Tensiunea arterială ușor mărită. Primele măsuri recomandate

Hipertensiunea arterială (HTA) este pe loc fruntaș pe lista cauzelor de deces prematur. În lume, peste 1 miliard de persoane au tensiunea arterială crescută, iar dintre acestea, 150 milioane doar în Europa Centrală și de Est.

Ghidul European pentru Managementul Hipertensiunii face precizări cu privire la toate categoriile de persoane cu HTA.

Vom extrage în acest ghid doar situația celor la care tensiunea arterială este ușor crescută.

Concepții greșite și foarte răspândite despre valoarea tensiunii arteriale

Mulți dintre noi ajung la consecințele HTA netratate, cum este accidentul vascular cerebral, deoarece se conduc după idei greșite de tipul:

am tensiunea mare, dar mă simt bine
am avut tensiunea mare doar o singură dată, când am fost la medic
am luat tratamentul prescris pentru tensiune până s-a terminat cutia cu medicamente, apoi nu am mai luat, pentru că am crezut că este suficient

Află mai mult Izolarea crește riscul de HTA la femei: află de ce

Ce valori se consideră tensiune arterială ușor crescută?

Specialiștii europeni recomandă clasificarea valorilor tensiunii arteriale în:

Tensiunea arteriala optimă
TA sistolică <120 ; TA diastolică<80

Tensiunea arteriala normală
TA sistolică: 120-129 sau/și TA diastolică:80-84

Tensiunea arteriala ușor crescută
TA sistolică 130-139 sau/și
TA diastolică 85-89

HTA grad 1
TA sistolică 140-159 sau/și Ta diastolică 90-99

HTA grad 2
TA sistolică 160-179 sau/și TA diastolică 100-109

HTA grad 3
TA sistolică >180 sau/și TA diastolică >110

Pragul de la care Ghidul european consideră HTA este Ta sistolică peste 140 și TA diastolică peste 90.

Află mai mult Hipertensiunea: Ce efecte are asupra organismului?

Cum măsurăm corect tensiunea arterială?

Recomandările sunt:

măsurarea TA la cabinetul medical, de la vârsta de 18 ani

măsurarea TA o dată la 5 ani dacă valorile sunt normale și mai frecvent, dacă valorile sunt crescute.

efectuarea a 3 măsurători consecutive, în poziție șezând, cu brațul relaxat; se ia în considerare media ultimelor două valori.

măsurarea tensiunii arteriale pe ambele brațe
În cazul în care tensiunea arterială este diferită între cele 2 brațe, se ia în considerare valoarea cea mai mare.

se vor efectua mai multe măsurători la persoanele cu tulburare de ritm cardiac (fibrilație atrială, etc) și cu aparate omologate pentru a măsura tensiunea la aritmici

Află mai mult Hipertensiunea arterială și diabetul: de ce se asociază frecvent?

Este bine să măsurăm tensiunea arterială acasă?

Da, este utilă auto-măsurarea tensiunii arteriale cu aparatele semiautomate:

  • suntem mai relaxați acasă
  • putem face determinări repetate care să pună în evidență variabilitatea zilnică
  • devenim mai conștienți de importanța tratamentului și a schimbării stilului de viață

Recomandările sunt:

măsurarea tensiunii arteriale 3 zile la rând (preferabil 6-7) înainte de a merge la cabinet și notarea valorilor pentru comparație

respectarea acelorași condiții de la cabinet: poziție șezândă, brațul în repaus, 3 determinări consecutive, pe ambele brațe

măsurarea tensiunii arteriale dimineața și seara

De obicei, valorile obținute la domiciliu sunt mai mici decât cele măsurate la cabinet, deoarece dispare efectul de ”halat alb” ( hipertensiunea ”de halat alb”).

Oportunitatea tratamentului se consideră după valorile obținute la cabinet sau după valorile măsurate repetat la domiciliu.

Aparatele semiautomate folosite la domiciliu nu sunt, de obicei, omologate pentru persoane cu tulburări de ritm cardiac. Măsurarea tensiunii arteriale la domiciliu, la aceste persoane, poate fi eronată.

Află mai mult Cum se ia tensiunea corect cu aparat automat?

Este necesar tratament medicamentos la valori de 130-139/ 85-89?

Recomandările sunt:

  • modificarea stilului de viață
  • începerea tratamentului medicamentos doar dacă ne încadrăm în clasa de risc cardiovascular foarte înalt ( boală cardiovasculară deja instalată, în special arterioscleroza coronariană)

Valorile pe care trebuie să le menținem cu modificări ale stilului de viață și cu tratamentul medicamentos:

valorile normale ale TA sistolice (120-129 mmHg), la vârste sub 65 ani, dacă anterior ne-am încadrat la valorile TA ușor crescute: 130- 139/ 85- 89

valori sub 140/ 90 la cei care au deja diagnosticul de HTA indiferent de stadiu

tratamentul medicamentos nu mai este indicat a fi inițiat după vârsta de 80 ani dacă valorile TA sistolice se mențin între 140- 159; se vor administra medicamente la valori peste 160.

Află mai mult 5 minute de exerciții respiratorii zilnic: cum influențează tensiunea?

Ce poți face singur pentru a preveni stadiul de HTA?

Modificarea stilului de viață este cheia, dacă ne încadrăm încă în categoria cu tensiune arterială ușor crescută. Va fi astfel, evitată sau întârziată trecerea la stadiul 1 de HTA.

Dacă HTA este deja diagnosticată și tratată medicamentos, modificările stilului de viață vor spori eficiența tratamentului.

Tensiunea arterială ușor crescută. Primele măsuri recomandate

1. Reducerea consumului de sare sub 5g/ zi ( respectiv sodiu sub 2g/ zi)

  • 1 linguriță de sare are 5g sodiu; peste această valoare se consideră ”excesiv de sărat”
  • 80% din sarea pe care o consumăm provine din produsele procesate
  • 100 g carne procesată ( salam, bacon etc) conțin 1500 mg sodiu

Află mai mult Cum influențează sarea sistemul imunitar?

2. Reducerea consumului de alcool sub 14 unități pentru bărbați și sub 8 unități pentru femei, pe săptămână

  • 1 unitate alcool echivalează cu 125 ml vin sau 250 ml bere
  • sunt de evitat episoadele de consum excesiv, chiar dacă nu sunt frecvente
  • sunt recomandate zile fără alcool în cursul unei săptâmâni

3. Dieta echilibrată

  • se recomandă adoptarea dietei mediteraneene care încorporează câteva principii de bază:
  • fructe, legume, cereale integrale
  • pește
  • grăsimi nesaturate (în special ulei de măsline)
  • produse lactate parțial degresate
  • consum redus de carne roșie (vită, porc)
  • consum redus de grăsimi saturate
  • consum moderat de alcool, în timpul meselor și, în special, vin

O serie de studii științifice au dovedit că adoptarea dietei mediteraneene duce la reducerea riscului de deces prin boli cardiovasculare și prin orice alt tip de afecțiuni.

Riscul se reduce cu aproximativ 30% după 5 ani de la adoptarea dietei mediteraneene.

Consumul de cafea are efecte benefice cardiovasculare pe termen lung.

Trebuie luat în considerare că, pe moment, crește TA. De acest fapt trebuie să țină cont cei deja diagnosticați cu HTA. Efectul cafelei, de creștere a TA, se menține aproximativ 3 ore.

Se recomandă evitarea totală a băuturilor carbogazoase îndulcite tip cola, care determină: obezitate, sindrom metabolic, diabet tip 2 și cresc riscul cardiac.

Află mai mult Dieta mediteraneană: Ce alegem? Ce evităm?

4. Controlul greutății: Indice de Masă Corporală între 20-25 și circumferința taliei sub 94 cm la bărbați și sub 80 cm la femei

Valorile sunt recomandate celor non-hipertensivi pentru a-și menține o bună TA și celor hipertensivi pentru a eficientiza tratamentul

Obezitatea determină creșterea mortalității prin boli cardiovasculare și orice alt tip de afecțiune

5. Exerciții fizice moderate ca intensitate minimum 30 min/zi, 5-7 zile/ săptămână

Se recomandă efort fizic de intensitate mică-medie, exerciții de tip izometric ( înot, ciclism, jogging, mers pe jos).

Exercițiile fizice intense, exagerate, au ca efect creșterea acută a tensiunii arteriale.

Este de preferat activitatea fizică moderată și regulată care s-a dovedit a duce la scăderea ratei generale de mortalitate cu cel puțin 15%

5. Întreruperea fumatului

Fumatul crește riscul de boli cardiovasculare și cance.

Este demonstrat că pe parcursul unei zile, fumătorii au valori ale tensiunii arteriale mai mari decât nefumătorii, chiar dacă nu sunt încă hipertensivi.

Citește mai departe…

Cum te ajută potasiul să reduci tensiunea arterială?
Tensiunea sistolică și tensiunea diastolică. Ghid de bază
Cum te afectează hipertensiunea dacă nu o tratezi?
Ceaiuri eficiente pentru hipertensiune
Tensiunea mare dimineața: cauze, riscuri, soluții eficiente

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente