Necroza de cap femural poate fi cauza durerii de șold

Necroza de cap femural apare prin întreruperea fluxului de sânge către partea superioară a femurului, în zona articulației șoldului. Osul nemaifiind hrănit corespunzător o parte din țesutul osos moare și articulația se deteriorează progresiv apărând coxartroza și durerea de șold. Afecțiunea apare mai frecvent la bărbați și la vârste între 40-65 ani.

Capul femural este porțiunea din femur care participă la articulația șoldului. Necrozarea acestei porțiune compromite articulația.

Necroza de cap femural: Simptome

necroza de cap femural

Durerea de șold este primul simptom. Este resimțită ca o durere constantă uneori severă, care apare inghinal sau în fesă.

Boala evoluează în 4 stadii și progresiv devin tot mai dificile menținerea poziției verticale și mersul. Mișcările sunt însoțite de durere.

Progresia bolii durează câteva luni- 1 an.

Deoarece este implicat numai capul femurului, inițial mobilitatea articulației este destul de bună, deși există durere. Pe măsură ce boala progresează și articulația se distruge, se pierde mobilitatea, articulația devine tot mai rigidă.

Este importantă descoperirea ei cât mai devreme deoarece tratamentul rapid este urmat de o evoluție mai bună.

Află mai mult Durerea de șold: Remedii pentru acasă

Analize

Medicul pune diagnosticul observând simptomele și semnele și folosind studiul imagistic: radiografia și rezonanța magnetică nucleară (RMN).

Modificările inițiale pot să nu fie vizibile pe radiografie, dar se văd la RMN.

Necroza cap femural (vezi săgețile). Credit: OrthoInfo

Tot la RMN se poate observa ce grad de afectare a osului este și dacă există un debut al bolii și la șoldul opus care încă nu doare.

De ce apare necroza de cap femural?

Traumatismele cu fractură de col femural sau dislocarea șoldului pot afecta vasele de sânge care hrănesc articulația. Ulterior apare necroza.

Dacă nu există un traumatism, atunci trebuie luate în calcul alte cauze:

Necroza de cap femural: Tratament

Scopurile tratamentului sunt de a îmbunătăți utilizarea articulației și a opri progresia bolii.

Terapia durerii

Se indică de obicei antiinflamatoare nesteroidiene cum este etoricoxib (Arcoxia). Etoricoxib face parte din inhibitorii selectivi de COX-2 cu efecte secundare gastrice mai reduse.

Se întrerupe tratamentul cu corticosteroizi și se înlocuiește cu alte terapii dacă este necesar. Corticosteroizii reprezintă una din cauzele majore de necroză a capului femural.

Află mai mult Antiinflamatoare: 10 informații utile înainte de a le folosi

Tratamentul chirurgical

Metodele chirurgicale sunt cele mai eficiente.

Decompresia sau forajul

Decompresia presupune efectuarea câtorva găuri de mici dimensiuni la nivelul osului, cu ajutorul unui burghiu. Scopul este crearea unor canale la nivelul capului femural care să permită revascularizarea, apariția de noi vase de sânge.

Dacă diagnosticul a fost stabilit la debutul bolii, metoda decompresiei este eficientă. Conduce la dispariția durerii și poate preveni apariția coxartrozei.

Proteza de șold sau artroplastia de șold

Dacă boala este avansată se practică înlocuirea articulației cu o proteză metalică pentru a restabili mobilitatea șoldului și a scăpa de durere.

Durerea de șold: Cauze și soluții eficiente

Bibliografie
  • American Academy of Orthopaedic Surgeon. Osteonecrosis of the Hip
  • Osteonecrosis. National Institutes of Arthritis and Musculoskeletal and Skin Diseases (NIAMS). June 2009.
- Anunț -

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

urina cu sange sau hematuria

Urina cu sânge (hematuria): ce afecțiuni semnalează?

0
Hematuria macroscopica sau urina cu sânge este un simptom alarmant care totdeauna trebuie luat în serios. Poate indica o afecțiune gravă cum este cancerul renal. De aceea prezentarea la medicul urolog este obligatorie cât...
durere de omoplat

Durere de omoplat: poate fi o urgență?

0
Durere de omoplat, durere între omoplați, durere la mijlocul spatelui pot însemna o poziție incorectă la somn, o postură incorectă la birou, dar și infarct de miocard sau cancer pulmonar. Omoplatul sau scapula este osul...
lichide indicate la diabet

Ce lichide poți consuma dacă ai diabet?

0
Ce lichide alegi este la fel de important ca și ceea ce mănânci atunci când ai diabet. Un singur pahar de suc de fructe poate influența semnificativ glicemia și poți observa efectul dacă monitorizezi...

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,349FaniÎmi place
2,482CititoriConectați-vă
23,214CititoriConectați-vă
- Anunț -