Pietre la rinichi. Ce alimente ar trebui să eviți?

Litiaza renală este o afecțiune frecventă: 1 din 10 persoane face pietre la rinichi. Iar riscul de recidivă este mare. Prevenirea apariției litiazei este posibilă dacă suntem atenți la hidratare și la dietă.

Apariția pietrelor la rinichi depinde de factori genetici, dar și de dietă și factorii de mediu, cum ar fi climatul excesiv de cald.

Pietre la rinichi: prevenire prin alimentație

1. Hidratare

Hidratarea suficientă este cea mai bună metodă de prevenire a litiazei renale. 
Iar apa este cea mai bună alegere.

Câtă apă trebuie să consumi?

Orientativ: bărbații trebuie să consume 3,7 l de apă pe zi, iar femeile 2,7 l de apă/ zi.

Din această cantitate, 20% o luăm din alimente. Iar necesarul variază și în funcție de alți factori cum sunt activitatea fizică sau temperatura ambiantă.

De aceea, cel mai eficient mod de a ne stabili gradul de hidratare este culoarea urinei. Urina de culoare galben-pai și în cantitate de 2,5-3 litri/ zi garantează o hidratare corectă.

Persoanele cu diabet și care au frecvent hiperglicemie (valori peste 140 mg/dl) pot suferi de deshidratare. Glicemia mare atrage după sine eliminarea unor cantități crescute de apă care trebuie înlocuită prin consum.

Consumul de cafea poate fi o cauză de deshidratare. Pentru a evita acest lucru, regula este să consumăm 1 cană și jumătate de apă după ce am băut o cană de cafea.

2. Reducerea aportului de sodiu (sare)

Studiile științifice au demonstrat că dieta DASH elaborată pentru persoane cu hipertensiune arterială poate reduce și riscul de litiază renală.

Acest tip de dietă respectă principiile dietei mediteraneene, dar prevede un consum de sare de maximum 2,3g/ zi (mai puțin de o linguriță).

Este demonstrat că reducerea consumului de sare și proteine animale la persoanele care au eliminare excesivă de calciu în urină (hipercalciurie) reduce substanțial riscul de reapariție a litiazei.

Află mai mult Exces de calciu în urină: cauze și soluții

3. Menținerea greutății corporale

Obezitatea crește riscul de pietre la rinichi. Consumul de alimente ultraprocesate, fast-food, este una din cauzele pentru care a crescut mult în ultimele decade și incidența litiazei renale.

Obezitatea la copii este una din cauzele pentru care apar pietre la rinichi și la această categorie de vârstă.

Pentru schimbarea stilului de alimentație sunt necesare voința și o bună informare. Când aceste ingrediente sunt insuficiente, apelați la un nutriționist.

Află mai mult Fasting intermitent: dieta de slăbit cu beneficii metabolice

4. Ce alimente să eviți dacă ai avut pietre la rinichi?

Este necesar să fim atenți ce mâncăm dacă am avut pietre la rinichi și compoziția acestora a fost una din următoarele:
-oxalat de calciu
-fosfat de calciu
acid uric
-cistina
-struvit

Calculi de oxalat de calciu

Prevenire:

Reducem oxalatul: evităm nuci, alune, migdale, caju, spanac, tărâțe de grâu, ceai negru.

Reducem sodiul: doza de sare recomandată pentru 1 zi este sub 2300 mg; 1 linguriță de sare are 2325 mg.

Menținem calciul: chiar dacă sună paradoxal, calciul poate bloca alte substanțe care ar putea genera pietre; aportul zilnic de calciu trebuie să fie normal și nu scăzut așa cum ne-am aștepta pentru acest tip de calculi renali.

Necesarul zilnic de calciu este de 1000-1200 mg. Absorbția calciului depinde de vitamina D.

Află mai mult 10 surse de calciu în afară de lactate

Calculi de fosfat de calciu

Prevenire:

Reducem sodiul: evităm mai ales alimente procesate și fast-food, care au conținut mare de sare. Amestecurile de condimente (de tipul ”condimente pentru sarmale”, ”condimente pentru grătar”ș.a.) au conținut mare de sare.

Verificați eticheta produsului:
-sare puțină înseamnă 5% sau sub această valoare
-denumiri sub care se ascunde sodiu: bicarbonat de sodiu, praf de copt, monoglutamat, disodium fosfat, sodium nitrat

Reducem proteinele animale

Menținem calciul: aportul zilnic de calciu trebuie să fie normal

Este greșită ideea că trebuie să evitați calciul dacă ați avut calculi de oxalat sau fosfat de calciu. Sunt ideale sursele vegetale de calciu: cereale, pâine, unele tipuri de fasole boabe, unele fructe și legume.

Aportul excesiv de calciu prin suplimente cu calciu și vitamina D trebuie evitat.

Află mai mult 10 alimente bogate în proteine, în afară de carne

Calculi de acid uric

Prevenire:

Reducem proteinele animale: este măsura de bază; aportul de proteine necesar zilnic trebuie asigurat din surse vegetale.

Cele mai bune surse vegetale de proteine: fasole, mazăre, linte, soia (lapte de soia, tofu etc), toate tipurile de nuci (alune, caju, fistic, unt de arahide), semințe de floarea soarelui.

Slăbim sănătos, schimbând alimentele alese, dar și dimensiunea porțiilor. Pierderea kg în plus este esențială pentru persoanele cu litiază urică.

Află mai mult Acid uric crescut: semne, depistare, tratament

Calculi de cistina

Prevenire:

Hidratarea este esențială: apa în cantitate mai mare decât cea recomandată celor cu alte tipuri de pietre.

Cea mai simplă metodă să-ți impui un consum de apă adecvat este să bei o cană la fiecare oră. În primele zile va fi mai greu, dar ulterior, mecanismul setei te va ajuta.

Fructe și legume. Incidența calculilor de cistină crește dacă urina are un pH acid. Consumul de carne determină pH-ul acid al urinei, dar dieta vegetariană poate alcaliniza urina.

Calculi de struvit

Calculii de struvit apar atunci când există infecții urinare. Amoniul produs de bacterii creează o urină excesiv de alcalină.

Prevenire:

tratarea infecțiilor urinare cu antibiotic. Infecțiile urinare se limitează uneori la vezica urinară (cistita), dar pot progresa și către rinichi. E. coli este bacteria cel mai frecvent implicată.

hidratarea eficientă. Urina închisă la culoare și în cantitate redusă (sub 1,5-2l/ zi) înseamnă că nu am băut suficientă apă.

Află mai mult Antiseptic urinar la fel de eficient ca antibioticele pentru infecție urinară

De reținut despre pietre la rinichi

Cine a făcut pietre la rinichi o dată, are risc crescut de recidivă.

Factorii genetici care cresc riscul există, dar nu sunt determinanți. Hidratarea, dieta și climatul depășesc importanța factorilor genetici în apariția litiazei.

Aportul zilnic de apă poate fi crescut progresiv dacă acorzi atenție hidratării. Culoarea urinei este cel mai bun indicator al hidratării.

Compoziția calculilor dictează alegerea alimentelor. Calculii care au calciu în compoziție nu presupun eliminarea calciului din dietă.

Cum îți dai seama că ai pietre la rinichi?

Bibliografie

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente