Noduli tiroidieni. De ce apar nodulii tiroidieni? Ce simptome produc? Există risc de cancer tiroidian? Ce tratament există pentru noduli tiroidieni?
Nodulii tiroidieni sunt formațiuni solide sau pline cu lichid, care se dezvoltă în interiorul tiroidei – glanda situată la baza gâtului.
Majoritatea nodulilor tiroidieni nu creează probleme și pot să nu provoace simptome.
Un procent relativ redus de cazuri se găsesc la originea cancerului tiroidian.
Tratamentul depinde de dimensiunile și tipul de noduli.
Noduli tiroidieni: Simptome
Nodulii tiroidieni de dimensiuni mici pot să nu provoace niciun simptom.
Când cresc în dimensiuni:
- pot fi palpabili
- pot fi vizibili
- pot comprima căile respiratorii și esofagul, provocând dificultăți la înghițire sau tulburări respiratorii.
Dacă nodulii secretă și un exces de TIROXINĂ, atunci apar fenomene de hipertiroidism:
- scădere inexplicabilă în greutate
- transpirații excesive
- tremor
- nervozitate
- ritm cardiac rapid, palpitații
Dacă nodulii tiroidieni sunt maligni (cancer), nu putem să depistăm după simptome. Cei mai mulți noduli tiroidieni maligni sunt de dimensiuni mici și cresc încet.
Cancerele tiroidiene agresive sunt rare, dar în acest caz, nodulii sunt mari, duri la palpare, nu pot fi mobilizați sub piele ( rămân nemișcați când încercăm să palpăm) și cresc foarte rapid.
Află mai mult ⮕ Hipertiroidie: simptome, analize, tratament
Din ce cauze pot apărea noduli tiroidieni?
⧫ deficitul de iod din alimentație
⧫ adenomul tiroidian – este o tumoră benignă care poate crea probleme dacă crește în dimensiuni sau dacă produce în exces hormoni tiroidieni.
Nu este clară cauza pentru care apare acest exces de țesut tiroidian ce formează adenomul
⧫ chisturi tiroidiene – cavități cu lichid sau cu conținut mixt (solid și lichid)- pot rezulta prin degenerarea unui adenom tiroidian ( descris mai sus).
Chisturile sunt, de obicei, benigne, dar pot avea componente maligne în interior.
⧫ inflamația cronică a tiroidei (tiroidita) poate produce ca efect nodulii tiroidieni; cel mai frecvent se însoțește de reducerea activității glandei, cu hipotiroidism.
⧫ gușa polinodulară; termenul de gușă se folosește pentru a denumi o tiroidă mărită în totalitate.
Poate fi provocată de deficitul de iod sau de alte cauze; dar nu este foarte clar de ce în interiorul ei apar noduli
⧫ cancerul tiroidian – chiar dacă nodulii maligni (cancer) sunt rari, ar trebui luați în calcul dacă apar în următoarele condiții:
- vârsta sub 30 ani sau peste 60 ani
- femei
- expunere la radiații
Află mai mult ⮕ Cât timp trebuie să iei tratament pentru tiroidită?
Cum stabilește medicul dacă nodulii tiroidieni reprezintă cancer tiroidian sau nu?
Medicul va analiza datele obținute din următoarele investigații:
Examen fizic:
- nodulii sunt sau nu palpabili
- provoacă sau nu tulburări de înghițire sau respiratorii
- există sau nu semne de hipertiroidie: ritm cardiac rapid, tremor, nervozitate, transpirații etc
Determinarea nivelului de hormoni din sânge
- tiroxina și triiodotironina (T3 și T4)
- TSH
Puncție- biopsie sub ghidaj ecografic
- se aspiră cu un ac conținut din noduli și se efectuează o biopsie care va confirma dacă nodulii sunt maligni/ benigni
Află mai mult ⮕ Ce medicamente modifică rezultatele TSH, T3 și T4?
Ce tratament poate propune medicul?
Pentru nodulii benigni:
-pot fi urmăriți doar, cu examinare clinică și teste hormonale periodice; se poate repeta biopsia dacă nodulii cresc
-tratament chirurgical dacă nodulii sunt mari sau este gușă polinodulară, dacă apar tulburări la înghițire sau respiratorii din cauza aceasta
-tratamentul hipertiroidiei, dacă nodulii produc hormoni în exces
Pentru nodulii maligni:
-tratament chirurgical: se îndepărtează tiroida în totalitate (tiroidectomie totală) și se va administra toată viața aport hormonal (levotiroxină) care să suplinească funcția tiroidei.
⮕ Tiroida și oboseala exagerată: Ghid Vizual
Surse
- Treatment of an Over-active or Enlarged Thyroid Gland with Radioactive Iodine – British Thyroid Foundation. Btf-thyroid.org.
- Golbert L, de Cristo AP, Faccin CS, et al. Serum TSH levels as a predictor of malignancy in thyroid nodules: A prospective study. Vicha A, ed. PLOS ONE. 2017;12(11):e0188123.