Wheezing la copii: semne de alarmă și primele măsuri (II)

Fenomenul de wheezing la copii sau respirația șuierătoare nu este un simptom rar. Cauza cea mai frecventă la copiii sun 5 ani este astmul bronșic, dar poate fi vorba și despre alergii, infecții sau reflux gastroesofagian.

În funcție de efectul pe care îl au medicamentele bronhodilatatoare, medicul stabilește dacă este vorba despre astm bronșic.

Wheezing la copii
a) semne de alarmă
b) primele măsuri până ajungem la doctor
c) prevenire

În articolul precedent am discutat ce înseamnă hipersensibilitatea bronșică sau wheezing și de ce este bine să fim informați ca părinți.

a) Wheezing la copii: Semne de alarmă

Părinții care au în grijă un copil cu wheezing trebuie să recunoască semnele de alarmă, semnele care anunță agravarea stării copilului și apariția insuficienței respiratorii.

Este bine să mergem de urgență la medic dacă:

  • copilul este stresat, agitat, respiră frecvent sau dimpotrivă, este foarte somnolent, letargic
  • tuse în timpul somnului
  • starea nu se îmbunătățește la administrarea de bronhodilatatoare inhalator
  • perioadele de acalmie de după administrarea de bronhodilatatoare (Salbutamol/ Ventolin) sunt tot mai scurte
  • copilul necesită administrarea de Salbutamol/ Ventolin repetat în decurs de câteva ore

b) Primele măsuri de aplicat acasă

Pentru copiii cu wheezing, medicul trebuie să stabilească un plan de tratament cu părinții și să-i instruiască privitor la primele măsuri de aplicat acasă.

Aceste măsuri sunt:

1.administrarea de beta-mimetice inhalator (Salbutamol/ Ventolin)

2.de urgență la medic dacă sunt necesare 3 administrări de Salbutamol la interval de 20 min în prima oră sau dacă starea copilului nu se îmbunătățește în 24 ore

3.administrarea de corticosteroizi inhalator dacă medicul a indicat asta la un episod anterior de wheezing

Atenție! Corticosteroizii inhalator nu vor fi administrați dacă medicul nu a indicat; administrarea lor frecventă sau a la long poate avea efecte secundare.

4.medicamente de tipul montelukast (antileukotriene): un singur studiu a demonstrat efectul benefic al acestui tip de medicamente la copiii de 2-5 ani administrat pentru o perioadă scurtă (7-20 zile) încă de la debutul unei infecții respiratorii sau al unui episod de wheezing; alte studii nu au demonstrat niciun efect benefic la această categorie de vârstă

Trebuie să mai știm că:

-administrarea de corticosteroizi inhalator poate afecta ritmul de creștere al copilului și nu se poate stabili cu siguranță care dintre produse are efectul cel mai redus în acest sens

-ne putem informa despre efectele secundare ale medicamentelor folosite în astm de pe site-ul www.macisteams.org; informațiile sunt furnizate de o organizație non-profit fondată de Dr. David Skoner, cu cercetări multiple referitoare la corticosteroizii administrați inhalator

-copilul trebuie măsurat cel puțin o dată pe an; poate fi încetinită creșterea în primii 1-2 ani de utilizare a corticosteroizilor inhalator

-dacă se administrează corticosteroizii cu mască facială/ nebulizator, trebuie curățate cât mai rapid după inhalație nasul, gura și pielea feței (risc de atrofie și rash)

Ce dispozitive de administrare a bronhodilatatoarelor sunt recomandate la copii sub 5 ani cu wheezing recurent?

La 0-3 ani – dispozitive cu spacer și mască facială

La 4-5 ani – dispozitive cu spacer și piesă de gură

Vezi AICI cum se folosesc corect dispozitivele pentru bronhodilatatoare

Află mai mult Wheezing la copilul preșcolar: ce trebuie să știe părinții?

Wheezing la copii: Prevenire

Astmul bronșic este considerată o afecțiune în care este importantă moștenirea genetică și factorii de mediu.

Așa cum am văzut în articolul trecut pe această temă, copilul mai mic de 5 ani, cu wheezing, nu este sigur că va fi un astmatic în viitor.

Ce factori pot declanșa wheezing recurent la copilul mic?
Ce este dovedit deocamdată?

Dieta în sarcină

-nu sunt încă dovezi clare că, dacă mama consumă în sarcină anumite alimente, poate fi prevenită apariția astmului la copii

Obezitatea în sarcină

-analiza mai multor studii a observat o incidență mai mare a wheezingului și astmului la copiii mamelor cu obezitate de sarcină

Află mai mult Dieta în sarcină: ce alegem? ce evităm?

Alăptarea

-trebuie încurajată pentru alte efecte benefice, dar nu influențează pozitiv/ negativ apariția wheezingului și astmului la copii

Vitamina D

-aportul de vitamina D poate fi din surse alimentare naturale, prin suplimente sau, cel mai eficient, prin expunerea la soare

-studiile științifice au constatat că menținerea nivelului sanguin al vitaminei D peste 30 ng/ ml, încă din primele săptămâni de sarcină, scade semnificativ( 25%) riscul de wheezing și astm la copil

Probiotice

-analiza mai multor studii științifice a eșuat în demonstrarea vreunui efect benefic al probioticelor în prevenirea alergiilor și a astmului

-probioticele nu au, deci, niciun efect benefic demonstrat

Alergenii cu care venim în contact pe cale inhalatorie

-sensibilizarea la alergenii din interior este mai importantă decât contactul cu alergenii din mediul exterior în ceea ce privește apariția astmului la copii

-un studiu european care a inclus 22 000 de copii a concluzionat că umezeala și mucegaiul vizibil sau mirosul de mucegai cresc semnificativ riscul de astm la copii

Expunerea la poluanți

-expunerea copilului la fumul de tutun în perioada intrauterină (mama fumătoare) și după naștere, crește riscul de astm

Microbii

S-a constatat că au risc mai mic de a face wheezing/ astm:

-copii crescuți la țară și care au ocazia să consume lapte nefiert
-copiii cu câini și pisici acasă
-copiii expuși florei vaginale la naștere pe cale vaginală

Totuși încă nu se pot face niște recomandări în acest sens.

Află mai mult Pot declanșa astmul animalele de companie?

Medicamente

-consumul de antibiotice de către mamă în timpul sarcinii sau de către copiii până la vârsta de 1 an crește riscul de apariție a astmului la copil mai târziu în viață

-consumul frecvent de paracetamol în sarcină crește riscul de wheezing și astm la copil

Factori psihosociali

-mediul în care crește copilul este important: mama stresată și agitată în timpul sarcinii sau în primii ani ai copilăriei sunt factori care favorizează apariția astmului la copil

Află mai mult Este afectată imunitatea copiilor dacă acasă este prea curat?

Ce variante de tratament propun Ghidurile medicale la copilul sub 5 ani cu wheezing?

Pasul 1: bronhodilatatoare beta-mimetice
( Salbutamol)

Pasul 2: corticosteroizi inhalator ( budesonid la copiii peste 1 an, fluticasone propionat la copiii peste 4 ani, mometazonă furoat la copiii peste 4 ani) plus beta mimetice inhalator (Salbutamol)

În această etapă se poate adăuga montelukast la copiii la care wheezingul apare în contextul infecțiilor respiratorii; dar rezultatele nu sunt semnificativ pozitive la această grupă de vârstă

Pasul 3: dublarea dozei de corticosteroizi inhalator

Medicul pediatru va stabili când și cum se trece de la o etapă la alta de tratament și dacă sunt necesare investigații suplimentare.

Diferența răceală vs gripă la copii

Surse

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi pe email cele mai noi articole și anunțuri speciale, abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal!

Promitem că nu-ți trimitem spam.
- Anunț -

Urmărește-ne

2,364FaniÎmi place
2,456CititoriConectați-vă
23,182CititoriConectați-vă
- Anunț -

Articole recente