Traumatisme emoţionale în copilărie: ce consecințe sunt

Evenimentele negative însoțite de traumatisme emoţionale în copilărie creează cicatrici pe termen lung, ne afectează celulele și ADN-ul și ne transformă în niște adulți bolnavi.

Aceasta este tema autoarei Donna Jackson Nakazawa în volumul ”Childhood disrupted” – 2015 după care adaptăm acest articol.

Tema lămurește, poate, întrebările unor adulți care se confruntă cu ei înșiși, dar avertizează foarte serios în legătură cu misiunea de părinte.

Misiunea de părinte

Noile descoperiri în neuroștiințe, psihologie și imunologie ne demonstrează că există o mulțime de traumatisme emoţionale. Necazurile, traumele, stresul pe care le întâmpinăm în copilărie au consecințe nebănuite în viitor.

Astăzi oamenii de știință studiază interacțiunile creier-corp. Ei deslușesc la nivel biochimic, exact, cum, stresul  pe care îl experimentăm în copilărie și adolescență, ne prinde din urmă când devenim adulți, afectându-ne corpul, celulele și chiar ADN-ul.

Stresul emoțional la adult afectează starea noastră fizică cuantificabil. Cu toții știm că atunci când suntem stresați, substanțele chimice și hormonii descărcați în circulație declanșează o reacţie de apărare (reacția de fugă sau luptă). Consecința este o avalanșă de alte reacții chimice care favorizează procesele inflamatorii.

De aceea, evenimentele stresante din perioada adultă sunt corelate cu riscul mai mare de a răci sau de a face un infarct de miocard.

Dar când copiii sau adolescenții înfruntă traumatisme emoţionale, necazuri și, în special, stres neprevăzut, ei rămân cu cicatrici adânci și de durată.

Copilăria şi efectele ei

Laura, o femeie de 46 de ani, merge pe străzile din New York cu aerul că ”Eu contez aici”. Pare că își controlează viața total. Dar istoria ei este, de fapt, plină de traumatisme emoţionale:

  • o mamă cu tulburare bipolară care mereu oscila între a o trage de păr sau a-i aduce insulte
  • un tată care le-a părăsit, mutându-se cu o altă femeie când Laura avea 15 ani
  • după plecarea tatei, boala mamei s-a accentuat: ”Mama pornea adesea o diatribă vitriolică împotriva tatei. Stăteam acolo încercând să nu o aud, dar tot corpul meu tremura înăuntru”.
  • niciodată Laura nu invita prieteni, de teamă să nu-i afle secretul: mama ei nu era ca alte mame
  • după 30 de ani, Laura spune:  ”Nu contează unde mă duc sau ce fac, de fapt sunt tot în casa mamei mele”, ”totdeauna tremurând puțin, invizibil, în profunzimea celulelor mele”.

Faptul că ceva nu este bine înăuntrul ei, se reflectă în starea ei de sănătate. În timpul unei examinări de rutină, Laura a aflat că suferă de o cardiomiopatie și că necesită implantarea unui defibrilator.

În aceste momente creierul tânăr este impins în situații stresante, repetat și fără a fi prevenit, iar hormonii de stres (Adrenalină, Cortizol) sunt repetat crescuți. Astfel anumiți markeri chimici – grupările metil – aderă la genele specifice care reglează activitatea receptorilor pentru hormonii de stres din creier.

Aceste modificări genetice împiedică abilitatea organismului de a mai bloca răspunsul la stres.

În circumstanțe ideale, un copil învață să răspundă la stres și să-și revină. Adică învată inconștient să se apere. Dar  copiii care înfruntă stres cronic și imprevizibil, suferă modificări biologice care determină o activare permanentă.

Află mai mult Cum se dezvoltă creierul copilului până la 5 ani?

