerebelul este structura implicată în reglarea mișcărilor fine: de exemplu, apăsarea unei clape de pian cu o fracțiune mai ușor.

Memoria de lucru

Cortexul prefrontal (la nivelul frunții) este cea mai nouă parte a creierului adăugată pe scara evoluției și este implicat în funcții cognitive complexe.

Studiile de neuroimagistică (RMN) au arătat că, în situațiile în care omul trebuie să execute activităţi care țin de memoria de scurtă durată (localizarea unei lumini intermitente), cortexul prefrontal devine activ.

Experiența lumii, percepția ei, o avem de la simțurile noastre: văz, auz, gust, pipăit si miros.

Ce anume ne afectează durata memoriei?

Un factor care face memoria mai robustă este încărcătura emoțională pe care care o au amintirile: primul sărut, decesul cuiva drag.

Aceasta se întâmplă deoarece amigdala este activată de emoții. Amigdala crește capacitatea de memorare (codificare și păstrare) crescând atenția și percepția (datorită acestei structuri se declanșează secreția de adrenalină și cortisol care ne face mai prezenți).

Stresul afectează capacitatea noastră de memorare; reținem foarte bine evenimentul stresant, dar mai puțin evenimente desfășurate în paralel.

Utilizarea aceleiași rețele neuronale în mod repetat, va întări legăturile dintre neuroni și va crea o ”potecă” similară celei pe care o lăsam in iarbă calcând prin același loc; rețeaua neuronală este întărită prin utilizarea ei de mai multe ori.

Cum sunt accesate amintirile?

Amintirea unei întâlniri la o cafea cu un prieten va include și mirosul cafelei și cum era vremea și ce zgomote se auzeau.

Inițial, informațiile sunt stocate în hipocampus și, ulterior, transferate către diferite zone ale neocortexului.

Potrivit unei teorii foarte populare, dar care mai necesită studiu, memoria este ca o bază de date, iar hipocampusul un index al acestei baze de date.

Datorită conexiunilor interneuronale, la simpla vedere a unei cafele, hipocampusul va începe căutarea în baza de date a termenului CAFEA, va stabili legăturile cu neocortexul (scoarţa cerebrală unde vă amintiți că făcuse transferul datelor în timpul somnului) şi va găsi: chipul prietenului cu care am baut cafeaua cândva, mirosul, sunetele care se auzeau, interiorul cafenelei.

Memoria și vârsta

De ce nu ne putem aminti nimic din perioada în care eram copii foarte mici? Amintirile sunt, foarte probabil, pierdute datorită procesului de adăugare de noi neuroni care este intens în acea perioadă.

În adolescență se dezvoltă foarte mult cortexul prefrontal și va fi mult îmbunătățită memoria de lucru, capacitatea de a procesa informații noi.

În jurul vărstei de 20 de ani capacitatea de memorare atinge apogeul.

După 50-60 de ani declinul memoriei este semnificativ. Mecanismul exact nu este cunoscut, dar este foarte probabil că scăderea neurogenezei la nivelul hipocampusului este explicația.

Demența, care afectează 10% din populația de peste 65 de ani, se datorează depunerii unor proteine anormale în țesutul nervos, cu distrugerea sinapselor neuronale şi, ulterior, a rețelelor de neuroni implicate în stocarea amintirilor

Prof. Perry Bartlett, unul dintre primii cercetători care au avansat ideea neurogenezei, a descoperit recent că exercițiile fizice stimulează formarea de noi neuroni.
În prezent conduce un studiu în care sunt inclusi 300 de adulți peste 65 de ani, pentru a stabili intensitatea şi tipul de exerciții necesare.

Surse:

Minds Online: Teaching Effectively with Technology-Harvard University Press, Qeensland Brain Institute, Taylor& Francis online, JSTOR.org

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente