Wheezing sau respirația șuierătoare la copilul preșcolar (I)

Wheezing la copilul preșcolar sau respirația șuierătoare nu înseamnă obligatoriu că va fi mai târziu un copil cu astm bronșic. Dar există această posibilitate.

Wheezingul este simptomul cel mai specific al astmului bronșic.

Nu orice sunet respirator pe care îl auzim când copilul este răcit, este wheezing. Ascultă aici wheezingul.

Diagnosticul frecvent pe care îl poate citi părintele după ce a fost la pediatru este acela de hiperreactivitate bronșică.

Adică medicul constată simptomele unui astmatic, dar nu poate stabili diagnosticul cert de astm bronșic.

De ce este bine să fii un părinte informat în această problemă?

cunoașterea factorilor de risc de către părinți poate ajuta la prevenirea apariției oricărei afecțiuni

diagnosticul de astm la vârste sub 5 ani este incert; nu se pot practica probele respiratorii.
De aceea, medicul pediatru se bazează mult pe relatările părintelui: cum este respiratia, cum este tusea, cât de des apar episoadele de wheezing?

administrarea medicației inhalatorii ține de înțelegerea și îndemânarea părintelui.
Neadministrată corect, poate conduce medicul să o considere ineficientă și să treacă la alte medicamente, poate inutile.

administrarea medicației inhalatorii prescrisă de medic, cât mai repede după debutul episodului de wheezing, reduce din gravitate și scurtează evoluția bolii.
Un părinte precaut și informat va putea administra la timp medicația.

Află mai mult Pot animalele de companie să declanșeze astmul?

Wheezing la copilul preșcolar: ce este?

Wheezingul la vârsta preșcolară este un simptom frecvent; este respirația șuierătoare, șuieratul sesizabil în expir, care apare în timpul infecțiilor respiratorii sau în afara lor.

Este însoțit de respirație frecventă, tuse, senzație de greutate în piept. Copilul spune de obicei: ”respir greu”.

Aceste simptome apar în contextul unei infecții respiratorii sau în afara unei infecții: expunere la alergeni sau iritanți, la aer rece (schimbări climatice) efort fizic sau când copilul râde.

Cauza este hiperreactivitatea bronșică: bronhiile sunt inflamate, îngustate și aerul care trece prin ele produce un sunet asemănător celui în care suflăm printr-o țeavă foarte subțire (wheezing).

Wheezingul recurent, care reapare de 6-8 ori în decursul unui an, poate fi un semnal care anunță astmul bronșic.

La copilul mai mic de 5 ani este greu de stabilit diagnosticul: probele respiratorii pe care le poate face medicul nu sunt concludente la această vârstă.

Probabilitatea pentru copil de a deveni mai târziu astmatic este mai mare dacă:

wheezingul și tusea apar în timpul efortului fizic, când râde sau tușește și în afara unor infecții respiratorii

există și un istoric de reacții alergice (fond atopic): eczemă, rinită alergică, alergii alimentare

există rude de gradul întâi cu astm bronșic

simptomele se îmbunătățesc cu tratament și se agravează la întreruperea tratamentului.

wheezingul și tusea durează mai mult de 10 zile în timpul unei răceli.

apar mai mult de 3 episoade de wheezing pe an

wheezingul și tusea se agravează noaptea

tusea este neproductivă, se agravează la efort, la râs sau plâns, la contactul cu fumul de țigară sau aer poluat

Poți verifica riscul de a deveni astmatic al copilului tău aici.

Părinții trebuie să știe și să semnaleze medicului pediatru semnele de mai sus.

Află mai mult Copilul are respirație grea? Care sunt semnele de infecție

Wheezing la copilul preșcolar:
ce analize se pot face?

La copilul mai mare și la adult se pot face analize și teste care stabulesc diagnosticul de astm.

La copilul mai mic de 5-6 ani, probele respiratorii nu sunt concludente.

Ce va face medicul?

1. pe baza wheezingului și a simptomelor pe care le observă sau pe care le descrie părintele, stabilește diagnosticul de hipereactivitate bronșică.

2. test terapeutic

-medicul prescrie tratament inhalator pentru 2-3 luni (beta2-agoniști, de exemplu Salbutamol/ Ventolin + corticosteroizi inhalator)

-se observă evoluția simptomelor ziua și noaptea (de aceea este important ca părinții să fie informați)

-dacă simptomele dispar cu tratament și reapar la întreruperea tratamentului, se poate pune diagnosticul de astm

3.Teste de alergie

-se testează cutanat diverși alergeni sau creșterea imunoglobulinelor IgE la diferiți alergeni

-dacă testele sunt pozitive sunt șanse mari să fie astm bronșic și nu un wheezing trecător

4. Radiografia este necesară doar dacă sunt dubii că este vorba despre astm

În articolul următor vom vedea: Ce putem face ca părinți pentru a preveni reapariția wheezingului?

Wheezing la copii: semne de urgență, primele măsuri

Surse

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente