Salată mediteraneană cu roșii și rodie, rețete mediteraneene, rețete vegetariene, rețete de post, rețete rapide, garnituri, salate, salată cu roșii și semințe de rodie, dieta mediteraneană, vegan, rețete de Paște, rețete festive
Salata mediteraneană cu roșii și rodie se poate servi ca atare, construind o cină sănătoasă alături de o felie de pâine din făină integrală. Sau poate fi garnitură la o porție de pește la grătar, dacă optăm pentru ea la prânz.
Este aspectuoasă și ne poate însoți la o masă festivă. Pe lângă aspect, aduce cu ea toate avantajele dietei mediteraneene.
Dieta mediteraneană nu este ceea ce se înțelege de obicei prin dietă. Nu presupune restricții ale nici uneia din clasele de nutrienți.
Aduce beneficii pentru care am pledat în mai multe articole de pe site. Beneficiile sunt susținute de studii științifice.
Rețeta de salată este adaptată după The Mediterranean Dish, care ne oferă și procentual calitățile ei:
vitamina C 27%, Vitamina K 15%, Vitamina A 3%, Vitamina B1 4%, Vitamina B3 3%, Vitamina E 2%, acid folic 7%, potasiu 9%, fier 3%, zinc 2%, calciu 2%, magneziu 4%.
Mai presus de datele procentuale însă, este gustul de vară și de vacanță pe care îl aduce cu ea această salată. Aromele te poartă departe, la malul apei mișcătoare, fără să închizi ochii pentru a ți-o imagina.
REȚETA DE SALATĂ MEDITERANEANĂ CU ROȘII ȘI RODIE
Ingrediente pentru 6 porții:
5 roșii și tăiate în cuburi mici
1 ardei gras verde/galben, tăiat în cuburi mici
2 șalote, tocate fin ( șalota sau ceapa franțuzească, este o specie de ceapă, de formă alungită, mult mai aromată și mai puțin iute)
semințele de la 2 rodii
10-15 frunze de mentă proaspătă, rupte
sare
Pentru dressing:
2 căței de usturoi, tocați mărunt
50 ml ulei de măsline extravirgin
2 linguri de oțet de vin alb
2 linguri suc de rodie
1 linguriță
1 linguriță cu mix de ierburi provensale(oregano, cimbru, busuioc, salvie, rozmarin)
1 linguriță de sumac (condiment cu aromă ușor fructată, gust acrișor și ușor iute, specific bucătăriei arabe) – facultativ
PREPARARE:
se mixează ingredientele pentru dressing într-un bol și se mărunțesc
se pun roșiile într-o strecurătoare deasupra unui bol, pentru a se scurge o parte din suc – etapa este facultativă
se amestecă ușor roșiile scurse cu restul ingredientelor pentru salată
se adaugă dresingul și se amestecă cu grijă, adăugând încă puțin ulei de măsline, dacă se consideră necesar, și sare după gust
(Rețeta este adaptată după The Mediterranean Dish)