Motivația de a învăța. Cum să stimulăm copiii?

Toți copiii se nasc având curiozitatea și motivația de a învăța despre lume. Motivația de a explora lumea este fundamentul învățării. Cum putem stimula noi, adulții, motivația copiilor și perseverența lor în învățare? De ce este importantă vârsta de 2 ani?

Motivația de a învăța este forța psihologică ce stimulează omul să acționeze independent și să se concentreze asupra unui obiectiv pentru a rezolva o problemă sau o sarcină care prezintă o dificultate.

Copiii simt nevoia să producă efecte asupra mediului în care trăiesc. De aceea explorează și se joacă.

Motivația de a învăța se bazează pe câteva componente:

  • curiozitate
  • dorința de întrecere, de competiție
  • succesul
  • satisfacția personală

Datorită motivației, copiii iau inițiativa să-și asume o sarcină și au perseverența să o ducă la capăt.

De ce este importantă motivația de a învăța a copiilor?

Motivația este suportul oricărui tip de învățare. Datorită ei omul este perseverent în ceea ce face toată viața.

Dar psihologii au constatat o scădere importantă pentru motivația de a învăța între 10-14 ani.

De aceea adulții implicați în educarea unui copil (părinți, profesori) ar trebui să știe metodele prin care motivația este întreținută și cauzele pentru care ea se diminuează.

Astfel, părinții nu vor intra în panică la vârsta adolescenței pentru lipsa de interes și scăderea dorinței de a învăța a copilului.

Cum se leagă motivația de a învăța de cogniție și de inteligență?

Cercetările psihologice ne spun că va evolua mult mai bine copilul mai puțin dotat ca IQ, dar mai motivat. Copilul dotat genetic cu IQ ridicat, dar slab motivat, va pierde din avantajul genetic.

Preșcolarul motivat este cel care se încăpățânează în rezolvarea situațiilor dificile; tot el se implică în activități care îi vor stimula cogniția și inteligența.

Preșcolarul avansat din punct de vedere cognitiv, nu este neapărat foarte motivat și nici foarte perseverent în ceea ce face.

Află mai mult Putem influența inteligența copiilor prin educație?

Cum pot stimula adulții motivația și perseverența copiilor lor?

Se consideră că motivația este intrinsecă. Dar ea poate fi influentată de relația copil-părinte.

Rolul părinților se modifică la fiecare vârstă:

1. Părinții care stimulează senzorial mai mult un bebeluș (atingeri, mângâieri, etc) vor observa că acesta devine mai perseverent în explorarea obiectelor.

  • La 6 luni copilul cunoaște lumea prin contact vizual și tactil.
  • La 9 luni descoperă că există relația cauză-efect, că, dacă face un anumit lucru, acesta are o consecință.
  • La 18 luni încep să-și compare comportamentul cu cel care pare să fie standard acceptat.
  • În perioada preșcolară alege deja activități care îl stimulează să găndească; nu le mai preferă pe cele care sunt ușor de îndeplinit.

2. Părinții care se opun tentativelor copiilor de a deveni independenți, vor provoca în timp scurt scăderea motivației acestora de a acționa.

3. Părinții care trasează prea multe indicații, vor obține niște buni executanți din copiii lor, dar aceștia vor fi înhibați să inițieze ei o acțiune.

Află mai mult Cum să fii un părinte mai bun? Cele 4 responsabilități majore ale unui părinte

De ce este importantă vârsta de 2 ani pentru motivația de a învăța?

A fost studiată importanța reacției pe care mama o are față de copil, feedback-ul pe care îl dă aceasta la comportamentul copilului. Ce efect are asupra motivației copilului de a se angaja în diferite activități?

Studiul „Mastery Motivation and Self-Evaluative Affect in Toddlers” publicat în revista Child Development a inclus analiza unui grup de mame cu copii în vârstă de 24 de luni.

Sarcina a fost de a rezolva un puzzle mai complicat pentru vârsta de 2 ani la care copiii trebuia să fie ajutați de mame.

A fost analizat comportamentul matern din punct de vedere al:

  • stilului
  • tipului de reacție pe care au avut-o față de copil

De exemplu, unele mame au preluat controlul și au luat piesele de puzzle din mâna copilului. Altele au știut să acționeze blând: ” Unde crezi că ar trebui pusă acea piesă?”

De asemenea, unele mame au oferit un feedback pozitiv: „Ești destept!”, „Ești o fată bună!”. Alte mame au acționat negativ: „Ești leneș!”, „Nu așa se face!”.

Analiza lotului de mămici și copii a fost reluată la 36 de luni.

Află mai mult Mama grijulie și atentă influențează decisiv inteligența copilului

Ce concluzii a avut studiul?

La vârsta de 2 ani copilul începe să-și dezvolte conștiința de sine (self-system). Acest concept se referă la:

  • cum se vede pe sine copilul
  • daca alege să se implice într-o activitate
  • cum răspunde la provocări și la eșecul din diferite activități

Această percepție de sine a copilului de 2 ani este rudimentară, este la începutul evoluției ei. De aceea, reacția mamei este importantă.

Reacția negativă și critică a mamei față de acțiunile copilului stimulează sentimentul de rușine al acestuia. Scade și tendința de a se implica în diferite activități, deci scade motivația.

Dacă reacția negativă a mamei se asociază și cu afecte negative (se enervează, ridică tonul, are mimica și gestica agresive), efectul asupra copilului este și mai grav. Copilul se va autoaprecia așa cum o face și mama: negativ.

Reacția pozitivă a mamei, cu mesaje de încurajare, are efect invers și motivația și perseverența copilului cresc.

Emoțiile materne au un efect imediat și profund asupra comportamentului copilului.

Asta se întâmplă la orice vârstă, nu doar la 2 ani. Dar, vârsta de 2 ani este critică pentru că este vârsta la care copilul își conturează imaginea despre sine. Și are tendința să o construiască ca fiind negativă.

Are tendința să se vadă pe sine fără calități și fără merite dacă mama are reacții constant negative, critice și însoțite de manifestări nervoase.

Deci să ne creștem copii cu calm. Așa cum ne spune și Daniel Goleman în „Inteligența emoțională”, toate emoțiile sunt contagioase. Se transmit ușor în jurul nostru și ar trebui să știm să le controlăm pentru a nu face rău.

Cum să convingi copilul să citească?

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente