Anunțuri publicitare
aug. 12, 2018 Servus Expert Educație, Lecția zilei Niciun comentariu

Poveste despre prietenii imaginari ai copiilor

Cine sunt prietenii imaginari?

”Imaginația face parte din viața noastră. Am putea spune că ea creează al doilea univers înăuntrul minții noastre. Inventăm animale care nu există și evenimente care nu există. Rescriem alternative ale istoriei trecute, construim utopii morale și sociale, creăm artă fantastică, medităm la ce am fi putut face sau la ce am fi putut deveni”, spune Stephen T. Asma – autorul cărții ”The evolution of imagination” (2017).

Prietenii imaginari fac parte din acest ”al doilea univers” al minții noastre. Dar de ce îi plăsmuiesc copiii? Au vreo semnificație raportată la psihicul lor?

De ce plăsmuiesc copiii prietenii imaginari ?

Sophie Elmhirst, jurnalistă la ” New Statesman”, a participat ”împreună” cu prietenii ei imaginari la o cercetare pe această temă și iată ce ne povestește.

Nimeni din familia mea nu știe de unde veneau numele lor, cu excepția mea. Temmy era băiat, Clugga era fetiță. Mi-i amintesc acum ca pe niște verișori îndepărtați pe care nu i-ai mai văzut din copilărie. Erau prietenii mei, companioni constanți. Aș putea să vă spun cum arătau, erau reali pentru mine! Știam că eu îi construisem, dar , cu toate acestea, erau prezenți emoțional și cognitiv; fizic absenți, dar psihologic prezenți.

Mama crede că Temmy și Clugga s-au născut camecanism de apărare(eram cea mai mică din 4 frați) și o necesitate de a avea companie (cea mai apropiată ca vârstă dintre surori era la 6 ani distanță). Ei au fost totodată șmecheria cu care scăpam de a exersa la vioară. Am început să studiez instrumentul la 3 ani și am insistat ca și prietenii mei imaginari să învețe. Așa că eu și mama stăteam într-o tăcere politicoasă până ce ei, pe rând, își exersau gamele.

Ce fac părinții?

Mama, de asemenea cea mai mică din 4 frați, era aproape irațional de răbdătoare și iertătoare în fața pretențiilor lor. Le făcea loc în mașină, era atentă dacă vreunul rămânea în spate. Acum, când îmi povestește, sunt stupefiată. Trișa patologic, susținând o irealitate. Erau momente, spune ea, când se întreba dacă nu a înnebunit. De exemplu, când unul din prietenii imaginari ”făcea” o greșeală în timp ce exersa la vioară și ea îl punea să repete. Dar și ea avusese un prieten imaginar și probabil asta a ajutat mult.

Nu de mult am luat parte la o cercetare despre prietenii imaginari condusă de psihologii Karen Major și Ed Baines de la Institute of Education din Londra. A fost ceva puțin ciudat să completez un chestionar, la vârsta de 31 de ani, despre Temmy și Clugga. De ce cred eu că i-am creat? Câți ani aveam când au venit? Cât timp au stat? Îmi creau vreun inconvenient?

Ce răspund adulții când este vorba despre prietenii imaginari din copilărie ?

La multe din întrebări nu am avut un răspuns definitiv: ei fuseseră pur și simplu acolo, un fapt incontestabil și indiscutabil.

Acum mă simt chiar mândră de ei, în sensul că e ceva extrem de plăcut să te uiți înapoi la copilăria ta și să descoperi ceva excepțional în ea.

Deși, nu e nimic excepțional apropo de prietenii imaginari – mulți dintre copii au. Potrivit sondajului lui Major și Baines, din 594 de adulți care spun că au avut prieteni imaginari, 81% îi pierd până la vârsta de 10 ani. Marea majoritate au aspect uman (68%), dar sunt și animale (15%) si, un număr redus (pe care imediat am devenit geloasă), cei care au puteri magice.

Care sunt motivele apariției prietenilor imaginari?

Motivele pentru care copiii au prieteni imaginari sunt la fel de diferite ca și copiii care îi au. Major a analizat lucrările lui Donald Winnicott, psihanalist și pediatru de la mijlocul secolului 20, pentru o posibilă explicație unificatoare. Winnicott a dezvoltat teoria ”obiectelor tranziționale” – păturica confortabilă sau jucăria care încurajează copilul când este singur și îl ajută să adoarmă.

Prietenii imaginari se crede că fac parte din aceeași categorie. Ei ajută copiii să-și găseească un sens, îi acompaniază pe parcursul anilor de dezvoltare și sfârșesc prin a deveni individualități de sine stătătoare, independente de mama lor. Ei sunt prin definiție temporari: servesc unui scop și apoi sunt îndepărtați.

Deci ce se întâmplă cu prietenii imaginari?

Ei sunt abandonați, înghețați în timp, exportați către amintiri și anecdote. Un studiu al Universității Oregon condus de psihologii Marjorie Taylor și Candice Mottweiler și aparut în American Journal of Play în 2008, îi întreabă pe copiii cu prieteni imaginari unde se duc aceștia atunci când nu-i însoțesc.

”Ei se duc în capul meu” spune un copil de 5 ani. Și altul: ”El se duce în mintea mea și lumea din mintea mea se cheamă Neoland…Eu am două lumi în mintea mea.”

Poate că toți avem două lumi în mintea noastră și amândouă supraviețuiesc chiar și când prietenii imaginari dispar.

Scapă prietenii imaginari de sub controlul inventatorului?

Un corespondent al invenției prietenilor imaginari pentru vârsta adultă este scriitorul creator de personaje, opinează autoarea articolului citând un alt studiu. Autorul inventează un personaj, dar ulterior acesta ajunge să acționeze independent, să aibă gânduri și replici personale.

Scriitorul adult, ca și copilul cu prieteni imaginari, știe că personajele sale sunt fictive. Ambii, scriitorul și copilul, știu că aceste personaje s-au născut în mintea lor. Dar ambii au suficientă credință în imaginație încât să-i respecte inocența și autonomia. Atât copiii cât și adulții capătă expertiză în domeniul imaginarului. Asta înseamnă că ei devin atât de buni în inventarea prietenilor sau a personajelor, încât nu mai sunt conștienți de procesul de creație. Prietenul sau personajul vin automat, gata formați.

Numărul scriitorilor care au avut prieteni imaginari în copilărie este dublu față de medie. Atunci poate că, peste un număr de ani, vom ține în mână o carte scrisă de propriul nostru copil dacă azi suntem suficient de îngăduitori cu prietenii din mintea lor.

Dar să încheiem tot cu Stephen T. Asma – ”The Evolution of Imagination”:

Un bun povestitor, pictor sau cântăreț poate manipula ”al doilea univers” din mintea mea, stârnind imagini și evenimente. Edgar Allan Poe, Salvador Dali (…) fac incursiuni controlate în creierul lor și aduc aceste forțe inconștiente în imagini și povestiri.

Probabil că încărcătura emoțională pe care o poartă aceste imagini și povestiri rezonează cu noi. Poate ne amintesc de prieteni imaginari prăfuiți în vreun colț de memorie.

Citește și

15 cele mai bune filme de animaţie pentru copii. GHID VIZUAL

Ebook şi Audiobook. Cărţile de poveşti şi Motivaţia de a citi a copiilor

Educaţia muzicală şi creierul copiilor

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: