Metabolismul leneș și creșterea în greutate

Nu te grăbi să dai vina pe metabolismul leneș pentru creștere în greutate la vârsta medie. Cercetări recente arată că între 20-60 ani avem o rată constantă a metabolismului.

O echipă de cercetători au constatat că necesarul energetic al organismului crește după naștere și atinge un maxim în jurul vârstei de 1 an. De fapt, raportat la greutate, un copil de 1 an are un necesar de energie (calorii) mai mare decât al adultului.

După vârsta de 1 an, necesarul caloric scade cu 3%. pe an până în jurul vârstei de 20 ani. Și rămâne stabil până spre 40 ani.

După 60 ani, necesarul energetic al organismului începe să scadă.

Studiul a fost publicat recent în Science.

Ce a urmărit studiul?

Consumul energetic total sau caloriile arse sunt importante pentru funcționarea organismului și menținerea sănătății.

Autorul principal Herman Ponzer PhD și colegii săi au inclus în studiu 6421 de persoane din 29 de țări și cu vârste cuprinse între 8 zile și 95 ani.

Studiul a inclus un test de urină pentru măsurarea vitezei metabolismului după ingerarea unei cantități de apă cu molecule de hidrogen și oxigen marcate pentru a putea fi urmărite de la ingestie până la eliminare.

Află mai mult Cum calculezi corect necesarul zilnic de calorii?

Metabolismul: constatări neașteptate

Prima constatare surprinzătoare a fost aceea că rata metabolismului este crescută remarcabil în perioada copilăriei. Scăderea notabilă apare abia după 60 ani.

Nu vârsta medie sau menopauza este pragul la care metabolismul devine leneș.

A doua remarcă este că rata metabolismului e maximă la copilul de 1 an. Apoi scade până la 20 ani și nici chiar la gravide nu este crescută intensitatea metabolismului.

Cercetarea nu este finalizată, dar autorii cred că nu se vor schimba radical observațiile de până acum.

Află mai mult Femeia peste 50 ani: 3 schimbări obligatorii de dietă

Nu metabolismul leneș este cauza kg în plus

Constatările studiului ajută la înțelegerea modului în care evoluează consumului energetic total de-a lungul vieții. Și implicit la perspectiva din care ne analizăm alimentația.

Dacă observi că începi să crești în greutate la vârsta medie, cel mai probabil mănânci mai mult decât consumi energie.” – spune unul din biologii de la Universitatea Aberdeen (UK) implicat în studiu.

Nu metabolismul leneș este cauza kilogramelor în plus, ci faptul că nu cheltuim atâta energie cât furnizăm organismului.

Doar creșterea în greutate după 60 ani ar putea fi pusă pe seama încetinirii metabolismului.

Dar și de la această vârstă putem regla caloriile consumate zilnic devenind conștienți că alimentația nu trebuie să fie aceeași ca în etapele de vârstă precedente.

Excesul de calorii, peste consumul zilnic, are efecte nocive deja binecunoscute: arterioscleroza și bolile cardiovasculare, sindrom metabolic, diabet zaharat sau ficat gras.

Nu sunt de neglijat nici efectele asupra articulațiilor, coxartroza sau gonartroza fiind datorate în mare parte suprasolicitării articulare prin exces de greutate.

Obezitatea influențează, pe de altă parte, și evoluția cognitivă odată cu înaintarea în vârstă, crescând riscul de demență.

Alimentația echilibrată, cu nutrienți din toate categoriile, trebuie urmărită pe tot parcursul vieții. Dar adoptarea ei are efecte benefice chiar și după vârsta de 50 de ani, ne spun nutriționiștii.

Cum să slăbești după 40 ani?

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente