Prima pagină » Sănătate » VEZICA URINARA: anatomie, fiziologie, boli

VEZICA URINARA: anatomie, fiziologie, boli

Vezica urinara cum functioneaza – Anatomia vezicii urinare – Vezica urinara incontinenta – Vezica neurogena – Vezica hiperactiva – Tumori vezicale – Cistocel

Vezica urinara este un rezervor muscular aflat în pelvis, între oasele pubiene. Normal, vezica colectează urina provenită de la rinichi și o elimină prin uretră în exterior. Funcționarea normală a acestui mecanism presupune coordonarea muculaturii cu stimulii care circulă prin fibrele nervoase. În plus, intervin și factorii psihologici.

Vezica urinară : anatomie

Vezica este un organ triunghiular ca formă, situat în micul bazin (pelvis).
I se pot descrie 4 porțiuni:
-apex: zona unde se deschid ureterele ce aduc urina de la rinichi
-fundul vezicii: adică baza ei, zona care se continuă cu gâtul vezicii
-corpul vezicii: între apex și fund
-gâtul: partea cea mai îngustă și care se conectează cu uretra

Două sfinctere (intern și extern), aflate la baza vezicii, ajută la menținerea urinei în vezică până ce vezica se golește.
Vezica este un organ foarte flexibil. Peretele ei conține mai multe straturi de fibre musculare netede orientate în diferite direcții. Aceste fibre alcătuiesc împreună mușchiul detrusor al vezicii urinare.
Principala funcție a detrusorului este să se contracte și să împingă urina din vezică. Apoi se relaxează și permite din nou umplerea ei.

Interiorul vezicii este căptușit cu un strat de celule numit uroteliu.

Vezica este vascularizată (artere si vene, vase limfatice) și inervată de fibre nervoase ale sistemului nervos parasimpatic.

Vezica urinara: cum funcționează?

Vezica urinară poate acumula 300-600 ml urină. Când se atinge un volum de 400 ml, impulsurile nervoase care pleacă din peretele vezical cu informația, generează un răspuns: necesitatea de a goli vezica.

Micțiunea este comandată dintr-un centru nervos aflat în creier, la nivelul trunchiului cerebral.
Rezultatul este contractia detrusorului și relaxarea sfincterelor cu golirea vezicii.
Dar comanda de la creier poate fi blocată în mod voit. Micțiunea poate fi împiedicată prin controlul voluntar al musculaturii sfincterului extern.

Copiii golesc urina reflex, când vezica e plină. Dar, cu timpul, învață să antreneze comanda voluntară de blocare a micțiunii.

Vezica urinara: afecțiuni

Cancer vezical – este cel mai frecvent tip de cancer al aparatului urinar. Biopsia din vezică poate pune în evidență cât este de extinsă tumoarea. În funcție de extindere se decide modalitatea de tratament chirurgical.

Cistita – reprezintă inflamația mucoasei vezicale (straturile de celule care căptușesc mucoasa). Poate fi provocată de consumul unor medicamente, dar, mai frecvent, de infecția urinară.

Cistocel – ligamentele și celelalte structuri care susțin vezica din afară devin incompetente, slabe. Vezica urinară cade, ceea ce se numește prolaps vezical. Rezolvarea este chirurgicală.

Incontinența urinară – este un simptom care descrie pierderea involuntară de urină. Sunt mai multe tipuri de incontinență, diferite după cauza care o generează. Exerciții Kegel pentru fortificarea musculaturii pelvine, medicamente sau intervenția chirurgicală pot duce la rezolvarea incontinenței.

Vezica neurologică sau vezica neurogenă – provoacă fie incontinență urinară, fie retenție (urina nu poate fi eliminată). Multe boli ale sistemului nervos central sau periferic se însoțesc de vezica neurologică: secționarea măduvei spinării, scleroza multiplă, accidentul vascular, tumori cerebrale, demențe sau boala Parkinson. Afectarea fibrelor nervoase la diabetici (neuropatia diabetică) este o altă cauză importantă.

Vezica miogenică – mușchiul detrusor este afectat prin supradistensia prelungită; fibrele musculare își pierd, cu timpul, capacitatea normală de contracție. O cauză frecventă de distensie cronică a vezicii este hipertrofia benignă de prostată sau adenom de prostată.

Analize care ne arată starea vezicii urinare

1.Sumar de urină – o probă de urină este recoltată și trimisă la laborator; testarea poate detecta prezența de leucocite și bacterii, proteine sau sânge în urină.

2.Urocultura – colectarea unei probe de sânge și monitorizarea ei prin metode specifice pentru a surprinde creșterea bacteriilor în urină

3.Ecografia – metodă neinvazivă care poate vedea raporturile vezicii urinare cu organele vecine

4.Cistoscopia – medicul analizează direct mucoasa vezicală cu ajutorul unei camere de luat vederi

5.Investigații imagistice: radiografie simplă sau cu substanță de contrast; tomografie computerizată

Surse:
-Oregon State University. Urine transport and Elimination
-Medscape. Bladder Anatomy

 

Newsletter

Servus Expert oferă un rezumat gratuit săptămânal, pentru fiecare categorie, al celor mai interesante articole despre sănătate, artă, știință, cultură și alte aspecte care ne ajută să construim o viață sănătoasă și plină de sens. Primește-l și tu:

* obligatoriu