Prostata: cum reacționează dacă faci sport?

Antrenamentul fizic aduce multe beneficii în general, dar uneori poate fi chiar o metodă de tratament. O singură repriză de exerciții fizice crește semnificativ producția musculară a unor proteine anti-cancer de prostata.

O cercetare a Universității Edith Cowan pe tema aceasta a arătat că, după o repriză de antrenament intens, are loc o creștere semnificativă a nivelului de miokine.

Miokinele sunt proteine produse de țesutul muscular care inhibă creșterea tumorilor și stimulează și alte mecanisme anti-cancer din organism.

Anterior, aceeași grupă de cercetători demonstrase că, la bărbații cu cancer de prostată avansat, antrenamentul fizic susținut timp de 6 luni reduce creșterea tumorii de prostata.

Efectul a fost vizibil inclusiv la persoanele cu forme incurabile de cancer aflate în tratament de mai mulți ani.

Cum ajuta sportul prostata?

Studiul actual s-a concentrat pe efectele unei singure reprize de antrenament fizic intens.

În studiu au fost incluși 9 bărbați cu cancer de prostata care au susținut o repriză de 34 min de antrenament aerobic intens. Câte o probă de sânge a fost recoltată cu 30 min înainte și după sport.

Rezultatele au arătat un nivel crescut al miokinelor anti-cancer în proba de sânge recoltată după antrenament. In vitro, efectul creșterii miokinelor a fost de a reduce cu 17% ritmul de creștere a celulelor cancerului de prostata.

După încă 30 min, miokinele au revenit la nivelul de bază.

Descoperirea noastră este importantă pentru că arată pentru prima dată că bărbații cu cancer de prostată avansat pot produce o creștere a unor molecule anti-cancer numite miokine chiar și după o singură repriză de exerciții fizice”, a spus profesorul Rob Newton, supervizorul cercetării.

” Asta ne ajută să înțelegem de ce la pacienții cu cancer care fac mișcare fizică boala progresează mai încet și supraviețuirea este mai lungă”, a mai spus el.

Cercetarea urmează să fie continuată. Încă nu se poate prescrie o doză exactă de exerciții fizice.

Ceea ce este însă cert, este că fiecare 20 min în plus de antrenament fizic contează. Este stimulată producția de miokine anti-cancer. Farmacia internă a organismului este cu atât mai productivă cu cât suntem mai activi fizic.

Află mai mult Cum se depistează la timp cancerul de prostată?

Cum să-ți reduci riscul de cancer de prostata?

Sunt factori de risc pe care nu-i poți modifica, așa cum este vârsta și moștenirea genetică. Cancerul de prostată este o afecțiune care apare la vvârste mai înaintate și riscul este crescut dacă boala a existat și la rude de gradul 1.

Dar există și factori de risc pe care îi putem reduce la timp prin mici modificări ale stilului de viață.

  • menținerea greutății corporale

Obezitatea este un factor de risc pentru tumori de prostata mult mai agresive, dar și pentru alte tipuri de cancere.

  • antrenamentul fizic constant

Sportul te ajută la menținerea greutății, dar reduce și inflamația, oriunde ar apărea, stimulează și sistemul imunitar și crește și producția de miokine anti-cancer.

  • activitatea sexuală regulată

Două studii clinice au arătat că bărbații care au ejaculare frecventă sunt mai rar diagnosticați cu cancer de prostata. Cercetările sunt în curs, iar specialiștii teoretizează că eliberarea prostatei de toxine și alte substanțe poate reduce inflamația prostatei.

  • ai grijă la nivelul vitaminei D

Multe persoane au un nivel redus al vitaminei D prin expunere insuficientă la soare. Vitamina D ne protejează de cancerul de prostata.

Specialiștii recomandă min 10 min de expunere la soare zilnic, fără creme de protecție solară, pentru a ne asigura doza necesară de vitamina D.

În lunile de toamnă-iarnă, suplimentele cu vitamina D și alimentele bogate în acest tip de nutrient pot suplini absența soarelui.

Află mai mult La cine apare mai frecvent lipsa de vitamina D?

Alimentația te poate ajuta?

Încorporează cât mai multe legume și fructe în alimentația zilnică.

Licopenul este un antioxidant puternic cu efecte dovedite de reducere a creșterii celulelor în cancerul de prostată. Roșiile sunt bogate în licopen și cantitatea de licopen crește dacă roșiile sunt preparate termic.

Unele studii susțin efectul benefic al produselor de soia și a ceaiului verde în prevenția cancerului de prostată. Mai ales la bărbații cu risc crescut.

Citește mai departe…

Prostata mărită: simptome, analize, tratament
Top 5 alimente cu licopen
4 remedii naturale pentru prevenirea cancerului de prostată
Analiza PSA pentru prostată
10 simptome de cancer la care bărbații să fie atenți

Bibliografie
  • Jin-Soo Kim, Dennis R. Taaffe, Daniel A. Galvão, Timothy D. Clay, Andrew D. Redfern, Nicolas H. Hart, Elin S. Gray, Charles J. Ryan, Stacey A. Kenfield, Fred Saad, Robert U. Newton. Acute effect of high-intensity interval aerobic exercise on serum myokine levels and resulting tumour-suppressive effect in trained patients with advanced prostate cancer. Prostate Cancer and Prostatic Diseases, 2022; DOI: 10.1038/s41391-022-00624-4
- Anunț -

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

kiwi fruct

Un fruct care ne crește rapid tonusul și buna dispoziție

0
Cercetătorii au descoperit că dispoziția psihică se poate schimba în bine dacă zilnic consumăm kiwi, un fruct bogat în vitamina C. Efectele sunt vizibile mai ales la persoanele cu deficit de vitamina C. Studiul a...
boli cardiace și depresie

Boli cardiace urmate de depresie

0
Persoanele care suferă de boli cardiace au mai frecvent depresie, iar cele cu depresie, au un risc mai mare de apariție a unei boli cardiace. Aproximativ 40% dintre cei care au avut un infarct,...
constipatia copii

11 alimente care combat constipația la copii

0
Alimentația contează când ai un copil constipat. Există alimente care combat constipația și stimulează mișcările intestinului, dar secretul este să le oferi constant, să încorporezi la fiecare masă asemenea alimente. Alimentele bogate în fibre sunt...

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,349FaniÎmi place
2,482CititoriConectați-vă
23,214CititoriConectați-vă
- Anunț -