Copiii care experimentează stres

Joan Kaufman, director la Child and Adolescent Research and Education (CARE) de la Yale School of Medicine a analizat recent salivă de la 2 categorii de copii:

  • copii fericiți și sănătoși
  • copii cu părinți neglijenți sau abuzivi

Copiii care experimentau stresul în mod cronic au prezentat modificări epigenetice în aproximativ 3.000 de puncte ale lanțului ADN și la un total de 23 de cromozomi.

Aceasta conduce la modificarea reacției la stres a copiilor respectivi.

Seth Pollack – profesor de psihologie și director la Child Emotion Research Lab – Universitatea Wisconsin – a identificat chiar gena responsabilă de calmarea reacției la stres.

Află mai mult 10 secrete de parenting de la experți

Ce se întâmplă de fapt?

Imaginați-vă cum corpul vostru primește printr-o perfuzie hormonii și substanțele chimice necesare pentru o reacție de apărare a organismului (reacția de fugă/lupta). Când necesitatea acestei reacţii a încetat, se întrerupe perfuzia, pentru că hormonii respectivi nu mai sunt necesari.

La acești copii este aportul acestor substanțe nu se oprește niciodată. Experimentarea stresului în copilărie modifică starea de bine pentru toată viața.

Copiii care experimentează traumatisme emoționale au nivelul de hormoni de stres crescut în fiecare zi. Este ca și cum nu există un buton OFF.

La oameni ca Laura, sistemul imunitar și endocrin sunt permanent supuse unui cocktail de substanțe substanțe pro-inflamatorii.

Chiar și la stresuri minore – o factură neașteptată, o mică neînțelegere cu partenerul, o mașină care schimbă brusc direcția pe stradă, un scârțâit de scară – apar efecte pentru toată viața lor.

Se trezesc reacționând exagerat sau nefiind capabili să își revină la stresurile inevitabile ale vieții. Ei totdeauna răspund.

Ceea ce se creează prin prezența permanentă a substanțelor inflamatorii sunt condițiile de dezvoltare a afecțiunilor de tipul: boli autoimune, boli cardiace, cancer, fibromialgie, oboseală cronică, tumori fibroide, sindrom de colon iritabil, ulcer, migrenă și astm.

Tipuri de traumatisme emoţionale

Oamenii de știință s-au preocupat de această problemă a relaţiei dintre stresul experimentat în copilărie și sănătatea adultului încă din anii 80-90.

La un studiu de amploare (17.000 de participanți) s-au pus următoarele tipuri de întrebări, care ne dau o idee despre ce tipuri de traumatisme emoționale este vorba:

  • Ai pierdut un părinte prin divorț, abandon sau din alt motiv?
  • Vreunul dintre părinți te-a înjurat, insultat, umilit?
  • A fost vreunul dintre membrii familiei depresiv sau bolnav psihic?
  • Ai avut un părinte alcoolic?
  • Ai fost victima unui abuz sexual?
  • A existat violență în familie?
  • Ai simțit că nimeni nu îți acordă protecție?
  • A fost vreunul dintre membrii familiei deținut?

Corelația dintre copilăria dificilă și bolile pe care le înfruntăm ca adulți aruncă o nouă lumină asupra felului în care vedem sănătatea și bolile.

S-a putut realiza și un scor în funcție de răspunsurile celor implicați și studiul a arătat că:

  • un scor de 4 (adică 4 răspunsuri cu DA la întrebările de mai sus), crește de 2 ori riscul de cancer
  • pentru fiecare răspuns DA crește cu 20% șansa unei boli autoimune
  • un scor de 4 crește cu 460% posibilitatea unei depresii ca adult
  • un scor de 6 reduce durata vieții cu aproximativ 20 de ani

Vincent J. Felliti, cercetătorul inițiator al studiului, afirmă:

”Timpul nu vindecă toate rănile. Timpul ascunde. Iar omul converteşte experiențele emoționale traumatice din copilărie în boli organice mai târziu, în viață.”

De ce adolescenții sunt mai tentați să riște?

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente