∎ Tahicardie este termenul medical pentru frecvență cardiacă crescută și puls mare.
∎ Sunt multe tipuri de tahicardii, de la cele normale (creșterea frecvenței cardiace la efort) până la cele care pot provoca deces.
∎ Ritmul cardiac rapid poate fi regulat, ritmic sau neregulat (aritmie).
De la ce valoare a ritmului cardiac este considerată tahicardia?
Se consideră tahicardie ritmul bătăilor cardiace peste 99/ min.
Frecvența bătăilor cardiace este comandată de nodul sinusal.
Nodul sinusal este o formațiune din peretele mușchiului cardiac ce emite impulsuri electrice.
Cu cât nodul sinusal emite mai multe impulsuri electrice, cu atât ritmul inimii este mai rapid.
Tahicardie cu ritm cardiac regulat, ritmic
Dacă ritmul cardiac este rapid, dar ritmic și regulat vorbim de tahicardie sinusală.
Tahicardia sinusală generează și puls mare.
Pulsul reprezintă perceperea bătăilor cardiace la nivelul unei artere periferice.
Tahicardia sinusală apare cel mai frecvent la efort și atunci când facem sport.
Poate apărea puls rapid și în anumite afecțiuni: embolia pulmonară, insuficiența cardiacă sau hipertiroidism. Alteori nu se cunoaște cauza.
Tahicardie cu ritm cardiac neregulat, aritmic
Dacă ritmul cardiac este rapid și neregulat este vorba despre o aritmie. Tahicadiile însoțite de aritmie se datorează totdeauna unei afecțiuni. Nu pot apărea în condiții normale.
Sunt două tipuri de tahicardii cu ritm cardiac neregulat:
∎ Tahicardia supraventriculară
Aritmia are originea în atriile cordului. Frecvent apare brusc și se termină brusc.
Tahicardia supraventriculară (TSV) poate fi percepută: palpitații, anxietate, amețeală, tulburări de respirație.
TSV poate apărea la persoane tinere aparent sănătoase. Cauza trebuie identificată.
TSV se poate trata eficient. Uneori poate fi complet vindecată printr-o procedură numită ablație cardiacă.
De aceea, oricine are TSV trebuie să apeleze la medicul cardiolog.
La vârstnici, cea mai frecventă TSV este fibrilația atrială.
∎ Tahicardia ventriculară și Fibrilația ventriculară
Ambele aritmii au originea în ventriculii cardiaci. Sunt tahicardii periculoase deoarece pot pune viața în pericol. Apar atunci când cordul este bolnav și există insuficiență cardiacă sau boli coronariene.
Cea mai periculoasă este fibrilația ventriculară la care ritmul cardiac devine complet haotic.
Inima nu se mai contractă pentru a pompa sângele vital. Decesul poate surveni în câteva minute prin stop cardiac.
Tahicardia ventriculară este potențial periculoasă, dar inima continuă să se contracte totuși.
Poate fi percepută: palpitații, amețeală, pierderea stării de conștiență.
Poate degenera în fibrilație ventriculară cu stop cardiac.
Mai rar aceste aritmii apar la persoane tinere, aparent sănătoase. Au un substrat anormal de fiecare dată când apar. Consultul cardiologic este obligatoriu pentru a lămuri cauza.
⮕ De ce vremea rece agravează problemele cardiace?
Surse
- J Interv Card Electrophysiol.Heart failure as a substrate and trigger for ventricular tachycardia, 2019
- American Heart Association. Ventricular fibrillation.
- J Am Coll Cardiol. 2017 AHA/ACC/HRS Guideline for Management of Patients With Ventricular Arrhythmias and the Prevention of Sudden Cardiac Death: A Report of the American College of Cardiology/American Heart Association Task Force on Clinical Practice Guidelines and the Heart Rhythm Society,2018