O relatie buna cu copilul devenit adult se construieste din adolescenta

Modelul de părinte pe care-l oferim în adolescență este cheia pentru a construi o relatie apropiată și caldă când copilul devine tânăr adult. Este concluzia unui studiu recent publicat în Developmental psychology.

Studiul este unul din primele care examinează importanța implicării parentale, a căldurii pe care o oferă părintele menținând, în același timp, o disciplină eficientă în adolescență.

Cercetarea a luat în calcul peste 1600 de participanți și a urmărit evoluția relației părinte-copil pe o durată lungă de timp: de la copilul de clasa a-6-a și până la 22 ani.

” Cercetarea noastră a arătat că stilul de parenting se schimbă mult când copilul devine adolescent: părinții arată adesea mai puțină căldură și afecțiune, petrec mai puțin timp cu adolescenții și devin mult mai radicali în aplicarea disciplinei”, spune Greg Fosco, profesor la Penn State University și autor principal.

Părinții care au fost capabili să practice un parenting pozitiv și să se mențină implicați au reușit să creeze un fundament pentru o relatie bună când copilul a devenit tânăr adult.

Cum să te menții implicat ca părinte dacă vrei să construiești o relatie bună și de durată cu copilul?

Să te menții implicat când copilul devine adolescent e diferit față de primii ani de părinte. Este o provocare deoarece adolescentul este dornic de independență și de relația cu cei de vârsta lui.

Bazat pe studiul efectuat, autorii sugerează mai multe tipuri de activități:

  • să facem sport împreună
  • să ieșim din când în când împreună la o masă în oraș
  • să gătim împreună
  • să implicăm adolescentul în treburile casei care se pot face împreună

Aceste activități sunt și prilejuri de a afla ce se mai întâmplă la școală, ce prieteni frecventează, ce preocupări are grupul din care face parte.

Este foarte important să și spui Te iubesc copilului, chiar dacă este de la sine înțeles și crezi că știe.

De asemenea, mai mult decât în copilăria mică, este important să ne păstrăm calmul și să evităm strigătele și pedepsele severe. Adolescenții au nevoie să se simtă respectați și tratați ca niște adulți.

Se ivesc în familie și situații în care adolescentul poate participa la luarea unei decizii. De exemplu, unde se merge în concediu. Dacă tânărul este implicat în decizii atunci respectă mai ușor programul și regulile familiei.

Află mai mult Adolescenții: de ce sunt mai tentați să riște?

Parentingul este mai important decât școala și în ceea ce privește performanțele academice

Un alt studiu recent atrage atenția că relatia părinte-copil și implicarea părinților este determinantă și pentru performanțele academice ale adolescentului și tânărului.

Studiul este intitulat: Contează capitalul de acasă mai mult decât capitalul școlar?

Tinerii cu cu capital social familial bun au rezultatele academice cele mai bune, spun cercetătorii.

Capitalul social familial este definit de calitatea legăturii cu părinții, încrederea în părinți, menținerea deschisă a liniilor de comunicare.

Părinții verifică temele, participă la evenimente școlare și nu o fac neapărat doar pentru rezultatele academice ale copiilor lor. Ci și pentru că astfel se construiește o relatie bună pe termen lung.

Cum să construiești cu tinerii o relație bazată pe încredere

Surse

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente