Statine pentru colesterol crescut. Când sunt necesare?

Statine sunt medicamentele care scad cantitatea de LDL-colesterol (colesterol rău) produsă de ficat și eliberată în sânge. Până în prezent, statinele sunt singura clasă de medicamente pentru care există dovezi clare că scad riscul de evenimente cardiovasculare.

Organismul nostru produce 75% din colesterol. Statinele intervin și reduc producția de colesterol.

Colesterolul în exces se depune în interiorul arterelor, formează plăci de colesterol și le reduce diametrul. Alimentarea cu sânge a organelor este afectată. De asemenea, există riscul ca vasele de sânge să sufere rupturi.

Menținând colesterolul scăzut, statinele scad riscul formării plăcilor de colesterol. Și, în consecință, scad riscul de infarct miocardic și accident vascular.

Care sunt medicamentele denumite statine?

Cele mai utilizate statine sunt:

  • Atorvastatin
  • Simvastatin
  • Rosuvastatin
  • Lovastatin
  • Pitavastatin
  • Pravastatin

Uneori statinele se găsesc în combinație cu alte medicamente în aceeași tabletă:

  • simvastatin cu ezetimibe sau niacina
  • atorvastatin cu ezetimibe sau amlodipina
  • lovastatin cu niacina

Află mai mult Cât de des trebuie să verifici colesterolul?

Când este recomandat tratamentul cu statine?

Tratamentul cu statine nu ține cont numai de nivelul de colesterol. Medicul apreciază și riscul tău de a suferi un infarct sau un accident vascular și îl corelează cu valoarea LDL colesterol atunci când prescrie statine.

În urma acestei evaluări medicale poți să te încadrezi într-una din cele 4 categorii de persoane care necesită tratament cu statine.

Categoria 1

Ești în această categorie dacă ai deja arterioscleroză care a provocat:

  • boală coronariană cu angină pectorală sau infarct, ai stenturi coronariene sau o intervenție chirurgicală de bypass.
  • accident vascular cerebral
  • boala arterială periferică
  • anevrism de aortă

Categoria a-2-a

Ești în această categorie dacă ai LDL colesterol peste 189 mg/ dl

Categoria a-3-a

Ești în această categorie dacă ai diabet, chiar dacă nu ai niciuna din condițiile de la categoriile 1 și 2.

Categoria a-4-a

Ești în această categorie dacă riscul tău de a suferi un infarct sau un AVC (riscul cardiovascular) în următorii 10 ani este de peste 7,5%.

Cum se stabilește riscul cardiovascular?

Riscul cardiovascular este o metodă de apreciere a probabilității de a avea în următorii ani:

  • arterioscleroză
  • boală coronariană
  • insuficiență cardiacă
  • infarct miocardic
  • accident vascular

Instrumentul de calcul ia în considerare mai mulți factori pentru a calcula riscul.

Factori nemodificabili

  • vârsta
  • istoricul familial de boli cardiovasculare
  • antecedentele tale de boli cardiovasculare
  • sexul

Factori pe care îi poți ameliora

  • tensiunea arterială
  • diabet
  • indicele de masă corporală BMI
  • inflamația cronică
  • mișcarea fizică
  • HDL colesterol
  • fumat
  • stres
  • colesterol total

Bine de știut
Dislipidemia, diabetul, hipertensiunea și fumatul sunt principalii factori care cresc riscul de boli cardiovasculare.

Poți să-ți calculezi riscul cardiovascular AICI.

Află mai mult LDL colesterol: care sunt valorile periculoase?

Care sunt efectele secundare ale statinelor?

Statinele pot provoca efecte secundare ușoare sau moderate:

  • durere de cap
  • greață
  • amețeală
  • balonare
  • diaree
  • constipație
  • dureri musculare sau articulare

Bine de știut
Sucul de gref sau pomelo interferează cu statinele și cresc riscul apariției efectelor secundare.

Miopatia la statine (dureri musculare difuze) depinde de doză, iar aceasta poate fi modificată.

Afectarea hepatică cu creșterea transaminazelor și instalarea oboselii este rară. Statinele sunt contraindicate la persoanele cu afecțiuni hepatice active.

Apariția diabetului de tip 2 după consumul de statine este un risc ce trebuie discutat cu medicul. Persoanele care au deja probleme cu glicemia înaintea inițierii tratamentului cu statine sunt mai expuse riscului de diabet după începerea tratamentului.

Medicul poate modifica dozele sau poate schimba statinele între ele pentru a reduce efectele secundare.

Colaborarea cu medicul este esențială având în vedere că statinele sunt singura clasă de medicamente pentru care există dovezi clare de reducere a riscului de infarct și accidente vasculare.

Află mai mult Statinele și diabetul: ce riscuri reale există?

Iau doze prea mari de statine?

Dozele de statine sunt stabilite în funcție de cât de mult trebuie redus LDL colesterolul.

Se prescriu:

  • doze mici când dorim să reducem LDL cu mai puțin de 30% din valoarea de pornire.
  • doze intermediare când dorim să reducem LDL cu 30-50% față de valoarea de pornire.
  • doze mari când este necesară reducerea cu mai mult de 50% din valoarea de pornire a LDL.
StatineDoză micăDoză intermediarăDoză mare
Atorvastatin10-20 mg/ zi40-80 mg/ zi
Lovastatin20 mg/ zi40 mg/ zi
Simvastatin10 mg/ zi20-40 mg/ zi
Rosuvastatin5-10 mg/ zi20-40 mg/ zi

Află mai mult 9 metode naturale ca să scazi trigliceridele

Ce se întâmplă dacă valorile colesterolului nu scad deși iei statine?

Statinele sunt medicamentele cele mai eficiente pentru reducerea colesterolului în majoritatea cazurilor.

Dacă LDL colesterol nu scade suficient deși iei statine, medicul poate apela la alte medicamente:

Ezetimibe reduce absorbția de colesterol din intestine. Este cel mai utilizat medicament după statine.

Sechestranți de acizi biliari ajută intestinul să scape de excesul de colesterol. Exemple: colestiramina, colestipol.

Inhibitori PCSK9 scad LDL colesterol prin inhibarea unei proteine hepatice implicate în metabolismul colesterolului. Exemple: alirocumab, evolocumab.

Fibrații scad mai ales nivelul de trigliceride și mai puțin pe cel de colesterol LDL. Exemple: gemfibrozil, clofibrat, fenofibrat.

Niacina (acid nicotinic) este o vitamina B care scade producția de grăsimi din ficat. Scade nivelul trigliceridelor și mai puțin pe al colesterolului.

Colesterol și trigliceride crescute: ce este de făcut?

- Anunț -

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

kiwi fruct

Un fruct care ne crește rapid tonusul și buna dispoziție

0
Cercetătorii au descoperit că dispoziția psihică se poate schimba în bine dacă zilnic consumăm kiwi, un fruct bogat în vitamina C. Efectele sunt vizibile mai ales la persoanele cu deficit de vitamina C. Studiul a...
boli cardiace și depresie

Boli cardiace urmate de depresie

0
Persoanele care suferă de boli cardiace au mai frecvent depresie, iar cele cu depresie, au un risc mai mare de apariție a unei boli cardiace. Aproximativ 40% dintre cei care au avut un infarct,...
constipatia copii

11 alimente care combat constipația la copii

0
Alimentația contează când ai un copil constipat. Există alimente care combat constipația și stimulează mișcările intestinului, dar secretul este să le oferi constant, să încorporezi la fiecare masă asemenea alimente. Alimentele bogate în fibre sunt...

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,349FaniÎmi place
2,482CititoriConectați-vă
23,214CititoriConectați-vă
- Anunț -